Cobza de la Scobinți, recunoscută UNESCO – Un triumf al culturii române și al comunităților care păstrează vie tradiția
• New Delhi, India
Cu profundă emoție și cu sentimentul împlinirii unei datorii față de rădăcinile culturale ale României, deputatul PSD Iași Maricel Popa anunță includerea cobzei în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO. Momentul consfințește valorificarea unei moșteniri autentice, păstrate cu grijă în satele Moldovei și în comunitățile românești care respectă tradiția.
„În aceste zile mă aflu la New Delhi, unde cobza a primit diploma UNESCO. Este o mare onoare să pot reprezenta în fața lumii această parte profundă a României, un simbol al identității noastre culturale, transmis din generație în generație”, a declarat deputatul PSD de Iași, Maricel Popa.
Un promotor constant al tradițiilor românești
De-a lungul întregii sale activități publice, Maricel Popa a promovat cu consecvență tradițiile satului românesc, arta meșterilor populari și cultura moștenită din neam în neam. A sprijinit proiecte culturale, inițiative educaționale și evenimente care au readus în atenția publică valorile fundamentale ale identității românești.
„Satul românesc este spațiul în care se naște cultura adevărată. Acolo, în casele meșterilor, în glasul instrumentelor vechi și în răbdarea lucrului făcut cu mâinile, trăiesc rădăcinile noastre. Iar datoria noastră este să le protejăm și să le ducem mai departe”, a spus deputatul Maricel Popa.
Legătura cu Scobinți – locul în care tradiția prinde viață
În comuna Scobinți, județul Iași, deputatul Maricel Popa a avut ocazia să vadă cu ochii săi munca migăloasă și devotamentul meșterului popular Constantin Curecheriu, unul dintre ultimii păstrători ai artei confecționării cobzei.
„În atelierul domnului Curecheriu am văzut nu doar un instrument în lucru, ci viața însăși a tradiției. Lemnul prindea formă sub mâinile sale cu o răbdare și o pricepere rar întâlnite. L-am felicitat din toată inima pentru dedicarea sa și pentru felul în care, prin fiecare cobză pe care o modelează, duce mai departe sufletul Moldovei. Să vezi cu propriii ochi cum se naște un instrument care astăzi este recunoscut de UNESCO este o experiență care te responsabilizează. Acești meșteri sunt tezaure vii. Și avem datoria de a-i sprijini.”, a afirmat deputatul Maricel Popa.
O recunoaștere construită prin muncă, cercetare și viziune
Proiectul „Cobza – primele acorduri. Salvgardarea patrimoniului cultural imaterial al muzicii cobzei tradiționale prin educație și promovare”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, a stat la baza acestui succes remarcabil.
O contribuție esențială a avut-o Ioana Baskerville, Doctor în Filologie și Cercetător Științific Gradul II, inițiatoarea demersului care a ridicat cobza la rangul de dialog cu UNESCO.
Diploma UNESCO – Un dar pentru România
Dosarul coordonat de Ministerul Culturii al României, în parteneriat cu Ministerul Culturii al Republicii Moldova, a fost acceptat în cadrul sesiunii Comitetului Interguvernamental UNESCO de la New Delhi. Delegația României a fost condusă de ambasadoarea Simona-Mirela Miculescu, alături de specialiștii care au muncit pentru această recunoaștere.
„În includerea cobzei la UNESCO se regăsesc nu doar sonoritatea ei aparte, ci și măiestria meșterilor, tehnicile transmise din tată în fiu și puterea comunităților de a păstra vie o tradiție ce ne definește ca popor. Este o victorie pentru Iași, pentru Moldova și pentru întreaga Românie”, a declarat Maricel Popa.
În încheiere, deputatul Maricel Popa a subliniat cu profundă convingere:
„Voi continua să sprijin cu toată puterea tradițiile românești, meșterii populari și proiectele culturale care aduc lumină asupra identității noastre. Cobza a arătat lumii că România are o voce distinctă, profundă și neprețuită. Este responsabilitatea noastră să o protejăm și să o transmitem mai departe.”, a încheiat deputatul PSD de Iași, Maricel Popa.















