În urma ședinței de urgență desfășurate la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași, la care au participat reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Iași, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Prefecturii Iași și Consiliului Județean Iași, au fost analizate toate datele disponibile și au fost luate decizii ferme, preventive și responsabile, pe baza informațiilor existente la acest moment.
Analizele efectuate de DSP Iași au evidențiat, în două rânduri, scăderi ale concentrației de clor rezidual liber — parametru esențial pentru asigurarea dezinfecției apei potabile — sub limita minim admisă. Această situație a favorizat colonizarea microbiologică a rețelei de apă din spital, motiv pentru care a fost necesară intervenția imediată a autorităților sanitare.
” În cursul acestei nopți, am dispus DSP Iași recoltarea de noi probe de apă potabilă pentru analize microbiologice și fizico-chimice din mai multe puncte ale unității sanitare (ATI, bloc operator, UPU, secții medicale, punct termic), precum și recoltarea de probe microbiologice de pe suprafețe și tegumente, atât de la pacienți, cât și de la personalul medical. Rezultatele sunt în curs de procesare și vor fundamenta deciziile ulterioare” , a spus Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.
Măsurile dispuse în acest moment sunt:
• Sistarea internărilor și a intervențiilor chirurgicale programate, precum și limitarea temporară a activității medicale, până la confirmarea de către DSP a obținerii unor rezultate conforme din punct de vedere microbiologic și chimic;
• Redirecționarea cazurilor critice din UPU către alte unități sanitare, pentru asigurarea continuității actului medical în condiții de maximă siguranță;
• Aplicarea de urgență a unor măsuri suplimentare de dezinfecție cu substanțe clorigene, urmate de monitorizare și control microbiologic strict.
Totodată, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a decis scoaterea din Rezerva de Stat a unei cantități de 14.500 de litri de apă potabilă îmbuteliată, destinată pacienților, aparținătorilor și personalului medical, pentru a asigura continuitatea activității în condiții de siguranță, până la remedierea completă a situației. A fost dispusă, de asemenea, sistarea consumului apei din rețeaua internă a spitalului, până la obținerea unor rezultate conforme.
„Am verificat personal situația la fața locului, iar în cazul în care se va impune transferul unui număr mai mare de pacienți de la Spitalul „Sf. Maria” către București, suntem pregătiți să facem acest lucru imediat. Suntem în contact permanent cu Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), care poate mobiliza resursele necesare pentru organizarea unui transfer multiplu de pacienți către spitalele din București, în condiții de siguranță deplină.
În paralel, la nivelul Ministerului Sănătății a fost constituită o celulă de criză, în care au fost integrate și coordonate Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Dr. Victor Gomoiu” (Complexul Pediatric București) și Spitalul Județean de Urgență Suceava. Aceste unități sunt în stand-by operațional și sunt pregătite să preia urgențele majore pediatrice, dacă situația o va impune, până la rezolvarea completă a situației de la Iași.
Este important de subliniat că toate aceste măsuri au caracter preventiv. Ele au rolul de a evita apariția unui eveniment epidemiologic, fiind măsuri de siguranță și responsabilitate, luate anticipativ pentru a preveni riscuri care, în lipsa unei intervenții rapide, ar putea scăpa de sub control. Nu vorbim despre un focar activ, ci despre o intervenție fermă, corectă și transparentă.
Situația este monitorizată permanent de Ministerul Sănătății, Inspecția Sanitară de Stat și DSP Iași. Deciziile sunt luate exclusiv în interesul pacienților și al personalului medical, cu responsabilitate, transparență și respect pentru viața oamenilor.Prevenția înseamnă responsabilitate. Iar responsabilitatea salvează vieți” , a mai menționat Alexandru Rogobete.
Reacția Apavital SA Iași
Clarificări privind siguranța alimentării cu apă potabilă din rețeaua publică a mun. Iași
Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public referitoare la o posibilă problemă de contaminare bacteriană a apei furnizate de compania noastră, APAVITAL S.A. face următoarele precizări:
Apa distribuită de APAVITAL prin rețeaua publică din municipiul Iași și din întreaga noastră arie de operare este potabilă, fără riscuri de contaminare bacteriană, neexistând nici o analiză care să confirme o astfel de suspiciune. Dorim să reasigurăm toți consumatorii că ApaVital derulează un program riguros și continuu de monitorizare a calității apei.
Zilnic, echipele noastre de laborator prelevează și analizează probe din sursele, stațiile de tratare și punctele strategice din rețeaua publică, asigurându-se în permanență că apa livrată prin branșamentele rețelei de apă către utilizatori respectă toate standardele de potabilitate și este sigură pentru consumul uman.
Putem avea cu toții deplină încredere în sistemul public de alimentare și în corectitudinea realizării analizelor noastre de laborator, apa potabilă furnizată de APAVITAL putând fi consumată fără nici un risc.















