Acest nou an școlar a debutat și cu emoții dar și cu schimbări fundamentale și nemulțumiri. Este un început care ne arată prăpastia dintre decizii și viața reală din școli.
Stimați colegi, trebuie să privim în ansamblu și cu luciditate la ce se întâmplă, la starea educației românești.
Din păcate pachetul de măsuri fiscal-bugetare, schimbările aduse de acesta, deși prezentate drept necesare pentru stabilitatea financiară a țării, riscă să adâncească problemele sistemului. Lipsurile deja știute, infrastructura precară, resursele limitate pentru școli și profesori, clasele deja supraaglomerate, riscă să fie și mai mult adâncite. Într-un stat care vrea să fie respectat, școala este așezată în centrul politicilor sale publice. Probabil că România de astăzi nu asta se dorește, un stat respectat pentru că școala este așezată la periferia bugetului.
Cât timp am fost președintele Consiliului Județean Iași, am investit masiv în învățământ. Am modernizat 172 de școli din mediul rural și in 4 ani s-au construit 36 de școli și grădinițe, investiții pornite de la zero. Infrastructura de învățământ a fost și va rămâne, cum este firesc să fie, prioritară pentru mine.
Trebuie să fim conștienți ca investițiile pornite prin PNRR, deși binevenite și necesare, sunt insuficiente pentru nevoile sistemului de învățământ, dacă nu sunt dublate de o finanțare constantă și predictibilă.
Trebuie să fim conștienți că decizii precum cea de restrângere a criteriilor de acordare a burselor afectează un număr mare de tineri care depind de aceste burse pentru a continua studiile. Brusele de merit acordate pe bază de performanță ridicată, poate părea o măsură corectă. În fapt, mii de elevi care beneficiau de sprijin financiar pentru rezultate bune, rămân acum fără acest ajutor. Vorbim despre tineri din mediul rural sau din familii cu venituri modeste pentru care aceste burse fac diferența, mai ales în contextul economic actual. Modificările acestea, puse sub pretextul echilibrului fiscal lovesc direct în egalitatea de șanse și în viitorul lor și al nostru. Ne permitem acest lucru când abandonul școlar depășește 14%? Sprijinul financiar pentru elevi nu este un moft, ar putea fi un instrument de motivație.
Trebuie să fim conștienți ca nicio reformă educațională nu va avea rezultate bune prin pierderi salariale, creșteri de norme didactice și creșteri ale efectivelor de elevi în clasă. Guvernul susține ca va genera economii de miliarde prin creșterea normei didactice cu 2 ore pe săptămână și reducerea plăților pentru “plata cu ora”. În realitate această decizie se transpune în suprasolicitarea cadrelor didactice, reducerea timpului de pregătire a orelor, umilire financiară și cu rezultatul de scădere a calității actului educațional. Nu eficientizăm rețeaua școlară prin supraaglomerarea claselor în marile orașe sau desființarea și comasarea unor clase în zonele rurale, unde oricum accesul la educație nu este facil.
Dacă vrem educație de calitate, trebuie sa începem să ne tratăm profesorii ca pe niște profesioniști. Dacă ne dorim un viitor bun pentru România, trebuie să ne sprijinim elevii pentru a deveni viitori profesioniști. Nu putem trata pe niciunii ca pe niște “cheltuieli de tăiat”.
Scurt, în concluzie, responsabilitate și viziune pe termen lung! Disciplina financiară și o mai bună utilizare a resurselor sunt binevenite, însă responsabilitate unde și cum le aplicăm! Educația nu trebuie să fie compromisă, educația trebuie pusă înaintea austerității! Viitorul trebuie să fie un calcul pe termen lung!
Maricel Popa
Deputat PSD Iași
