În ultimii patru ani, averea directorului de la Drumuri Județene a crescut de la un apartament cumpărat cu credit la bancă, la trei case și un domeniu la poalele munților din masivul Ceahlău @ Averea este justificată cu donații și contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu părinții @ În 2021, Ovidiu Ciprian Ciucan a cumpărat de la tatăl său, pompier angajat la Primăria Dolhasca, o casă cu două hectare de teren la poalele muntelui Ceahlău, în comuna Bicazu Ardelean din Neamț @ În august 2021, soția lui Ciucan a primit de la mama sa, cu titlul de donație, o casă care abia fusese finalizată în orașul Dolhasca din Suceava @ Anul trecut, soții Ciucan s-au mutat la Miroslava într-o vilă somptuoasă de 300 metri pătrați, pe care însă directorul de la Drumuri Județene a menționat-o în declarația de avere ca având o suprafață de doar 125 metri pătrați @ În primele patru luni ale anului 2025, firma soției lui Ciprian Ovidiu Ciucan, directorul de la drumuri județene a primit prin încredințare directă contracte de jumătate de milion de lei de la mai multe primării din Iași @ Societatea Genial Project SRL oferă servicii de proiectare și studii pentru drumuri @ Cele mai multe contracte provin de la primării PNL, același partid care controlează și Consiliul Județean, instituție în subordinea căreia se află și Direcția de Drumuri Județene, condusă de Ciucan
Firma deținută de soția directorului de la Direcția de Administrare a Drumurilor Județene, instituție subordonată Consiliului Județean, este preferată de către primarii din Iași. Genial Project SRL, societatea Giorgianei Ciucan, soția directorului Ciprian Ovidiu Ciucan, a primit în primele patru luni ale anului 2025 contracte în valoare de jumătate de milion de lei de la primării din județul Iași. Contractele au fost atribuite prin intermediul unor proceduri simplificate, adică prin încredințare directă, și vizează întocmirea unor proiecte tehnice și studii de fezabilitate pentru construirea de drumuri, trotuare sau piste de biciclete. Cele mai multe contracte au fost direcționate către firma Genial Project SRL dinspre primării PNL, care au aceeași coloratură politică cu Consiliul Județean, instituție în subordinea căreia se află și Direcția de Drumuri condusă de Ciucan.
Bani din contracte cu statul și leafa de bugetar, averea din donații
Averea directorului de la Drumuri Județene a început să crească simțitor spre sfârșitul anului 2020, când acesta a cumpărat o proprietate la poalele masivului Ceahlău – două hectare de teren, o casă și două anexe agricole. Domeniul din comuna Bicazu Ardelean, județul Neamț, a fost cumpărat pe 14 octombrie 2020, de Constantin Ciucan, nimeni altul decât tatăl lui Ovidiu Ciprian Ciucan. La acea vreme, Constantin Ciucan lucra la Primăria Dolhasca pe un post de pompier. Proprietatea din comuna Bicazu Ardelean include, în afara suprafețelor din extravilan, un teren de 3.300 metri pătrați în intravilan pe care sunt amplasate mai multe clădiri, o casă de 111 metri pătrați și două grajduri de 37 și 51 metri pătrați. Casa este una țărănească, specifică zonei, nefiind efectuate intervenții recente asupra acesteia.
Începând cu august 2021, averea familiei Ciucan a crescut cu încă o proprietate imobiliară: o vilă cochetă și un teren în orașul Dolhasca din comuna Suceava. Casa construită pe două niveluri și cu un teren de peste 1.500 metri pătrați au fost primite cu titlul de donație de către Giorgiana Ciucan de la mama sa. Contractul de donație a fost semnat la patru luni după ce lucrările la casă au fost finalizate, iar imobilul a fost intabulat. Proprietatea din orașul sucevean este foarte bine îngrijită, fiind înconjurată de copaci care o protejează de privirile indiscrete din exterior.
În 2024, directorul de la Drumuri Județene a finalizat lucrările la cea de a treia casă în care și locuiește.
În luna septembrie a anului trecut, 7IAȘI a scris despre faptul că deși casa are o suprafață de peste 300 metri pătrați, în declarația de avere, directorul Ciucan a menționat o suprafață de doar 125 metri pătrați.
„În declarația de avere se completează suprafața ocupată”, a comentat atunci Ciucan. Legea prevede însă că în declarația de avere trebuie menționată întreaga suprafață a clădirii deținute, nu doar amprenta la sol.
Vila din Miroslava este construită pe patru niveluri (demisol, parter, etaj și mansardă), iar pe întregul perimetru al proprietății au fost plantați arbori tuia. Curtea este pavată cu granit, iar gazonul, atât cel din interior cât și cel din afara curții este bine îngrijit. Sar în ochi balcoanele cu sticlă, o opțiune costisitoare pentru cei avuți dar nu și pentru un director la stat. Într-un colț al curții, Ciucan a construit și un așa-zis foișor, un loc de refugiu și odihnă cu șemineu, edificiul fiind închis pe o latură cu pereți de sticlă. Un astfel de „moft” costă și nu puțin. Proprietatea este supravegheată video, iar la poartă a fost montat și un videointerfon.
Casa de la Miroslava a fost construită pe un teren de aproximativ 600 mp concesionat de către Ciprian Ovidiu Ciucan în 2019 de la primărie. În februarie 2021, acesta a obținut și o primă autorizație de construire pentru ceea ce părea a fi inițial o casă de dimensiuni medii, o suprafață construită de 244 metri pătrați pe o amprentă la sol de 125 metri pătrați.
După mai bine de un an, în aprilie 2022, pentru același imobil, Primăria Miroslava a eliberat o nouă autorizație de construire prin care a permis extinderea casei, suprafața construită crescând astfel la 322 metri pătrați.
În noiembrie 2023, a fost întocmit și procesul-verbal de recepție care atesta că vila a fost ridicată cu respectarea autorizației de construire. De asemenea, în același document, directorul Ciucan a declarat că a ridicat casa în regie proprie și că valoarea totală a investiției a fost de 322.040 lei, echivalentul a aproximativ 65.000 de euro. Prețul este unul neverosimil raportat la dimensiunea clădirii și la valoarea materialelor folosite.
„Nu pot spune cât am plătit, este o problemă personală asta. Fiecare își evaluează totul după cum crede. Sunt instituții care mă pot verifica, în declarația de avere este suma veniturilor mele. Ce? Nu am voie să am foișor în curte?”, a mai spus Ciprian Ovidiu Ciucan în discuția purtată cu 7IAȘI în septembrie anul trecut.
De asemenea, în procesul-verbal de recepție din 21 noiembrie 2023 cât și în certificatul de edificare emis șase zile mai târziu, pe 27 noiembrie, se menționează că vila are doar trei niveluri, demisol, parter și un etaj, dar în realitate a fost construit și un al patrulea nivel, regimul de înălțime fiind D+P+1E+Mansardă.
La scurt timp după ce a terminat lucrările la vila din Cornești, în martie 2024, soții Ciucan au cumpărat terenul pe care îl concesionaseră în 2019 de la Primăria Miroslava. Prețul tranzacției a fost de doar 73.000 de lei, adică 25 de euro/mp.
O afacere genială: firma soției face jumătate de milion în patru luni
Pe 18 februarie 2025, Primăria orașului Podu Iloaiei, condusă de liberalul Ioan Alexa, a băut palma cu Genial Project SRL pentru un contract ce privește furnizarea unor servicii de documentație tehnică și studii de fezabilitate pentru o parcare în apropierea sediului instituției. Valoarea contractului a fost stabilită la 83.600 lei, sumă fără TVA.
La data de 6 martie 2025, firma Genial Project SRL a încheiat un contract cu Primăria comunei Ciurea, condusă de pesedistul Cătălin Lupu, pentru proiectare, studii de fezabilitate drumuri comunale cu o lungime cuprinsă între 4 și 5 kilometri. Valoarea contractului publicat pe SICAP, portalul electronic de achiziții publice, a fost de 120.000 lei.
În data de 14 martie 2025, firmei i-a fost atribuit un contract de către Primăria comunei Aroneanu, instituție condusă de liberalul Benoni Moruzi. Contractul vizează servicii de proiectare și studii de fezabilitate pentru drumuri comunale cu lungimea între 5 și 6 kilometri, valoarea contractului fiind de 50.000 lei.
În data de 14 aprilie 2025, societatea gestionată de soția lui Ciucan a luat un contract de la Primăria comunei Rediu, condusă de liberalul Cristi Condrea. Contractul are o valoare de 160.000 lei și vizează proiectarea unor trotuare și alei pietonale.
În 29 aprilie 2025, Primăria comunei Miroslava, condusă de liberalul Dan Niță, a atribuit firmei un contract de 65.000 lei pentru proiectare și avize pentru modernizarea unor străzi din comună, pe o lungime de peste 5.600 metri.
În anii 2023 și 2024, în urma unor proceduri similare de încredințare directă, Genial Project SRL a primit contracte de peste 750.000 lei de la mai multe primării.