Deputatul PSD Maricel Popa: „UNESCO a aprobat proiectul dedicat cobzei tradiționale românești” (P)

Astăzi, la New Delhi, în cadrul reuniunii UNESCO, am trăit un moment cu adevărat istoric pentru cultura românească. Cobza – acest instrument vechi, încărcat de suflet și tradiție – a fost prezentată lumii și a trecut de votul comisiei, fiind aprobat proiectul care o propune spre recunoaștere internațională.
 Cobza de la Scobinți, Iași – singurul instrument românesc aflat în acest proces – a fost prezentată cu emoție în fața reprezentanților UNESCO. Am purtat cu mine mândria locului din care venim și respectul pentru oamenii care, de generații, păstrează vie această artă.
 Mâine este ziua decisivă, când comisia UNESCO urmează să hotărască recunoașterea oficială a cobzei ca element de patrimoniu cultural imaterial. De astăzi, instrumentul este nominalizat, iar mâine poate primi certificarea mult așteptată.
 Proiectul „Cobza – primele acorduri. Salvgardarea patrimoniului cultural imaterial al muzicii cobzei tradiționale prin educație și promovare” este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și reprezintă o șansă unică de a readuce în prim-plan un simbol autentic al identității noastre.
 Este o onoare să pot reprezenta în fața lumii această parte din România profundă, care merită cunoscută, respectată și iubită.
 Direcția culturală a proiectului poartă amprenta Ioanei Baskerville, Doctor în Filologie și Cercetător Științific Gradul II, inițiatoarea demersului care a deschis cobzei drumul către dialogul cu Comisia UNESCO. Devotamentul și munca ei științifică au adus acest instrument străvechi din lumina atelierelor meșterilor în atenția lumii.
Maricel Popa
Deputat PSD Iași

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here