90% dintre echipele care au retrogradat în ultimii ani sunt conectate la rețeaua de bani publici, scrie Golazo.ro
În editorial, Dan Udrea arată cu echipe că Mioveni, Voluntari, Buzău, Iași, Argeș și Târgoviște, ca orașe, au cheltuit în anii în care au retrogradat peste 23 de milioane de euro
De ce statul retrogradează mereu și niciodată nu suportă consecințe
90% dintre echipele care au retrogradat în ultimii ani sunt conectate la rețeaua de bani publici
Mioveni, Voluntari, Buzău, Iași, Argeș și Târgoviște, ca orașe, au cheltuit în anii în care au retrogradat peste 23 de milioane de euro
De ce statul retrogradează mereu și niciodată nu suportă consecințe?
Gloria Buzău, retrogradată. De duminică seara, e retrogradată și Poli Iași. Sepsi picase și ea acum două săptămâni. Una dintre Slobozia și Voluntari va pierde barajul de acces în Liga 1, în confruntarea de luni seară.
Ce au în comun toate aceste formații? Finanțarea, mare și foarte mare, din fonduri publice sau ale autorităților locale. Pe scurt, susținute masiv de stat, adică, tradus: din banii cetățenilor. Dintre toate, Sepsi e un caz aparte, fiindcă acolo e vorba despre finanțare direct de la Budapesta, din fondurile de stat ale Ungariei lui Viktor Orban. De acei bani să se plângă cei din Ungaria!
Șase echipe, finanțate de 6 orașe, au clacat. Cine plătește?
Pentru toate celelalte, risipa e pe banii românilor. În ultimii 3 ani, inclusiv acum, 90% dintre cluburile care au retrogradat au avut ca management și finanțare resurse ale statului: oameni din primării, consilieri, bani luați de la buget și direcționați către fotbal.
Câteva exemple de bugete ale unor echipe care au retrogradat, sumele fiind cele din anul în care au picat și cel de dinainte:
FC Voluntari – 6.700.000 euro
Gloria Buzău – 4.700.000
Poli Iași – 3.400.000
FC Argeș – 3.000.000
Chindia Târgoviște – 2.900.000
CS Mioveni – 2.500.000
Doar de la aceste echipe, totalul sumelor cheltuite în preajma retrogradării înseamnă peste 23 de milioane de euro! Bani pierduți, fără însă ca nimeni să fie tras la răspundere, să plătească în vreun fel sau să aibă de suferit.
Primăriile și primarii își fac de cap, nimeni nu-i sancționează
Singurul club privat 100% care a retrogradat în ultimele 3 sezoane a fost FCU Craiova. Acolo, Adrian Mititelu și-a asumat propria investiție, a cheltuit, a terminat pe deficit, atât sportiv, cât și financiar și și-a dinamitat afacerea. A plătit, dar a făcut-o din banii lui.
Primăriile din Voluntari, Buzău, Iași, Pitești, Târgoviște și Mioveni și-au văzut în continuare de treabă. Un singur primar a plătit, cel de la Mioveni, care a și fost arestat, dar pentru fapte care n-au avut legătură cu fotbalul.
Fotbalul continuă să consume și să risipească banii oamenilor, care își achită taxele și impozitele, iar edilii continuă, la rândul lor, să se comporte niște împărați. De oameni și de bani.
Care mai și stau, precum primarul Voluntariului, Florentin Pandele, cocoțați în fotoliul livingului și intervin în emisiunile de sport la TV pentru a-i certa pe cei care îi întreabă despre cum se cheltuie banul public.
Poli Iași a retrogradat în Liga 2 FOTO Sport PicturesPoli Iași a retrogradat în Liga 2 FOTO Sport Pictures
Poli Iași a retrogradat în Liga 2 FOTO Sport Pictures
Schema deturnării banului public: iei de la stat și apoi ești dator la stat
Fotbalul, la nivel profesionist, e o gaură neagră pentru banul public. Ceea ce s-a întâmplat în Liga 1 în ultima vreme e cea mai bună dovadă. Această defrișare a taxelor și impozitelor cetățenilor trebuie oprită, mai devreme sau mai târziu.
La nici 24 de ore de a retrogradarea lui Poli Iași, primarul Chirica susține, într-un interviu din gsp.ro, că acum trebuie căutate surse de finanțare pentru a fi achitate datoriile pe care le-a făcut clubul.
Fotbalul a consumat din bani publici. Fotbalul n-a produs ce trebuia să producă. Fotbalul a creat o gaură neagră, pe care acum, actorii locali încearcă să o acopere tot pe spatele oamenilor din Iași.
Parcurgerea rapoartelor fiscale ale cluburilor susținute de primării conțin ceva ce realmente șochează: aproape toate înregistrează datorii și către autoritatea fiscală a statului. Iei de la stat și apoi, prejudiciezi statul prin neplata obligațiilor financiare.
Când mai și retrogradezi, tabloul conține chiar toate elementele prin care cetățeanul devine bătaia de joc a celui care, în teorie, lucrează în interesul lui.
„Legalizarea șmecheriei și a hoției!“
Concluzia: în fotbal, statul a dovedit că nu poate performa, ci doar că e incompetent. Dacă ar avea un minimum nivel de decență, atunci s-ar opri din a deturna fonduri prin intermediul unui sport, care măcar la Liga 1 trebuie să fie doar al privaților.
Primăriile și primarii – patroni de cluburi de fotbal sunt o hidoșenie care nu mai are ce căuta în zilele noastre. Cine o acceptă legalizează nu doar șmecheria, ci și hoția!