Compania Orange va mări din luna aprilie a acestui an tarifele pentru persoanele fizice care au contractat serviciile furnizorului. Sub o informare privind indexarea anuală a prețului serviciilor, Orange va mări taxele cu 6.8 la sută, tarif aplicabil după 6 aprilie 2026.
„Într-o lume în continua schimbare, accesul rapid la informații, comunicare și conectivitate devine din ce în ce mai important în viața de zi cu zi. De peste 25 de ani, investițiile noastre în dezvoltarea rețelelor mobile și fixe, precum și implementarea celor mai noi tehnologii, ne-au permis să redefinim comunicarea pentru milioane de clienți – de la simple apeluri către cei dragi, la momente frumoase filmate și retransmise în timp real, la cea mai înaltă calitate.
Dorința noastră a fost întotdeauna ca Orange să fie prima alegere pentru tine atunci când vrei cea mai rapidă, stabilă și sigura conexiune, cu acces la cele mai noi servicii și tehnologii, dar și cu suport prompt ori de câte ori ai nevoie.
Oferta noastra de servicii este actualizată constant, pentru ca tu să beneficiezi de performanța confirmată a rețelei, de avantaje la achiziția de telefoane și de servicii suplimentare și de conținut, menținând cel mai bun raport calitate/preț.
În ultimii ani, inflația medie anuală a fost semnificativă, cu un indice armonizat al prețurilor de consum comunicat de către Eurostat pentru România: 9.7 la sută în 2023, 5.8 la sută în 2024 și 6.8 la sută în 2025. Aceasta a avut un impact asupra costurilor noastre de furnizare a serviciilor. Până acum, am făcut eforturi să protejăm prețul plătit de tine pentru abonamentul Orange și nu am aplicat, pentru niciun client persoană fizică, indexarea anuală a prețurilor conform contractului.
Pentru a putea continua să oferim servicii de calitate în acest context economic, în care inflația raportată pentru luna decembrie 2025 de către Eurostat a fost de 8.6 la sută, vom fi nevoiți să aplicăm o indexare a prețurilor de 6.8 la sută în acest an. Această indexare respectă prevederile contractuale fiind mai mică decât procentul maxim de 8 la sută prevăzut în contract. lndexarea va fi aplicată lunar, la tariful abonamentului pentru serviciile contractate (fără reduceri), începând cu luna aprilie și va fi inclusă în facturile emise după data de 6 aprilie 2026.
Vrem să menționăm că această ajustare nu va afecta ratele în derulare, taxele administrative, chiriile pentru echipamente, serviciile de conținut, suprataxe sau traficul suplimentar peste resursele din abonament”















