Profesionalizarea administrației: șef la Investiții cu diplomă în Sociologie. Chirica cumpără voturile PSD cu posturi în Primărie

În Primăria Iași, profesionalizarea administrației publice este doar o poveste de adormit copiii și alegătorii. Posturile din organigrama instituției care ar trebui ocupate prin concurs sunt folosite ca monedă de shimb în negocierile dintre primarul Mihai Chirica și filiala PSD. Modelul implementat de Ilie Bolojan, care în ultimul mandat la CJ Bihor, a redus numărul de funcționari și a scos toate posturile la concurs, nu este agreat de colegul liberal de la Iași, Mihai Chirica, care oferă funcții de conducere din instituție filialei PSD în cadrul unor negocieri politice. La un concurs programat pe 26 iunie pentru ocuparea unei funcții de șef Serviciu în cadrul Direcției de Investiții, post pentru care cerințele și condițiile de participare presupun studii tehnice-inginerești, criteriile au fost modificate astfel ca funcția să poată fi ocupată de către o persoană cu studii de licență din domeniul social – științe politice, sociologie, comunicare. În mod absurd, absolvenții de studii tehnice nu pot participa la concurs. Surse din interiorul filialei PSD cât și din cadrul municipalității l-au indicat pe Marian Dalban, actual consilier local PSD, ca fiind persoana căreia i s-a pregătit scaunul de șef al Serviciului Investiții Școli, Spitale. Dalban neagă aranjamentul. Un alt post vizat de înțelegerile Chirica – PSD Iași este cel de director al clubului sportiv al Primăriei, CSM Iași 2020. La sfârșitul săptămânii trecute, Chirica a anunțat că scoate postul la concurs, urmare unui așa-zis scandal de presă în care a fost implicat actualul director interimar, Iustin Jalaboi. În realitate însă, încă din luna aprilie, Chirica a trimis un control la CSM Iași 2020, concluzia auditului fiind una pe care primarul o cunoștea de dinainte: postul de director trebuia scos la concurs. Jalaboi ocupa ilegal postul, fiind interimar de aproape doi ani. Pentru această funcție, își face acum încălzirea Vlad Ciobanu, secretarul general al PSD Iași.

Șef la Investiții cu diplomă în Sociologie

Negocierile dintre filiala PSD Iași și primarul Mihai Chirica au depășit cadrul funcțiilor politice, reglementat de lege, adică cel al posturilor de viceprimari, președinți ori vicepreședinți ai comisiilor din cadrul Consiliului Local. Chirica cumpără susținerea PSD în Consiliul Local cu funcții de conducere din cadrul aparatului municipalității, funcții care conform legii se ocupă prin concurs și au fost înființate pentru a fi ocupate de către profesioniști.

La data de 21 mai, pe site-ul Primăriei Iași, la secțiunea „concursuri” a fost publicat anunțul privind organizarea „concursului de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de conducere vacante de șef serviciu grad II la Serviciul Investiții Școli Spitale – Direcția Investiții Școli Spitale”.

Ultima probă a concursului, cea a examenului scris, a fost programată pentru data de 26 iunie.

Însă, condițiile de participare par a fi croite special pentru un anumit candidat. În primul rând, deși specificul postului este unul tehnic, a fost eliminată condiția ca participanții să fie absolvenți de studiii tehnice – inginerești, postul fiind acum destinat doar absolvenților de  studii superioare cu diplomă de licență îm științe sociale. O altă dovadă a faptului că procedura de concurs este una cu „dedicație”: de la secțiunea atribuții, care descriu fișa postului, au fost eliminate toate obiectivele care implică cunoștințe și studii tehnice.

Pasaj din anunțul privind organizarea concursului, publicat pe site-ul primăriei la data de 21 mai 2025: „Condiții pentru ocuparea postului: Pentru șef serviciu, clasa conducere, grad II, Serviciul Investiții Școli, Spitale Studii:- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă din Domeniul fundamental Ştiinţe sociale, în următoarele ramuri de știință: Ştiinţe juridice, Ştiinţe administrative, Ştiinţe economice, Sociologie, Psihologie şi ştiinţe comportamentale;- studii universitare de master absolvite cu diplomă în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 57 alin. (2) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023″

Revenind la secțiunea „atribuțiile postului” din cadrul aceluiași anunț, regăsim doar activități generale, cele care presupuneau cunoștințe tehnice inginerești fiind eliminate.

Astfel, conform Hotărârii Consiliului Local prin care în 2024 a fost aprobat Regulamentul de Ordine și Funcționare pentru aparatul propriu al Primarului  aliniatul dedicat Serviciului Investiții Școli Spitale, printre atribuții se numără: „răspunde de planificarea, de executarea la termen și de calitatea lucrărilor de investiții și reparații și de recepția acestor lucrări, în conformitate cu prevederile legale

Întocmește studii de prefezabilitate, alte faze de proiectare și documentații tehnic-economice pentru lucrări de investiții în construcții și lucrări de refaceri, reparații remedieri, consolidări, modernizări, inclusiv extinderi sau de desființare a unor construcții, în conformitate cu prevederile legale și cu respectarea prescripțiilor tehnice în vigoare

Avizează soluțiile tehnice ale documentațiilor tehnico-economice întocmite pe bază de contracte de proiectare cu alte unități specializate”.

Toate aceste obiective care presupun cunoștințe și studii tehnice au fost eliminate din anunțul publicat pentru organizarea concursului. Este ca și cum pentru un post care presupune cunoștințe economice și contabile s-ar cere diplomă de studii zootehnice sau de medicină.

Post similar, alte condiții: studii tehnice-inginerești

În urmă cu doi ani, Primăria Iași a organizat un concurs pentru ocuparea unui post similar. Serviciile, compartimentele și direcțiile primăriei erau altfel organizate la acea vreme, dar specificul postului era același. La data de 5 iulie 2023 a fost organizat concursul de promovare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de șef servicu la Serviciul Investiții Proprii – Direcția Implementare Strategie Integrată de Dezvoltare Urbană.

Pentru postul scos la concurs în 2025 au fost stabilite alte condiții de particpare, deși atribuțiile postului erau similare cu cele ale celui scos la concurs în 2023. În primul rând, așa cum era firesc, în 2023 erau solicitate studii tehnice – inginerești, fiind acceptate la concurs și persoane cu studii sociale, dar doar în domeniul de licență științe administrative, finanțe sau management”. Nu erau acceptate la concurs persoane cu studii în domeniul științe politice, sociologie sau comunicare, așa cum se întâmplă în 2025.

Pasaj din anunțul privind organizarea concursului, publicat pe site-ul primăriei în iulie 2023 :

„Condițiile specifice de participare la concurs:

– să fie numiți într-o funcție publică din clasa I;

– să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul fundamental științe inginerești sau în domeniul fundamental științe sociale – domeniul de licență științe administrative, finanțe sau management;”, se arată în anunțul din iulie 2023.

„Cărțile sunt făcute pentru Dalban”

Surse din interiorul filialei PSD îl indică pe consilierul municipal Marian Dalban ca fiind persoana pentru care au fost modificate intenționat condițiile de participare de la concursul organizat pentru funcția de șef Serviciu Investiții Școli, Spitale. Acesta este absolvent de Științe Politice și absolvent de cursuri doctorale cu specializare în Sociologie. Și sursele din cadrul municipalității îl indică tot pe Dalban ca fiind persoana pentru care a fost negociat acest post, care, conform legii, nu se negociază politic, ci trebuie ocupat în urma unui concurs transparent care oferă șanse egale concurenților.

Marian Dalban neagă însă existența unui aranjament între PSD care să-l implice și care să privească ocuparea postului de șef serviciu: „E o prostie. Ce Dumnezeu?! Vorbim mai târziu”.

PSD vrea și postul de director al „CSMS Iași 2020”. Chirica a trimis un control peste actualul șef

Un alt post „rezervat la raft” pentru noii aliați din PSD ai primarului este cel de director al Clubului Sportiv CSM Iași 2020. Pentru a elibera postul, primarul Mihai Chirica a creat o adevărată diversiune. La sfârșitul săptămânii trecute, Chirica a emis un comunicat de presă cu un conținut foarte acid în care susținea că îl va demite pe actualul director interimar, Iustin Jalaboi, și că va scoate postul de director al CSM Iași 2020 la concurs deoarece actualul director a solicitat înscrierea echipei de handbal feminin în prima Ligă, deși aceasta retrogradase din cauza rezultatelor slabe. Jalaboi a solicitat înscrierea reprezentativei Iașului în locul unei alte echipe, Măgura Cisnădie, care s-a retras din competiție din cauza problemelor financiare. Chirica s-a arătat revoltat de faptul că echipa Iașului trebuia să-și câștige locul în teren și nu în urma unei proceduri necompetitive, dar care, de altfel, este regulamentară.

Atrag atenția conducerii Clubului Sportiv Municipal Iași 2020 că nu tolerez astfel de acțiuni! Este picătura care a umplut paharul! Interimatul la acest club a luat sfârșit! Voi scoate postul la concurs și am încredere că postul va fi obținut de o persoană competentă care să aducă rezultatele sportive dorite de ieșeni!

Prin urmare, cer demisia imediată a domnului Iustin Jalaboi de la conducerea Clubului! Domnia sa nu are ce căuta acolo și sunt extrem de îngrijorat că un tânăr aflat la începutul carierei poate face așa ceva. Cererea mea este irevocabilă!”, a transmis Chirica în comunicatul emis la sfârșitul săptămânii trecute.

În realitate însă, primarul începuse cu câteva luni înainte demersurile pentru înlăturarea lui Jalaboi din funcție pentru a-i face loc pretendentului din PSD.

În urmă cu aproximativ două luni de zile, Chirica a trimis Seviciul de Audit la CSM Iași 2020, care în urma unei activități de control a descoperit mai multe nereguli atât financiare cât și legate de modul de organizare a clubului. Printre altele, Serviciul de Audit a constatat că Jalaboi ocupa postul ilegal de mai multe luni de zile și că acesta trebuia scos la concurs, neputând fi asigurat interimatul la nesfârșit.

7IAȘI a intrat în posesia unui document intern, adresat de către directorul CSM Iași 2020, Iustin Jalaboi, lui Mihai Chirica, pe 15 aprilie, după finalizarea acțiunii de audit comandată de primar.

Conținutul dar și tonul în care a fost redacatat documentul dezvăluie faptul că directorul Iustin Jalaboi cunoștea faptul că postul pe care îl ocupă trebuia scos la concurs și că solicită clemență din partea lui Mihai Chirica, deși chiar primarul este cel care trebuie să inițieze demararea procedurii de organizare a concursului. Jalaboi îi comunică lui Mihai Chirica că a luat cunoștință de rezultatele controlului și că inițiat procedurile pentru „Intrarea în legalitate cu privire la ocuparea postului de Director al CSM Iași 2020 prin organizarea concursului de recrutare”.

Mai departe, în același document, Jalaboi îi scrie primarului Chirica că a recuperat o parte dintr-o sumă despre care același audit constatase că fusese încasată nejustificat și că pentru alte posturi care nu erau ocupate urmează să fie organizate concursuri.

„Vă mulțumesc pentru toate recomandările transmise de Serviciul Audit, fiind prima misiune de auditare a activiotății sportive a clubului încă de la înființare. Cu privire la constatarea nr 11 care însumează venituri nete acordate necuvenit în cuantum de 5.847 de lei am implementat deja măsurile, în prezent suma rămasă de recuperat fiind de 1.317 lei.

Vă asigur că voi îndeplini toate demersurile pentru implementarea recomandărilor și vom reveni cu referatele de aprobare a organizării concursului pentru postul de contabil, dar și personal de execuție – achiziții publice conform raportului de audit”, îi scrie primarului Mihai Chirica directorul interimar de la CSMS Iași 2020.

Odată eliberat postul de la clubul sportiv al municipalității, Vlad Ciobanu, secretar general al filialei PSD, ar urma să preia funcția în urma acelorași negocieri purtate cu primarul. Șeful PSD Iași, deputatul Bogdan Cojocaru, neagă existența acestor înțelegeri.

„Nu există așa ceva. Nu știu ce informații ai tu, ți-am zis ce știu eu”, a comentat prin telefon Bogdan Cojocaru.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here