Vineri, Just Racing Services Ltd, compania care deţine Manor Racing, a fost pusă sub administrare judiciară, după ce negocierile cu mai mulţi potenţiali investitori au eşuat. Dacă nu va fi găsit în scurt timp un investitor, echipa nu va lua startul în sezonul 2017.
FRP Advisory LLP a devenit administrator judiciar. Manor are 212 angajaţi la uzina de la Banbury, Marea Britanie, iar locurile lor de muncă sunt în pericol. Aceştia şi-au primit salariile până la finalul lunii decembrie şi deocamdată nu s-au efectuat concedieri. Manor a primit o importantă lovitură financiară în penultima etapă a ediţiei trecute a Campionatului Mondial de Formula 1. La 3 iulie 2016, germanul Pascal Wehrlein a obţinut primul şi singurul punct al echipei Manor după ce a ocupat locul 10 la Marele Premiu al Austriei, a relatat News.ro. Cu acel punct, team-ul s-a menţinut pe locul 10 în clasamentul constructorilor până la Marele Premiu al Braziliei, când Felipe Nasr a ocupat locul al nouălea şi a propulsat, cu două puncte, echipa Sauber pe locul 10, în timp ce Manor a căzut pe 11. Diferenţa între locul 10 şi poziţia 11 este seminificativă în ceea ce priveşte recompensele financaire.