despre rabinismul aparent fotbalistic
Nu sînt foarte multe situațiile cînd un mort celebru merită majoritatea absolută a cuvintelor de apreciere, spuse public după plecarea sa din această lume. De obicei, se umflă cu pompa verbală meritele celui dispărut, fiindcă ,, așa e frumos ,, , așa se cade ,, , ,, despre morți – numai de bine ,, etc. Omul e un animal fariseic și ne-vindecabil, așa că gonflarea meritelor unui mort recent îi face pe cei vii să creadă că sînt și ei mai buni, mai curați, mai uscați, sau că un pic din calitățile răposatului s-au lipit și de lăudătorii de ocazie. Ori măcar de limbile lor elogicioase.
Mircea Lucescu face parte din minoritatea celor care merită, și în timpul vieții, și după moarte, aproape toate laudele. Nu doar fiindcă și-a trăit viața, multe decenii, făcînd parte din tribul minoritar al celor care, deși sînt idoli ai majorităților, nu renunță ușor la regulile lor simple, clamate mereu de tribunele vieții, dar mai greu de respectat pe terenul ei : seriozitate, decență, bunătate. Nu doar fiindcă e unul dintre puținii fotbaliști romîni de elită care a făcut o facultate non-sportivă ,, pe bune ,, . Ori fiindcă, într-o profesie unde ,, șprițurile ,, frecvente și prelungite sau ,, antrenamentele ,, cu balerine & dansatoare erau regula, el a fost, de tînăr, adeptul cărților și al familiei. Nici măcar fiindcă a fost căpitan al echipei naționale de fotbal, adică al adevăratei ,, generații de aur ,, , la campionatul mondial unde Romînia a fost umăr la umăr cu Brazilia lui Pele, plus Anglia și Cehoslovacia, adică trei puteri ale momentului – două campioane mondiale și o dublă vice-campioană. Sau datorită cupelor internaționale pe care le-a cîștigat în străinătate, cu echipe din afara lumii granzilor occidentali.
Dincolo de discuțiile și vorbele despre Dinamo, Miliție, Securitate, blaturi etc, ori de palmaresul strict fotbalistic, Mircea Lucescu e foarte important, nu doar pentru sportul romînesc, fiindcă a făcut parte dintr-o specie care e mereu pe cale de dispariție : învățătorul pentru care elevii nu sînt doar niște nume din catalog. Ci niște oameni încă mici, care trebuie ajutați să aibă un drum cît mai bun în viața care îi așteaptă. Asta a fost, de fapt, toată viața, Mircea Lucescu : un învățător de țară, din școala fondatoare a uriașului Spiru Haret, care scotea copiii sărmani, cu mîinile bătucite de sapă și cizmele pline de glod, din sărăcia nu doar a hainelor și mămăligii. Un domn de la oraș care le arăta băieților de pe toloacă sau de pe stadion că, după dealuri sau tribune, este o lume care poate fi mai bună, dacă întelegi că o carte, teatrul sau muzeul nu sînt doar pentru fete tocilare. Și că nu te ajută doar ca să agăți studente de la filologie sau actorie, ci mai ales ca să fii un om mai întreg.
Iar domnul învățător Lucescu, chiar dacă era de la oraș, venea dintr-o mahala sărmană și o familie săracă, cu mulți copii : se ducea la antrenamente suit pe tamponul din urma tramvaiului, cu tenișii de pînză pe umăr, ca să nu-i roadă de asfalt. Iar cînd a fost chemat la Dinamo, a împrumutat o pereche de pantaloni, cîrpiți, a unui frate mai mare. Asta spunea / scria chiar el , nu e feik niiuz rusăsc. Și n-a uitat niciodată de unde a plecat, ajutîndu-i mereu pe cei care aveau nevoie, fără mare zarvă ori ifose de mare celebritate. A fost omul cu o mie de copii, toți ai lui, de la Hagi la Pirlo și de la Răducioiu la Çalhanoğlu, de la Corvinul Hunedoara la Dinamo București și echipa națională, din Italia în Turcia și Ucraina. Cînd plîng acum, toți acești foști elevi, copiii lui, unii deja bătrîni, spun același lucru : ,, Mi-a fost ca un tată ,, .
Mircea Lucescu, Emerich Jenei și Laszlo Bölöni sînt printre puținii fotbaliști și antrenori celebri din Romînia care au fost niște reali civilizatori ai unei zone pentru ,, masele largi, populare ,, și care nu s-au aliniat în defilarea permanentă a batalioanelor cu trupe de jmecheriști & șprițangii, adică toată floarea cea vestită a întregului apus fotbalistic romînez . Iar faptul că, dintre cei trei, doi sînt unguri și doi morți … probabil că nu trebuie multă matematică nicușoristă, ori sociologie progresistă, ca să înțelegem cam care e concluzia.
Nu, nu l-am văzut jucînd ,, pe viu ,, și nici n-am vreo altă ,, amintire personală ,, cu Mircea Lucescu, cum e ,, obiceiul pămîntului ,, . Dar am alte amintiri : almanahul ,, Sportul ,, din anii ’80, cu un fragment din cartea lui și titlul ,, Cu inima plină de fotbal ,, . Și intuiția că nu i-a scris altcineva cuvintele din carte. Plus ziua de 10 septembrie 1986 : Romînia – Austria, 4 – O, văzut de pe valiza din lemn, în cantina regimentului de aviație UM 01876. Victorie după care Lucescu a fost demis, că doar era securist, nu … ?
De la fotbal l-a lăsat inima, aia plină de fotbal. Fiindcă pe el nu l-a lăsat inima să-l lase. Doar că fotbalul e o boală grea, cu viruși parșivi și felceri proști & burlești / burleniști, dar cu pretenții de doctori.
Cînd vă mai jeluiți amarnic, pe refrenul clasic ,, Tineretul din ziua de astăzi … ,, , poate pricepeți, cumva, că tineretul najpa de azi e așa fiindcă bătrînetul de ieri n-a fost ca Mircea Lucescu. Atît, nu e o schemă complicată, ca portretul benzenului sau combinări de n luate cîte k .
Nu, nu se mai fabrică securiști din ăștia bătrîni, ca el, care mor ca proștii, în misiune sinucigașă. O să se mai facă doar filme omagiale, dăcît. Oile l-or plînge, cu lăcrămi de sînge. Iară cel burlean, micul securean …
Scurtez prohodul, ca să nu se plictiseze prea tare bă’eți’ cu mult gel în cap din fundu’ clășii, sau fetili premiante dîn prima bancă ( precum și tăticii & mămicile de rigoare & rigolă ) : nu, bă’eți & feti ( plus părinții ) nu despre fotbal e vorba în primul rînd, la lecția ,, Mircea Lucescu ,,. Nu, nu e băiatul lui Mircea cel Bătrîn, deși ar fi putut fi.
În rest îi ghini, s-o făcut burlenii flocbalistici cît codruțele chioveșe din ,, Povestea nulei ,, . Sau cît popușoii de acolo, oricum nu contează : bine că am scăpat de un securist bătrîn, ca să ne poată salva ăștia tineri, buni, bio. Slava Burlenina !
Lucian Postu
Lucian Postu este publicist și consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC și Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova și editorialist al mai multor publicații. Folosește ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iași , cu excepția cuvîntului ” romîn ” și a derivatelor sale ( https://lucianpostu.wordpress.com/rominia-ia/ )
