Ilie Bolojan, șocat de starea Palatului Victoria: Angajații nu mai au voie să folosească holul de onoare

Premierul Ilie Bolojan a început o inspecție detaliată a sediului Guvernului și s-a declarat șocat de starea de degradare în care se află Palatul Victoria, potrivit unor informații transmise de Antena 3 CNN.

Clădirea, simbol al puterii executive din România, ar fi trebuit reabilitată printr-un proiect finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Însă, din cauza neîndeplinirii condițiilor impuse de Comisia Europeană, România a pierdut finanțarea de 10 milioane de euro, iar lucrările ample de reabilitare au fost amânate.

Holul de onoare, închis pentru angajați

Unul dintre primele ordine date de Ilie Bolojan a fost interzicerea folosirii holului de onoare de către angajații Guvernului. Premierul a dispus modificarea circuitelor de acces în clădire, astfel încât personalul administrativ va fi nevoit să ocolească aproape întreg Palatul Victoria pentru a ajunge la birouri.

Decizia vine după ce Bolojan a constatat degradarea accentuată a zonelor oficiale, inclusiv a holului principal folosit până acum atât de demnitari, cât și de personalul tehnic.

Mobilier vechi casat și verificări în birouri

Premierul a cerut și casarea canapelelor vechi de pe traseul care duce spre sala de ședințe a Guvernului. De asemenea, Ilie Bolojan a intrat în birourile angajaților pentru a vedea direct condițiile de lucru și a dispus mai multe măsuri pentru o igienizare minimă și o reamenajare de suprafață, în limita bugetului disponibil.

Renovarea completă, blocată de lipsa fondurilor

Palatul Victoria ar fi trebuit modernizat cu fonduri europene, dar lipsa reformelor cerute a dus la pierderea alocării de 10 milioane de euro din PNRR. În prezent, Guvernul ar urma să facă doar lucrări de cosmetizare, fără o reabilitare majoră, din cauza constrângerilor bugetare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here