Accident rutier grav între un autoturism și un autotren, pe E83, între localitățile Sârca și Bălțați
În această după-amiază, pe drumul european E83, între localitățile Sârca și Bălțați, s-a produs un grav accident rutier în care au fost implicate un autotren și un autoturism. În urma impactului, cele trei persoane aflate în autoturism au rămas încarcerate și inconștiente.
La locul evenimentului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și prim ajutor, o autospecială de descarcerare grea, precum și trei echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Iași.
Două dintre victimele aflate în autoturism au fost găsite încarcerate și în stare de inconștiență, iar conducătorul autotrenului era conștient, cooperant, fiind asistat de către un echipaj medical SAJ.
Prima victimă a fost extrasă de echipajele de descarcerare, iar personalul medical a aplicat imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, în pofida eforturilor depuse, aceasta nu a răspuns procedurilor, medicul declarând decesul la fața locului.
Pentru cea de-a doua victimă, extrasă ulterior dintre elementele de caroserie, medicul prezent a constatat leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decesul acesteia.
În sprijinul forțelor aflate la fața locului a fost solicitat și elicopterul SMURD, însă zborul a fost oprit după confirmarea decesului celor două victime.
Cea de-a treia victimă, conducătorul autotrenului, era conștient, stabil hemodinamic și fără semne vizibile de traumatisme, fiind preluat de către echipajele de poliție pentru cercetările specifice.
„Accident rutier produs între un tir cu autoturism cu trei victime incarcerate inconstiente, pe E83 între localitățile Sârca și Bălțați intervine Detasamentul de Pompieri Tg Frumos cu o autospecială de stingere cu modul de descărcare și acordarea primului ajutor, o autospecială de descarcerare și trei echipaje medicale de la SAJ Iași”, au transmis reprezentanții ISU Iași.

















