Deputatul PSD Maricel Popa: „Unirea prin fapte – Primul pod construit peste Prut în ultimii 60 de ani” (P)

 

copy_E41C5788-FBD4-42AD-8AA8-6AED82DE4240

O zi cu adevărat istorică pentru Iași, pentru Republica Moldova și pentru întreaga Românie!

Am avut onoarea să particip la demararea lucrărilor pentru „Podul de Flori”, primul dintre cele cinci noi proiecte de infrastructură care vor traversa Prutul. Este prima construcție rutieră de acest tip dintre România și Republica Moldova din ultimele șase decenii, integrată în viitoarea Autostradă A8 – Autostrada Unirii.

Ceremonia desfășurată simultan pe ambele maluri ale Prutului a fost un moment profund emoționant. Iașul și Ungheniul, orașe înfrățite, s-au reunit într-o atmosferă vibrantă de speranță, unitate și prietenie. A fost o veritabilă reeditare a simbolicului eveniment din 1990, când florile și inimile românilor s-au unit dincolo de hotare.

Noul proiect va conecta localitatea Zagarancea (Ungheni) cu comuna Golăiești (Iași), având o lungime de 261,2 metri și câte două benzi de circulație pe fiecare sens. Investiția totală se ridică la 32,9 milioane de euro, din care 16,4 milioane de euro sunt finanțate prin contribuția Uniunii Europene.

Această realizare strategică va întări legătura rutieră dintre România și Republica Moldova, urmând a fi finalizată în 2030, odată cu întreaga Autostradă Târgu Mureș – Iași – Ungheni – Chișinău.

România construiește viitorul Moldovei!  Împreună pentru Unire!

Maricel Popa

Deputat PSD Iași

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here