Maria Folea are 44 de ani, este medic psihiatru în Iași și, timp de aproape două decenii, a purtat o povară greu de imaginat: frica permanentă de fostul ei soț, Robert Lupu — bărbatul care avea să devină autorul uneia dintre cele mai cumplite crime din România recentă, ucigând o tânără însărcinată și mamă a unei fetițe de doar trei ani.
Într-un interviu tulburător acordat Antena3.ro, Maria își deschide sufletul și povestește cum a început coșmarul în adolescență, cum s-a transformat într-un ciclu toxic de violență, manipulare și teroare psihologică, și cum, în cele din urmă, a găsit eliberarea într-o veste: moartea celui care o terorizase.
„La 15 ani m-a agățat în liceu”
Totul a început la mijlocul anilor ’90, când Maria avea doar 15 ani. Robert, mai mare cu cinci ani, o „agăța” în curtea liceului. În acele vremuri, astfel de diferențe de vârstă în relații nu erau percepute ca fiind problematice, iar violența domestică era o realitate ignorată de societate.
„Pe vremea aia nu erau restricții în școli: intra cine voia, ieșea cine voia. Așa agăța copile”, povestește Maria. A urmat o relație care a durat 12 ani, presărată cu episoade de control extrem, manipulare și agresiuni fizice.
Primele semne: gelozie, control, manipulare
Relația s-a transformat rapid într-un coșmar. Maria își amintește că Robert dorea să știe mereu unde e, cu cine vorbește, ce face. Episoadele de gelozie și impulsivitate se înmulțeau, iar abuzul psihologic devenea o constantă.
„Violența fizică nu era zilnică, dar a existat. Zece episoade în 12 ani, cam atât am putut număra. După fiecare, își cerea scuze și-mi spunea: ‘Asta nu e bătaie. Bătaie e când ajungi la spital.’”
O teroare nevăzută: „Îmi era mai frică de jocurile lui psihologice”
Mai grav decât palmele erau metodele subtile și psihologice prin care Robert o ținea captivă: blocarea ușii cu bețe de chibrit ude, întreruperea curentului, amenințări cu moartea, presiune constantă și manipulări afective.
„Îmi era mai teamă de jocurile psihologice decât de lovituri. Mă amenința cu detalii. Spunea cum o să mă omoare, cum o să-mi omoare familia. Și, ca să mă convingă, mi-a ucis pisicile.”
Tentativa de otrăvire
După ani de încercări eșuate de a ieși din relație, Maria a reușit să se desprindă de Robert când a plecat la facultate, la Iași. Dar pericolul nu se terminase. Într-o ultimă întâlnire, Robert a încercat să o otrăvească.
„Mi-a dat o cafea, dar în ultimul moment a băut-o el. Apoi mi-a zis: ‘Aia era pentru tine. Avea zece comprimate de diazepam dizolvate.’”
A fost dus de urgență la spital. Maria a supraviețuit, dar frica nu a plecat niciodată.
Reapariția neașteptată: în cabinetul de psihiatrie
Ani mai târziu, Maria avea să-l reîntâlnească, fără să știe, chiar în cabinetul ei medical. Robert se programase sub un alt nume. Momentul în care și-a dat seama cine este pacientul i-a adus din nou tremurul și spaima.
„Am păstrat o atitudine profesională, dar după ce a plecat, acasă, m-au apucat tremurăturile. Întotdeauna am trăit cu frică. Mă uitam în stânga și în dreapta pe stradă.”
Eliberarea, abia după moartea lui
Frica a continuat până într-o sâmbătă de la începutul lui iunie 2025, când Maria a aflat de la știri că Robert Lupu, urmărit pentru o crimă îngrozitoare, a fost găsit mort, după ce s-a sinucis.
„Fratele meu mi-a trimis un link. Mi-am spus că, dacă nu îl găsesc până duminică, merg la poliție. Aveam impresia că sunt următoarea. Că are o listă. Iar a doua zi era 1 Iunie, voiam să ies cu fetița afară, să se bucure de ziua copiilor. Când am aflat că s-a sinucis… mi s-a luat o piatră de pe inimă.”
„Regret pentru copilul ucis, dar și pentru familia lui”
Maria Folea își încheie mărturia cu luciditate și empatie. Nu cere răzbunare, dar nici nu uită.
„Îmi pare rău pentru femeia însărcinată pe care a ucis-o. Pentru fetița ei. Pentru părinții acelei femei. Și pentru familia lui. Ei nu sunt de vină că el era psihopat.”
Astăzi, Maria Folea nu mai trăiește în umbra fricii. Dar cicatricile psihologice rămân. Mărturia ei este o lecție despre curaj, tăcere periculoasă și nevoia ca societatea să asculte mai repede și să intervină mai devreme.
