Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 5-11 aprilie 2026
Duminică, 5 aprilie – Intrarea Domnului în Ierusalim. Duminica a 6-a din Post (a Floriilor)
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim” – Flora, din Protopopiatul 2 Iași.
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, va sluji slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Mitropolitană din Iași, în cadrul căreia va fi săvârșită o hirotonie în treapta de preot.
Parohia Schitu Duca din Protopopiatul 3 Iași va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 14 – „Sfântul Apostol Luca”, în cadrul căreia părintele Adrian Albet va susține conferința cu tema „Femeia creștină – icoană a iubirii smerite și milostive în învățătura Bisericii Ortodoxe”.
La Mănăstirea „Tuturor Sfinților” Bucium din Iași, în cadrul serilor catehetice „Gânduri de seară la Bucium”, va avea loc, începând cu ora 17.00, un nou dialog catehetic, sub genericul „Intrarea în Ierusalim și suferințele Golgotei – pregătire pentru Înviere”. Moderatorul întâlnirii, Bogdan Neculau, îl va avea ca invitat pe părintele arhimandrit Nicodim Petre, Consilierul Sectorului de Misiune, al Arhiepiscopiei Iașilor și Starețul Mănăstirii Bucium din Iași.
Luni, 6 aprilie
În sala de ședințe a Protopopiatului Botoșani, începând cu ora 10.00, va avea loc întâlnirea lunară a preoților (seria I), în cadrul căreia părintele Radu Lipovanu va prezenta conferința cu tema „Familia creștină – spațiu al iubirii și sfințirii în Noul Testament”. Înainte de aceasta, va fi oficiată Sfânta Liturghie la Parohia „Sfinții Voievozi” din Botoșani.
La sediul Protopopiatului Dorohoi, începând cu ora 10.00, va avea loc şedinţa lunară a preoţilor, în cadrul căreia părintele Alexandru Constantin va susține conferința cu tema „Păstorul cel bun și provocările păstoririi astăzi”.
Marţi, 7 aprilie
În sala de ședințe a Protopopiatului Botoșani, de la ora 10.00, se va desfășura întâlnirea lunară a preoților (seria a II-a), prilej cu care părintele Radu Lipovanu va susține conferința intitulată: „Familia creștină – spațiu al iubirii și sfințirii în Noul Testament”. Manifestarea va fi precedată de Sfânta Liturghie săvârșită la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani.
Miercuri, 8 aprilie
Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul va sluji slujba Deniei la Parohia Ciurbești din Protopopiatul 3 Iași.
Joi, 9 aprilie
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia la Mănăstirea Galata din Iași.
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va sluji Sfânta Liturghie la Capela din incinta Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Mihail Sturdza” din Iași, în cadrul căreia va fi săvârșită o hirotonie în treapta de preot.
Începând cu ora 18.00, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va sluji Denia celor 12 Evanghelii la Catedrala Mitropolitană din Iași.
Vineri, 10 aprilie
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va săvârși la Catedrala Mitropolitană din Iași Vecernia scoaterii Sfântului Epitaf, iar de la ora 18.00, Denia Prohodului Domnului.
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va sluji Denia Prohodului Domnului la Paraclisul mitropolitan Metocul Maicilor din Iași.
Sâmbătă, 11 aprilie
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul va sluji slujba Sfintei Liturghii la Catedrala Mitropolitană din Iași, în cadrul căreia va fi săvârșită o hirotonie în treapta de preot.















