Antonia Mihăilescu
05.03. Împart cinci la trei, îmi dă aproape jumătate. Ok, încă jumătate de drum până la Suceava. Jumătate de compartiment gol. Cealaltă jumătate se uită curioși de pe peronul gării în care tocmai ne-am oprit. E de parcă totul ar fi împărțit în părți egale, exact ca balanța de pe afișul de la „Baba Oarba” pe care l-am văzut aseară pe Facebook pe pagina Teatrului Studențesc Fabulinus. Cum văzusem deja trei spectacole ale oamenilor ăștia faini aflați sub îndrumarea regizorului și coordonatorului acestui proiect, Cosmin Panaite (actor al Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava, absolvent al studiilor de Master 2015 şi licenţiat în Actorie 2010 al Facultăţii de Teatru din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, a mai colaborat înainte cu Teatrul Studențesc Fabulinus pentru spectacolele „Pisica Verde” , „Cosmic” și „Țîba” ), parcă seara de joi suna mai bine la teatru. A mai venit cineva în compartiment și parcă talerul din dreapta se înclină mai tare. La o stație după, coboară doi și nu urcă niciunul. Talerul din stânga câștigă teren. La Suceava coborâm toți.
BA
La și jumătate sala e deja plină. Cosmin Panaite răspândește lumea Babei Oarba în sală încă de la intrarea publicului prin armonia compusă din beatul melodiei de pe fundal și vocile spectatorilor. Atmosfera te îmbie să taci și să o asculți. Eu cel puțin am tăcut. Eu și aproape jumătate de sală. Ceilalți au continuat să vorbească din ce în ce mai încet, din ce în ce mai puțin, până la… Dvori Manhes. O culoare deschisă spre public, patru închise cu spatele. Vocea speriată a lui Dvori (Polya Zubati) lansează în sală o undă electrică care se transmite din primul în ultimul rând, de la spectator la spectator. Contrastul e imposibil de ignorat.
BA
Unda devine mai puternică în momentul în care friabilitatea lui Dvori se transformă în autoritatea Procuroarei, Polya Zubati reușind să facă trecerea aproape insesizabilă, iar avocații se transformă în patru băieți israelieni acuzați de viol. Metamorfozările lor pun în lumină contrastul aflat în esența umană imposibil de definit. Personajele sunt credibile și asumate, iar publicul se trezește față în față cu Asaf Saharov (Radu Andonie), Sela Borohov (Vitali Cuzub), Gidi Betser (Elian Agache) și Șmuel Kuper (Costin Bucătaru). Realitatea imediată se înfățișează din ce în ce mai clar în fața noastră, energia sălii se modelează pe energia scenei, iar timpul și încremenirile lui fac trecerea de la un spațiu la altul. Balanța se înclină când într-o parte, când în cealaltă.
OAR
Șmuel Kuper oferă inițial contrapunctul găștii, însă ne aflăm în realitatea imediată, iar aici albul devine prea ușor negru. Pe Sela Borohov și Gidi Betser îi cunoaștem cu siguranță toți pentru că sunt băieții ăia bff varianta masculină pe care nu-i vezi niciodată separat. Tot ce face unul, face și celălalt. Până și violul. Se vede clar că au roluri muncite și răs-muncite și implicarea lor e de apreciat. Iar acum am ajuns la Asaf Saharov. Asaf Saharov e BA mijlocul balanței BA dintre vinovăție OAR și nevinovăție BA, hipnotizând-o aparent pe Dvori care e și ea BA la aceeași jumătate BA dintre ceea ce pare OAR și ceea ce este de fapt BA.
BA
Ba-ba Oar- ba – Ba-ba Oar-ba – Ba-ba Oar-ba . Și jocul a început. Dvori se învârte pe scenă, atmosfera întreținută fundalul sonor și lumina slabă face ca atenția să devină senzorială, unda electrică devine arc electric iar sala vibrează din ce în ce mai puternic. Limitele jocului sunt extinse, aproape de rupere. Baba Oarba Baba Oarba Baba Oarba Baba Oarba Baba Oarba. Tensiunea se întinde la cote maxime, joaca a pășit pe teritoriul agresiunii, iar climaxul e atins în momentul scenei violului regizată în mod remarcabil prin utilizarea mijloacelor tehnice și acțiunilor scenice, îți dă senzația că e aproape ireal ceea ce vezi, iar sala e acoperită de câmpul electric al emoțiilor. E impresionant modul în care dinamismul spectacolului a rămas sus chiar și după aparenta descărcarea a energiilor. Câmpul electric intră sub pielea întregii săli care așteaptă deliberarea finală. Însă despre ea nu vă voi vorbi aici because you must see this show.
BaBa OarBa
„Baba Oarba” este o reinterpretare a piesei „Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya. Patru silabe. Patru agresori. Patru avocați devin simultan justiția oarbă care cântărește faptele în proprile mâini. Trei de „Ba” , un singur „Oar” așezat la mijloc. În sală încă se acumulează tensiune atunci când aflăm că albul nu e chiar alb, iar negrul poate să nu fie doar negru, ci totul bate mai degrabă spre gri. Spectacolul jocului realității adâncește rana prin adierile sale poetice. Regizorul Cosmin Panaite face referiri asupra actualității unei teme extrase din existența obiectivă, elaborând un adevărat spectacol-manifest care-ți va rămâne în minte mult timp. Lumina reflectorului cade pe fiecare, căci Baba Oarba se află printre noi. Dar cine e, de fapt, Baba Oarba? Cei patru băieți, Asaf, Dvori sau justiția? Sau poate chiar tu pentru că asiști la toate astea fără să faci nimic?
Teatrul Studențesc Fabulinus BABA OARBA, regia Cosmin Panaite. Distribuția: Polya Zubati, Radu Andonie, Vitali Cuzub, Elian Agache, Costin Bucătaru. Echipa tehnică: Doroftei Ilie și Ionut Flutur.
(Antonia Mihăilescu este studentă a Facultății de Teatru Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași)
