Jil Teichmann și Anna Siskova, primele sfertfinaliste la UniCredit Iași Open. Favorita 3 a părăsit turneul în optimi. Meciurile româncelor Irina Begu și Sorana Cîrstea, reprogramate din cauza ploii
Ploaia a dat peste cap programul zilei de miercuri la UniCredit Iași Open, turneu de categorie WTA 250 dotat cu premii totale de 239.212 de euro. Doar două meciuri de pe tabloul de simplu al optimilor s-au disputat, celelalte două, în care erau angrenate și româncele Irina Begu și Sorana Cîrstea, fiind amânate pentru joi.
În primul meci al zilei, elvețianca Jil Teichmann, favorită 6, a trecut în două seturi de poloneza Maja Chwalinska, scor 7-6 (5), 6-2 și va juca în sferturi cu învingătoarea dintre Irene Burillo (Spania) și Simona Waltert (Elveția).
A doua sfert-finalistă la UniCredit Iași Open este Anna Siskova, din Cehia. Venită din calificări, jucătoarea cehă a produs marea surpriză eliminând-o în optimi pe americanca Li Ann, favorită 3, scor 6-3, 6-3. Meciul a început la prânz, dar a fost întrerupt mai multe ore din cauza ploii și s-a reluat în cursul serii de la scorul de 3-1 în primul set pentru Siskova. Jucătoarea cehă o va întâlni în sferturile de finală pe învingătoarea dintre Irina Begu și Victoria Jimenez Kasintseva, din Andorra.
Joi sunt programate zece partide la Baza Sportivă Ciric, ultimele șase din optimi la simplu și patru de pe tabloul de dublu.
Jaqueline Cristian, favorită 2, va juca cu croata Jana Fett, Sorana Cîrstea o va întâlni pe Varvara Gracheva, din Franța, iar Irina Begu va juca cu Victoria Jimenez Kasintseva, din Andorra.
Rezultatele înregistrate miercuri, 16 iulie, la UniCredit Iași Open:
Simplu – Optimi
[6] Jil Teichmann (Elveția) – Maja Chwalinska (Polonia) 7-6 (5), 6-2
[Q] Anna Siskova (Cehia) – [3] Ann Li (USA) 6-3, 6-3
Dublu
[2] Quinn Gleason (USA) / Ingrid Martins (Brazilia) – Amina Anshba / Aliona Bolsova (Spania) 4-6, 7-5, 10-5
[4] Maja Chwalinska (Polonia) / Anastasia Detiuc (Cehia) – Irene Burillo (Spania) / Andrea Lazaro Garcia (Spania) 6-2, 6-1
Programul zilei de joi, 17 iulie:
Terenul Central / Start 10.30
[1] E. Avanesyan (Armenia) vs M. L. Carle (Argentina)
S. Cirstea (România) vs [5] V. Gracheva (Franța)
[7] I. Begu (România) vs V. Jimenez Kasintseva (Andorra)
J. Fett (Croația) vs [2] J. Cristian (România)
Terenul 5 / Start 10.30
[8] F. Jones (Marea Britanie) vs P. Udvardy (Ungaria)
NB 12:30 PM [Q] I. Burillo (Spania) vs S. Waltert (Elveția)
[WC] G. Craciun (România) / A. Prisăcariu (România) vs [3] E. Appleton (Marea Britanie) / I. Haverlag (Olanda)
After suitable rest M. L. Carle (Argentina) / S. Waltert (Elveția) vs A. Anshba / A. Bolsova (Spania) OR [2] Q. Gleason (USA) / I. Martins (Brazilia)
Terenul 6 / Start 11.00
Y. Cavalle-Reimers (Spania) / A. Herrero Linana (Spania) vs J. Aney (USA) / J. Failla (USA)
After suitable rest [4] M. Chwalinska (Polonia) / A. Detiuc (Cehia) OR I. Burillo (Spania) / A. Lazaro Garcia (Spania) vs V. Erjavec (Slovenia) / P. Udvardy (Ungaria)