Nicușor, amicul penalilor

despre rahatul de stat cu franjuri roz-bleu

 

Numai naivii irecuperabili s-ar mai putea mira de ultima balegă prezidențială : marele Mesia al patriei neuropeniste & Messi al matematicii politice, adică salvatorele Nicușor Dan, aflat în vizetă de stat și de șezut pe malurile Bahluiului, se va întîlni, conform programului oficial, cu doi dintre cei mai penali liberali ai țării – primarul ieșean Mihai Chirica-Imobiliaru’ și președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe-Tablă.

Dacă nu credeți această informație publicată în presa rumîneză & dujmănoasă ( de obediență putinistă, evident ), iaca poza prospețică-cu programul ieșean al neicușorului / nicușorului suprem, de pe saitu’ polecrit ,, presidency ,, al președinției dîmbovițeleze :

Desigur, e fuarte posibel ca saitu’ prețios & presidencyos să fi fost spart cu ranga de spioni ruși ori chineji, care au adăugat în mod mîrșav frazele din care reiese că marele luptător cu corupția Nicușor Dan n-are nici o problemă să dea mîna cu niște reziduuri politice, administrative, morale și penale, legitimînd astfel, public, aceste două grămezi duhnitoare de rahat lokum liberal. Dar, fiindcă pînă la ora scrierii acestui articol dujmănos ( și kaneșna putinist ), n-am auzit de vreo dezmințire presidencyoasă a faptului că președintele Nicușor Dan va da mîna cu doi rahați penali & politici, respect conștiincios regula prescrisă de statul rumînez și mă informez din surse oficiale, precum saitu’ presidencyos-cotrocenesc.

Sfătuiesc turmele & haitele de nicușoriști cu basca pe ochi să-și tempereze salvele de bulbuci logicoidali ori de spume microbistice, din categoria cazanelor cu UE din peluzele meciurilor Rapid – Dinamo etc. Le re-amintesc acestor neo-feseniști cu uniforme îmbrăcate pe dos că ex-idolul lor prezidențial, Klaunis Viermer Joianis, a decretat oral, în aplauzele & delirul maselor largi, progresiste, că oricine este acuzat în cadrul unui dosar penal devine un ,, penal ,,. Iar mai apoi răspîndacii influiensăroși au tot rostogolit, din gură-n gură, această mantră venită din vremurile cînd justiția era ce zicea domnu’ rege sau mare boier.

Dacă, știu, e posibil ca empiristul empireic Nicușor să vrea să pună mîna direct, concret, pe cele două mormane de rahat lokum liberal, cum recomanda și în cazul dronelor rusești venite în vizită pe la noi. Doar că, dincolo de rîsul amar, realitatea e una grotesco-tragică, ca o disonanță cognitivă mare cît Vîrful Moldoveanu. Sau nu ? Dacă un pesedist / aurist / șoșocist / etc legitima prin întîlniri și strîngeri de mînă publice vreun multi-penal de-alde Chirica & Alexe, era prăpăd și putinism grav. Cînd arhangheluțul Nicușor anunță baletul cu rahații politico-administrativo-penali, e totul ok, bicoz iz auăr san of ă bici, cum zicea povestea cu președintele Kennedy. Adică fiul nostru de cățea, ca să traduc călin-georgist & putinist.

Așa că o să închei tot dujmănos și kremlinistic : mai dă-vă-n pendula calulu’ de idioți progresijti & patrioți !

Și desigur că în rest e bine și frumos : plouă și o să se facă și reforma statală nicușoristă , tot ca popușoii din ,, Povestea nulei ,, a putinistului Creangă.

Lucian Postu

 

 

Lucian Postu este publicist și consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC și Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova și editorialist al mai multor publicații. Folosește ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iași , cu excepția cuvîntului ” romîn ” și a derivatelor sale ( https://lucianpostu.wordpress.com/rominia-ia/ )

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here