Două firme din Iași controlate de aceeași familie, mamă și fiu, au luat la rând primăriile din țară de la care obțin contracte pentru servicii de consultanță, studii de fezabilitate, expertize tehnice sau planuri de cadastru. Familia Costia a încheiat contracte de peste 2.000.000 de euro doar în 2025 cu primării din întreaga țară. Rețeta este una patentată, an de an, cele două societății fiind abonate la banii publici. În 2024, peste 75% din cifra de afaceri a Anderssen SRL a fost realizată din bani publici, în vreme ce Interconformity Management SRL a lucrat doar cu statul. Cele două firme au mers în tandem la mai multe primării din țară, una primind bani pentru realizarea proiectului tehnic, cealaltă asigurând consultanța pentru implementarea aceluiași obiectiv.
Două firme controlate de aceiași familie din Iași au încheiat doar în acest an zeci de contracte cu instituțiile publice din întreaga țară. Valoarea totală a acestora depășește 10.000.000 lei (peste 2.000.000 eurlo), la mijloc fiind proiecte de consultanță și studii de fezabilitate. Firmele Anderssen SRL și Intercomformity Management SRL sunt gestionate din umbră de Marin Costia, un afacerist condamnat în trecut la închisoare cu suspendare pentru dare de mită.
Zeci de contracte cu statul pentru consultanță și nu numai
Mai întâi a intrat în scenă firma Anderssen SRL, societate înființată în 2015 de către Marin Costia. În prezent, societatea este administrată de Octavian Costia. Principalul asociat este Maria Costia, mama acestuia, dar și Marian Pogar. Firma are ca principal obiect de activitate „consultanță pentru afaceri și management”. De pe urma acestei activități, din ianuarie 2025 și până în prezent a încheiat 57 de contracte în valoare de 5.673.000 lei.
Firma Interconformity Management SRL o are ca administrator pe Cătălina Horomnea, angajată și la Anderssen SRL. Asociații societății sunt aceiași, Maria Costia și Marian Pogar. Firma Interconformity Management a parafat 27 de contracte cu instituțiile publice, valoarea acestora fiind de 4.857.500 lei, sumă fără TVA.
Ambele firme ale familiei au contracte cu aceleași primării. Una face proiectul, cealaltă asigură consultanța
Cele două firme ale familiei au ajuns să meargă în tandem pentru a „rezolva” proiectele primăriilor din țară. De exemplu, la începutul acestui an, pe 22 ianuarie 2025, firma Anderssen SRL a bătut palma cu Primăria comunei Săbăreni, județul Giurgiu, pentru elaborarea unui proiect tehnic și asistență pentru extinderea rețelei de gaz metan. Valoarea contractului a fost de 230.000 lei, sumă fără TVA. În aceeași zi, cealaltă firmă a familiei, Interconformity Management, a beneficiat de un contract de 130.000 lei, fără TVA, pentru consultanța privind managementul proiectului extinderii gazului în comună.
Două contracte de la o primărie într-o singură zi
La data de 31 ianuarie 2025, Anderssen SRL încheia un contract în valoare de 70.000 lei cu Primăria comunei Albești, județul Constanța. Contractul a vizat consultanță acordată primăriei pentru înființarea unei canalizări prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. În aceeași zi, firma Interconformity Management SRL încheia un contract cu aceeași primărie, în valoare de 10.000 lei, fără TVA, pentru „servicii de asistență tehnică și suport” privind construirea unei școli în localitate.
O comună le-a dat peste jumătate de milion lei firmelor lui Costia în aceeași zi
Un alt contract la care cele două firme au mers în tandem a fost cel încheiat cu Primăria comunei Orbeasca, județul Teleorman, contract încheiat în 28 februarie 2025. Anderssen SRL a primit ca sarcină să se ocupe de realizarea un studiu de fundamentare necesar întocmirii Planului Urbanistic General, pentru care s-a ales cu 270.000 lei. În aceeași zi, Interconformity Management a încheiat un contract de 270.000 lei cu primăria respectivă pentru actualizarea PUG și a regulamentului local de urbanism (RLU).
Trăiesc din afacerile cu statul
Anderssen SRL are o cifra de afaceri de 8.300.000 lei in 2024, cu un profit de aproape 590.000 lei și datorii de peste 5.000.000 lei, având înregistrați 22 de angajați. În 2024, Anderssen SRL a avut contracte în valoare de 6.300.000 lei, fără TVA, ceea ce a reprezentat peste 75% din cifra de afaceri pe anul precedent. Interconformity Management SRL a avut în cursul anului 2024 o cifra de afaceri declarată de 3,700.000 lei, un profit de 2,100.000 lei si si datorii de 1.200.000 lei. Firma avea 8 angajati la momentul respectiv. Această firmă a avut contracte de peste 5.535.000 lei cu statul în 2024.
Firmei noi în siajul familiei Costia
Familia Costia mai deține și Anderssen Consulting Grup SRL, firma cu un singur angajat la momentul depunerii ultimului bilanț. Cel care a fondat firma Anderssen este Marin Costia, care a fost trimis în judecată în 2015 de către procurorii DNA pentru dare de mită. Acesta i-a promis mită primarului din localitatea Dărmănești, județul Bacău, pentru atribuirea unui contract din fonduri publice. În final, Marin Costia a primit 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare, ceea ce l-a făcut să se retragă din actele firmelor pe care le controlează.
Vlad ROTARU