Directorul CFR Marfă Iași își acuză șefii de la București: „Fiecare la nivelul lui vinde câte o bucată din companie!”

Dumitru Anchidin susține că de pe urma disponibilizărilor care urmează să fie făcute în cadrul companiei vor beneficia firmele concurente, Grupul Feroviar Român și Unicom Tranzit @ „Actualul director al CFR Marfă, Mihai Frăsinoi, a fost director general adjunct al Unicom Tranzit. Nu are cum să fie o pură coincidență faptul că prin decizia domnului Frăsinoi punctul CFR Marfă din Dornești este practic desființat și se face cale liberă pentru Unicom și GFR. Cel mai important punct de tranzit este cedat concurenței”, susține directorul Regionalei Iași

Noi informații încep să iasă la iveală în ceea ce privește demersurile de falimentare a CFR Marfă. Directorul regionalei Iași, Dumitru Anchidin, prezintă noi informații care arată că acțiunea este premeditată.

În cadrul planului de reorganizare a CFR Marfă, conducerea companiei a decis disponibilizarea a 1.400 de angajați, aproximativ 29% din totalul personalului. Însă, conform documentelor, procentul de reducere nu se va aplica uniform pe fiecare structură regională, ci diferențiat, după criterii pe care nimeni nu le cunoaște. Așa se face că numărul de persoane disponibilizate din fiecare regională s-a decis după bunul plac al conducerii actuale. Și ca de fiecare dată, Iașul rămâne de izbeliște și primește cele mai grele lovituri. Conform datelor oficiale, cea mai slabă regională din punct de vedere al volumului de mărfuri manipulat este cea de la Brașov, fiind urmată de Iași, Galați și Cluj care se află aproape la egalitate între ele. Când vine însă vorba de număr de angajați, CZM Iași are cel mai mic număr de personal dintre toate regionalele companiei, 328 persoane, în timp ce Clujul are 332 angajați, iar Galați și Brașov au 407 și respectiv 424 salariați. De asemenea, când vine vorba de disponibilizări, Iașul este din nou orfan și suferă cel mai mult. Conducerea a decis să trimită în șomaj 149 angajați de la Iași (45%), 108 salariați de la Brașov (25%), 120 angajați de la Galați (29%) și 100 de persoane de la Cluj (30%).

Din nicio altă regională a companiei nu sunt date afară mai multe persoane ca la Iași! De ce? Nimeni nu are o explicație. Directorul CZM Iași, Dumitru Anchidin, i-a sesizat această problemă secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, Adrian Covâsnianu. Din păcate pentru cei 150 de oameni care urmează să-și piardă serviciul, demnitarul USR nu a făcut nimic.

”Fiecare la nivelul lui vinde câte o bucată din companie!”

Directorul Dumitru Anchidin oferă câteva posibile explicații. Diminuarea excesivă a personalului din cadrul regionalei Iași va duce la imposibilitatea onorării contractelor actuale. Prin urmare, CFR Marfă va pierde noi clienți care vor migra către Grupul Feroviar Român și Unicom Tranzit, companii care sunt foarte puternice în zona Moldovei. Punctul vamal Dornești înregistrează aproximativ 60% din totalul mărfurilor tranzitate și manipulate în regiunea Moldova. În stația Dornești există în acest moment 64 de angajați. Conform planului de disponibilizare, la punctul Dornești va fi practic desființat.

„Actualul director al CFR Marfă, Mihai Frăsinoi, a fost director general adjunct al Unicom Tranzit. Nu are cum să fie o pură coincidență faptul că prin decizia domnului Frăsinoi punctul CFR Marfă din Dornești este practic desființat și se face cale liberă pentru Unicom și GFR. Cel mai important punct de tranzit este cedat concurenței. Le dăm și clienții și personalul calificat al CFR Marfă. Un soi de privatizare la scară mică din care statul nu se alege cu nimic! Fiecare la nivelul lui vinde câte o bucată din companie!” precizează Dumitru Anchidin.

Licitații suspecte

Informațiile privind crearea unei clone curate a CFR Marfă și falimentarea companiei nu l-au luat prin surprindere pe directorului Centrului Zonal de Marfă Iași, Dumitru Anchidin. Acesta spune că toate acestea erau previzibile pentru cei din sistemul feroviar, unde sunt binecunoscute presiunile și jocurile făcute de principalii concurenți ai CFR Marfă. Așa cum am arătat, o scrisoare a Comisiei Europene adresată autorităților române dezvăluie înțelegerile secrete în privința CFR Marfă. Compania urmează să transfere o parte din bunuri și clienți însumând jumătate din cifra de afaceri către o nouă societate, Rofersped. Ceilalți clienți vor fi abandonați în seama companiilor private, CFR Marfă va intra în faliment, iar noua clonă, Rofersped va fi privatizată.

„Este de notorietate faptul că cele trei mari companii concurente au reușit să-și impună, pe filiere politice, oameni în conducerea CFR Marfă. Au existat nenumărate suspiciuni privind licitațiile pentru contracte importante pierdute de CFR Marfă la mustață. De parcă concurența ar fi știut exact prețul ofertat de noi. Clienții nu i-am pierdut pentru că erau nemulțumiți de noi, ci pentru că s-a vrut să fie pierduți. Prețurile au fost ridicate ostentativ, fără o justificare economică, iar concomitent concurența bătea la ușa lor cu o ofertă financiară puțin mai mică. Coincidențe care ne-au adus la o cotă de 30% și pierderi de milioane de euro. Toate aceste decizii au fost concertate pentru a slăbi compania și a putea fi înghițită. Este o piață imensă, în creștere, care va genera tranzacții de peste 1 miliard de euro în următorii ani. Era previzibil ca după eșecul privatizării din 2013 să existe noi încercări de preluare ostile, aș spune eu. Parcă ar exista o înțelegere secretă între cei mai mari competitori să-și ia fiecare câte o halcă din CFR.Pe mine mă miră nonșalanța cu care tratează acest subiect conducerea Ministerului Transporturilor.” ne-a declarat Anchidin.

Interese majore pentru favorizarea companiilor private

Directorul Centrului Zonal de Marfă Iași spune că deciziile conducerii centrale a CFR Marfă și ale Ministerului Transporturilor sunt bizare, ilogice și împotriva statului român. Soluțiile propuse de Anchidin conducerii companiei dar și secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, Adrian Covasnianu, au fost ignorate. Anchidin susține că măsurile propuse în programul de concordat pot fi dublate de o campanie agresivă de recuperare a clienților prin ofertarea unor prețuri reale, neviciate de interesele ascunse ale conducerii CFR Marfă. ”Compania este în procedură de concordat preventiv. Există un plan aprobat, care nu este cel mai bun, dar care este perfectibil. Sunt câteva direcții care, dacă ar fi urmate, pot revitaliza compania. Se vorbește de vânzarea activelor neproductive (terenuri, clădiri, vagoane) care vor acoperi într-o mare măsură datoriile existente. Pe lângă acestea, mai există și o serie de măsuri care pot fi implementate din punct de vedere al eficientizării activității. CFR Marfă a pierdut un portofoliu important de clienți pentru că au fost efectiv fugăriți de persoanele din conducerea companiei. Prețurile au fost mărite nejustificat de mult tocmai pentru ca anumiți clienți să plece de la noi și să migreze către cei trei mari grei din zona privată: GFR, Unicom și DB Schenker. Regionalelor le-a fost luată puterea de decizie, iar toate contractele au fost negociate la București. Cota de piață a fost pierdută intenționat prin decizii arbitrare ale conducerii companiei din ultimii ani. CFR Marfă are infrastructură și personal calificat și poate recupera cota de piață pierdută, existând un potențial enorm dacă ar exista un minim interes în această direcție. Problema e că nimeni nu este intersat de acest lucru. Guvernanții au stabilit direcția către faliment pentru a lăsa drum liber celor trei mari companii private.” spune Dumitru Anchidin, directorul CZM Iași.

Rareș Neamțu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here