„Nu pentru cașcaval am intrat în politică”, spune rectorul care a făcut pasul în Parlament și care se mândrește cu faptul că a susținut inițiativele legislative ale colegilor care nu fac parte din același partid. „În săptămâna 15-19 decembrie am ajutat, fără să fiu co-iniţiator, colegii dintr-un alt partid să ajusteze și să transforme în realitate două proiecte de lege, unul privind practica studenților, iar celălalt accesul la educaţie al persoanelor cu dizabilităţi. Si nu a contat că vorbim de colegi din partide din coaliţie sau din opoziţie”
În interviul acordat 7IAȘI, Dan Cașcaval explică și cum Universitatea Tehnică a reușit să atragă investiții ale unor companii private care au finanțat dotarea laboratoarelor sau au devenit partenere în proiecte de cercetare, unul dintre acestea referindu-se la un centru de instruire/testare a dronelor.
Reporter: În programul dumneavoastră managerial de la Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” pentru mandatul 2024–2029 subliniați importanța consolidării bazei de date a activității de cercetare și a relației cu mediul economic. Care sunt pașii concreți și proiectele pe care le-ați lansat deja pentru a transforma aceste obiective în rezultate palpabile?
Dan Cașcaval: Activitatea de cercetare este reflectată în mass media locală și națională și vă mulțumim. Relația cu mediu economic este o realitate la TUIASI. Și este o modalitate de colaborare multidimensională. În ultimii ani, aceste companii private au investit sute de mii de euro pentru a moderniza laboratoarele universității, existând și o serie de programe de studiu, în special la nivel de masterat, creionate împreună cu specialiștii din industrie. Mai mult, există și teme de doctorat gândite să ajute la dezvoltarea liniilor de lucru sau a diversificării produselor din companiile care activează în Iași.
De altfel, în această săptămână, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a găzduit un eveniment de o înaltă încărcătură simbolică și academică, dedicat memoriei Profesorului Vitalie Belousov, personalitate marcantă a ingineriei românești și ctitor al Școlii de Inventică. Am omagiat zece ani de la trecerea în eternitate a Profesorului Vitalie Belousov. Si fiecare dintre noi suntem recunoscători muncii Profesorului Vitalie Belousov și considerăm o responsabilitate menținerea universității în topurile naționale. Și ducem cercetarea cu succes și la nivel internațional.
Reporter: Universitatea a anunțat parteneriate în domenii noi (de exemplu proiecte legate de drone și centre de instruire/testare). Puteți detalia impactul acestor centre asupra studenților, cercetării și mediului de afaceri local și ce surse de finanțare au fost vizate?
Dan Cașcaval: Răspunsul aparține colegilor mei și partenerilor care sunt din mediul de afaceri. Și e o completare firească la prima dumneavoastră întrebare.
Reporter: Fiind în același timp rector și senator (vicepreședinte al Comisiei pentru Învățământ, Știință și Inovare), cum vă coordonați cele două roluri astfel încât politicile pe care le susțineți în Parlament să sprijine concret mediul universitar?
Este o întrebare la care am răspuns în momentul în care am decis să fac pasul către Parlament. Și ori de câte ori îmi va fi adresată voi oferi același răspuns. Eu cred că în Educație perioada încercărilor trebuie să se încheie. Avem nevoie în Parlament de experți reali în educație. Iar colegii mei și studenții știu că îi reprezint cu devotament. „Dați-mi un punct de sprijin și voi muta Pământul din loc” este celebra afirmație a lui Arhimede. Fără falsă modestie, cred ca sunt unul dintre punctele pe care se sprijină educația la nivel decizional legislativ și cu cât va crește numărul celor care profesează atunci direcția în care va merge România este direcția corectă.
Reporter: Ați inițiat sau susținut propuneri legislative relevante pentru sistemul de învățământ sau pentru cercetare. Care sunt principalele inițiative legislative din acest mandat și în ce măsură ele răspund nevoilor universităților tehnice?
Dan Cașcaval: Am avut multe iniţiative legislative proprii sau am aderat şi susţinut iniţiativele altor colegi, indifferent de zona politică. Îmi este greu să le cuprind pe toate, dar pot enumera succint câteva reuşite în Senatul României: statutul personalului tehnic din cluburile sportive universitare, menţinerea terenurilor şi a patrimoniului în administraţia liceelor cu profil agricol şi forestier, asigurarea transportului elevilor către centrele unde se susţin examenele de capacitate sau bacalaureat, restricționarea accesului minorilor la paginile de internet cu conţinut nociv, facilitate accesului persoanelor cu dizabilităţi sau cu nevoi educaţionale speciale la sistemul educațional universitar, obligativitatea asigurării locurilor de practică de către universităţi pentru studenții de licenţă, reglementarea statutului diplomelor de absolvire a studiilor pentru programele universitare comasate, corectarea discriminarilor privind salarizarea auditorilor din sistemele de invatamant preuniversitar şi universitar etc.
Reporter: Digitalizarea și modernizarea infrastructurii universitare sunt priorități frecvent menționate. Ce proiecte concrete de investiții (modernizare de clădiri, echipamente, digitalizare a fișelor/studenților, centre de competențe) sunt în curs de implementare sau pregătire?
Dan Cașcaval: Raportul Rectorului TUIASI este momentul la care vă invit să fiți alături de mine pentru că lista proiectelor este una generoasă și la acest capitol. Proiectele derulate numai cu finanțare PNRR – pe zona de digitalizare, campus dual, reabilitarea căminelor și terenului de sport au o valoare totală de 19 milioane de euro. Detaliile privind aceste aspecte sunt comunicate comunităţii academice TUIASI, dar și publicului larg pe https://www.tuiasi.ro/. Pentru că noi construim viitorul și considerăm că sunt importante și programele remediale, condițiile oferite în cămine, viața studențească dar și standardele academice.
Reporter: În privința atragerii finanțărilor, naționale, europene sau private, care sunt principalele obstacole pe care le întâmpinați și ce strategii aveți pentru creșterea accesului TUIASI la fonduri competitive?
Dan Cașcaval: Faptul că suntem singura universitate ieșeană care nu a pierdut nicio finanțare prin PNRR, în urma analizei făcute de autoritățile guvernamentale, nu este deloc întâmplător, ci confirmă experiența și expertiza noastră în accesarea și implementarea proiectelor de infrastructură. Dacă ne referim la finanțări naționale, europene sau private vreau să subliniez că nu există, practic, obstacole de netrecut, pentru că avem echipe de profesioniști dedicați care lucrează fără a privi la ceas (și vreau să le mulțumesc pentru munca lor care menține universitatea în topul competitivității la capitolul proiecte aprobate). Dar, chair dacă nu le putem numi obstacole, există dificultăţi legate de birocraţia generată de diferitele organisme coordonatoare la nivel naţional, de întârzieri în rambursare fondurilor cheltuite sau în semnarea documentelor şi chiar o legislaţie greoaie privind licitaţiile vs. contestaţii.
Reporter: Ca senator dintr-un partid de guvernământ, cum contribuiți la dialogul dintre comunitatea academică și factorii de decizie, mai ales în contextul în care universitățile solicită reforme structurale și finanțare suplimentară?
Dan Cașcaval: Este principalul motiv pentru care am făcut pasul către politică. Am expertiza necesară pentru a fi atât liantul între mediul academic și factorii de decizie dar acum am și pârghiile pentru a susține Educația în Parlamentul României. Cred că Educația nu trebuie să aibă culoare politică. Și am să vă dau un singur exemplu. În săptămâna 15-19 decembrie am ajutat, fără să fiu co-iniţiator, colegii dintr-un alt partid să ajusteze și să transforme în realitate două proiecte de lege, unul privind practica studenților, iar celălalt accesul la educaţie al persoanelor cu dizabilităţi. Si nu a contat că vorbim de colegi din partide din coaliţie sau din opoziţie. În Senat sunt recunoscut ca fiind un susţinător al proiectelor argumentate, indiferent cine le propune. Sau un adversar al proiectelor controversate, iarăşi indiferent cine le propune.
Ca Rector TUIASI primesc semnale de la colegii mei de pretutindeni din ţară despre ceea ce putem face, ca Parlament, pentru Educație. Iar pentru mine, a trăi într-o Românie educată nu reprezintă o rampă politică și o cutie goală de conţinut. Chiar cred că de Educație depinde viitorul acestei țări. Și am să îl citez pe Mihai Eminescu: „Educațiunea e cultura caracterului, cultura e educațiunea minții. Educațiunea are a cultiva inima şi moravurile, cultura are a educa mintea”.
Reporter: Cum răspundeți criticilor care susțin că un rector aflat și în funcție de senator poate avea un potențial conflict de interese? Ce măsuri ați luat pentru a asigura transparența și separarea deciziilor politice de cele administrative?
Dan Cașcaval: Studii realizate și publicate de sociologi din Franța au arătat că dacă până acum câțiva ani intrau în politică oameni cu expertiză și carieră, acum intră în politică mulți neprofesionişti în domeniile despre care discută aprins de la tribuna publică. Iar dacă lideri ai societății civile au atras atenția asupra tot mai deselor derapaje la vârful puterii, am considerat că am maturitatea necesară pentru a schimba lucrurile în bine în Educație și din postura de parlamentar. Dincolo de aspectele legale care nu prevăd un conflict de interese, nu există conflict de interese atâta vreme cât ai norme și valori etice. Nu am transformat TUIASI în scena unui joc politic. Nu tolerez aceasta din partea nimănui din comunitatea noastră, cu atât mai mult mie însumi, şi nu voi face asta niciodată. Un lucru știut și de colegii mei din universitate și de cei din Parlament.
Și după cum v-am mai spus într-un interviu mă numesc Cașcaval. Dan Cașcaval. Dar nu pentru cașcaval am intrat în politică. Si nici pentru notorietate. Nu se pune problema astfel după aproape 36 de ani de muncă şi o carieră reuşită. Am intrat în politică pentru că am convingerea că pot ajuta şi pentru că încă cred în fair-play-ul politic. De aceea, probabil, îmi reuşesc iniţiativele legislative şi am susţinere pentru opiniile mele din Parlament.















