Deputatul Bogdan Cojocaru: „Deblocați proiectul hidrocentralei de la Pașcani! România are nevoie de energie ieftină și sigură” (P)

„Doamna ministru Diana Buzoianu, deblocați proiectul hidrocentralei de la Pașcani! Este o investiție vitală pentru România! Asigură independență energetică și facturi mai mici pentru români!

Buna guvernare nu înseamnă doar promovare, înseamnă responsabilitate, dăruire, dar și implementarea proiectelor care aduc plus valoare românilor! Solicit public ca ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor să depună toate eforturile ca Amenajarea Hidroenergetică de la Pașcani să urmeze cursul firesc și legal. Nu este loc și nici timp pentru alte amânări. Discutăm despre un obiectiv demarat în urmă cu patru decenii și pe care statul român nu a reușit să îl finalizeze.

Suntem într-o etapă foarte avansată din punct de vedere al achizițiilor. Avem o licitație în desfășurare, cu un câștigător desemnat pentru achiziția și montajul echipamentelor hidromecanice care vor echipa cele 4 deschideri ale barajului deversor. Hidroelectrica a alocat fondurile necesare, dar totul pare că s-a blocat la nivelul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Nu este posibil ca un proiect care ar aduce beneficii tuturor românilor să se împiedice în birocrația ministerială. Nu asta așteaptă românii de la Guvern, de la cei numiți în funcții publice pentru a gestiona proiectele țării.

Să nu uităm că proiectul a fost declarat de interes public major, având în vedere situația de criză energetică actuală. Facturile românilor la energie au explodat după eliminarea plafonărilor, unii români având de plătit chiar dublu din luna iulie, pentru aceeași cantitate de energie consumată. Cu atât mai sfidător este gestul de a bloca birocratic o investiție în energia verde, în energia regenerabilă. Orice cantitate de energie produsă în România în mod sustenabil reduce dependența de importurile de energie și asigură românilor prețuri mai mici!

Doi miniștri ai mediului au avansat termene pentru finalizarea și punerea în funcțiune a obiectivului – vara anului 2027. Solicit ministrului mediului să respecte termenul asumat la nivel guvernamental de predecesorii săi, inclusiv în documente publice.

Lucrările la barajul de la Lunca, municipiul Pașcani au început în anul 1985, au fost abandonate în 1989, fiind apoi reluate pentru perioade scurte de timp. În momentul de față lucrările sunt continuate de Hidroelectrica. Obiectivul hidroenergetic este realizat în proporție de 70% și cuprinde următoarele obiecte principale: acumulare, baraj, centrala hidroelectrică și racordarea la sistemul energetic național. Acumularea urmează să aibă o capacitate de 68 de milioane de metri cubi de apă, iar hidrocentrala ar urma să aibă o putere instalată de 10 megawați.” – a declarat deputatul Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here