Noua Zeelandă, Canada şi Australia, tot mai căutate de americani după victoria lui Donald Trump

Noua Zeelandă nu este singura ţară căutată de americanii dezamăgiţi de alegerea republicanului, aceştia reuşind să prăbuşească site-ul agenţiei de imigraţie canadiene în repetate rânduri în noaptea alegerilor prezidenţiale, după ce victoria a devenit clară pentru Donald Trump, transmite DPA.

Site-ul agenţiei de imigrare neozeelandeze a înregistrat peste 56.300 de accesări din partea internauţilor americani în ultimele 24 de ore, adică o creştere de peste 25% faţă de cele 2.300 de vizite înregistrate înainte de ziua alegerilor prezidenţiale din Statele Unite.

„În aceeaşi perioadă de 24 de ore, site-ul New Zealand Now – care conţine date despre condiţiile de viaţă şi muncă, precum şi despre investiţii şi studii în universităţile neozeelandeze – a primit 70.500 de vizite din partea americanilor, comparativ cu media de 1.500 de accesări zilnice“, a declarat un purtător de cuvânt al New Zeeland NOW.

În perioada iunie 2015-iunie 2016, 1.288 de cetăţeni americani au primit reşedinţă în Noua Zeelandă. Alţi 8.876 de americani au primit permise de muncă şi 2.997 au avut vize de student.

Presa americană a scris miercuri dimineaţă că site-ul agenţiei de imigrare canadiene s-a prăbuşit în repetate rânduri din cauza numărului mare de accesări din Statele Unite după ce a devenit clar că viitorul preşedinte american va fi Donald Trump.

De asemenea, site-ul australian de ştiri news.com.au a înregistrat o creştere în numărul de persoane care au căutat informaţii despre cum poţi să te muţi în Australia după victoria lui Trump.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here