În această perioadă , în cadrul Parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca” din cartierul Păcurari vor avea loc o serie de evenimente legate de hramul lăcașului de cult. Evenimentele vor avea loc pe parcursul mai multor zile, perioadă în care ieșenii vor putea asista la dezbateri publice, lansări de volume și slujbe religioase. Astfel, miercuri, 15 octombrie 2025, de la ora 17.00 va avea loc dezbaterea „Creștinismul și pretinsele religii noi”, unde invitat va fi Prof. univ. dr. Nicu Gavriluță, cadru universitar al Facultății de Filosofie și Științe Social Politice din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza. Moderatori: Prof. univ. emerit dr. Laurențiu Șoitu, Epitrop al Parohiei,dar și Cătălin Jeckel, Consilier Cultural, Arhiepiscopia Iașilor.
În cursul zilei de vineri, 17 octombrie 2025, de la ora 17.00 va avea loc slujba Vecerniei, unite cu Litia. Sâmbătă, 18 octombrie 2025 de hramul Parohiei, la ora 9.30 va fi săvârșită Sfânta Liturghie.
„În ziua de 18 octombrie ne vom reuni din nou, mireni și preoți, pentru a-l cinsti pe ocrotitorul parohiei și bisericii noastre, Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Ziua Hramului este acea zi în care, mai stăruitor, mulțumim ocrotitorului nostru și-l rugăm să nu contenească să mijlocească pentru noi înaintea lui Dumnezeu și este, deopotrivă, moment de bucurie și de întărire duhovnicească în pelerinajul nostru spre Împărăția lui Dumnezeu. Cu această ocazie, Vă invit să-I mulțumim lui Dumnezeu, împreună, pentru binefacerile primite și să Îl rugăm să ne dea putere să continuăm a-I sluji cu vrednicie, zidind „omul lăuntric, duhovnicescă, comunitatea parohială și Biserica de piatră a parohiei noastre”, a transmis pr. Marian Nimerincu, parohul Bisericii”Sf. Apostol și Evanghelist Luca”.
Volumul „Plasa de siguranță” lansat in Parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca”
De asemenea, pe data de 11 noiembrie 2025., de la ora 17.00 va avea loc lansarea volumului „Plasa de siguranță,” 2024, Ed. Doxologia în prezența autorlui Valică Mihuleac Biblioteca Filialei Iași a Academiei Române. La acest eveniment recitalul va fi susținut de actrița Iuliana Moraru, lector univ. dr. Universitatea de Arte George Enescu” Iași. Evenimentul va fi prezentat de Laurențiu Șoitu și Cătălin Jeckel.