Cătălin Mihai Ștefan
Nu sunt un răsfățat al festivalurilor literare, dar nici străin de ele nu mă simt. Când am fost invitat la a 7-a ediție a LitVest, organizată de Biblioteca Județeană „Sorin Titel” am refuzat cu încăpățânare să caut informații despre el. Îi aflasem notorietatea, cu care mă obișnuisem, deci era de ajuns. Și am reușit, astfel încât am primit orice amănunt, de la aterizarea pe aeroportul din Timișoara și până la decolarea spre Iași ca pe ceva cu totul și cu totul nou. Și a fost să-l întâlnesc pe Tudor Crețu, managerul festivalului, care m-a întâmpinat cu un firesc și cu o lipsă de formalitate care pentru câteva secunde m-au pus pe gânduri. Dar surprizele ce țin de persoana lui nu s-au oprit aici și vă voi face să observați acest lucru la timpul potrivit. Voi sublinia dintru început că este poet și prozator, unul dintre cei mai originali dintre scriitori, unul dintre cei mai discreți ca persoană.
Lecturi, dialoguri, experimente fotografice și nu numai…
Prima zi, 26 Septembrie, a început cu o lectură publică, în masă, numită Pătura care citește (The Reading Blanket). Ca să descriu în câteva cuvinte ar trebui să precizez că invitații au citit poezie în limba lor și personaje din public au citit traducerile. Partea creativă a acestei artere a festivalului (pentru că fiecare parte a lui a fost cândva un proiect izolat, adunat la un moment dat sub acest con al festivalului) este că cititorii au fost dintre cei mai diferiți: de la elevi până la gardieni ai penitenciarului sau edili ai orașului. Altfel s-a transmis / interpretat poezia pe voci cât mai diferite. Iar dispunerea acestora s-a făcut topografic, pe raze începute din centrul Pieței Unirii până spre marginea ei. Aceste voci au fost ascultate pe iarbă unde iubitorii de literatură au stat pe foi de cort. După amiază, în clădirea A a Bastionului Theresia, a fost vernisată expoziția FotoSinthesis, o retrospectivă fotografică a tuturor lecturilor publice organizate de Biblioteca Județeană Timiș.
Ziua de 27 Septembrie a debutat cu Literatura își intră în drepturi sau, la fel de bine spus, intră în joc (Literature enters the game), proiect materializat în lecturi publice susținute în liceele timișorene, în prezența elevilor și a profesorilor. Eu am fost „repartizat” la Liceul cu predare în limba engleză „W. Shakespeare” împreună cu poetul George Szirtes (Marea Britanie) și poeta Mina Gligorić (Serbia). Am avut fiecare dintre noi anunțatele momente de lectură după care am intrat în dialog cu elevii. Am mai fost la genul acesta de lecturi și dacă tot am ocazia să o afirm aici o voi face: țara noastră are viitor cu tineri ca ei. Sunt bucuros că i-am cunoscut și mândru că ei există. În a doua parte a zilei, de la 18:30 ne-am urcat cu toții, într-un tramvai cochet cu care am călătorit din Piața Libertății și înapoi, descoperind orașul printre alte rafale de lecturi și prin proiecții de slide-uri cu imagini din alte epoci. A fost un mod inedit pentru mine de a descoperi un oraș, prin reperele lui literare: înăuntru și afară străluceau ritmic trecutul, prezentul și viitorul, toate aflate într-un echilibru foarte bine controlat numit Literatura TM.
Ziua de 28 Septembrie mi-a rezervat o surpriză totală în ciuda faptului că am fost înștiințați în amănunt cu privire la programul pe zile. Sub titulatura de Masă de lucru (The Working Table) au fost citite fragmente de proză și, pe sărite, poeme de-ale poeților invitați și aceste lecturi au fost făcute de studenți la teatru coordonați de Claudiu Dogaru. Viitorii actori s-au sălășluit într-o intersecție de pe strada V. Alecsandri unde au stat la cinci mese și, printre rafturi cu cărți, au citit ore în șir, timp în care oamenii veneau, ascultau, rămâneau sau treceau și reveneau. E drept că și prezența „gărzii imperiale austriece” care ne-a „păzit” a avut un rol vizual foarte important, defilând pe străzile orașului vechi nu demult, ci începând cu 12 mai, îmbrăcați în uniforme ca acum 300 de ani. Începând de la ora 19, în aceeași Piață a Unirii, o altă șarjă de lecturi a fost făcută de autorii străini în limbile în care au fost scrise textele, iar motocicliștii au citit traducerile în română la lumina farurilor motocicletelor dispuse în formă de cerc. Aici membrii comunității Timisoara Bikers au răspuns cu mare entuziasm, cu răbdare și atenție inițiativei de promovare a literaturii române și străine. Proiectul s-a numit Lecturi iluminate de surse de lumină neconvenționale (Enlighted readings, readings in unconventional light sources).
Ultima zi, cea de 29 Septembrie, a început cu Pen Party, un experiment fotografic în care protagoniști au fost scriitorii, aceștia trebuind „să lucreze” la citirea cărților cu ajutorul unor instrumente neconvenționale cum ar fi pietre, cărți, pahare și în general, cam tot ce venea la îndemână, sub ochiul atent al unui fotograf profesionist care lăsa loc creativității scriitorilor, dar păstra spațiu și pentru spiritul său. Seara s-a încheiat, odată cu el și festivalul, în sunetele concertului celor de la Blazzaj care și-au întrerupt piesele ca să citească la microfon (în public, dar ca pentru ei, în felul lor) versuri și fragmente foarte scurte de proză în spiritul pieselor care tocmai se terminaseră ori începeau.
Invitații au fost: Adriana Babeți (prozatoare, România) – de la primele cuvinte schimbate am avut senzația că o cunosc de o viață, Aase Berg (poetă, Suedia), cea cu care am vorbit câtva timp despre filmele lui Bergman și despre încărcătura lor poetică, Dumitru Crudu (poet și prozator, Republica Moldova), om de spirit, hâtru, extrem de simpatic mai ales când încearcă să vorbească limbi străine, Mina Gligorić (poetă, Serbia), o persoană foarte atentă la tot ce se întâmplă în jurul ei, aparent jovială, de altfel suspect de riguroasă și de serioasă pentru o poetă, Rosie Goldsmith (jurnalist BBC, Marea Britanie) care ne-a povestit niște lucruri foarte interesante despre prima ei vizită în România începutului de an 1990, cerându-ne, la schimb, ciocolată, Walter Grond (poet, Austria), cel mai convingător om, prin tăcerea sa, pe care l-am întâlnit vreodată, Petru Ilieșu (scriitor și traducător, România) care l-a tradus pe Ginsberg și nu numai, astfel încât l-am putut citi și eu pentru prima dată, Dan Lungu (prozator, România) despre care dacă aș scrie aș părea prea elogios și părtinitor, Bogdan Munteanu (prozator, România) pe care abia acum l-am cunoscut, dar despre care auzisem numai lucruri interesante, Alice Notley (poetă, SUA) care mi-a povestit despre Ginsberg, Berrigan și alți beatnici, Victor Rodriguez Nunez (poet, Cuba) cel mai vorbăreț-cu-rost-poet-străin cunoscut de mine, Cosmin Perta (poet și prozator, România) de care mă leagă o prietenie recentă, dar frumoasă și caldă, Sudeep Sen (poet, India), care scrie foarte bine într-o engleză în care parcă s-a născut și a crescut, George Szirtes (poet, Marea Britanie), poet descoperit de mine în adolescență, pe când conspectam poeți de prin reviste, el însuși transcris în caietele mele de preferați și Erkut Tokman (poet, Turcia) care mi-a vorbit elogios despre regimul Erdoğan.
Ce mai rămâne important de spus este că LitVest este unul dintre cele mai creative și mai originale festivaluri din țară. Mă bucur foarte mult că am cunoscut și mi-au atras atenția, cu această ocazie, poeți, poete, prozatori și o prozatoare care, altfel, mi-ar fi scăpat din vedere. Toate aceste peste 7000 de semne disimulează acel simplu mulțumesc (făcut public) – așteptat și meritat de managerul festivalului ca organizator și de echipa sa – gest practicat din ce în ce mai rar în societatea românească.
