Kim Jong Un se pregătește de un război nuclear cu SUA și Coreea de Sud: amenințări pentru americani

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a solicitat subalternilor să accelereze dezvoltarea capacităților nucleare ale țării, ca răspuns direct la exercițiile militare comune desfășurate de Statele Unite și Coreea de Sud.

Potrivit agenției oficiale KCNA, citată de Le Figaro, Kim a declarat că manevrele militare reprezintă „cea mai evidentă manifestare a dorinței lor de a începe un război”.

„Situația actuală ne cere să facem o schimbare radicală și rapidă a teoriei și practicii militare existente, precum și o extindere accelerată a armelor nucleare”, a afirmat liderul de la Phenian.

Proiect pentru o navă de război nucleară

Declarațiile lui Kim Jong Un au venit la o zi după ce a vizitat distrugătorul Choe Hyon, aflat în construcție, despre care a spus că reprezintă o „navă nucleară de înaltă tehnologie” și că proiectul avansează „conform planului”.

Acest anunț amplifică temerile privind cursa înarmărilor din Asia de Est, unde Phenianul investește tot mai mult în modernizarea arsenalului său militar, în ciuda sancțiunilor internaționale.

Exerciții militare la scară largă în Sud

În paralel, Coreea de Sud și aliatul său strategic, Statele Unite, au lansat luni exercițiile anuale comune, care vor dura 11 zile. Acestea includ mai multe scenarii de antrenamente cu foc real, menite să consolideze cooperarea în cazul unui conflict armat cu Nordul.

Președintele sud-coreean Lee Jae-myung, ales în iunie 2025, a declarat recent că dorește să construiască o „încredere militară bilaterală” și a promis că va respecta sistemul politic nord-coreean. Totuși, Phenianul a respins aceste declarații, afirmând că nu are niciun interes în reducerea tensiunilor cu Seulul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here