În dosarul în care a trimis în judecată un polițist de la DGA și doi oameni de afaceri, procurorul Cristina Chiriac, șefă a DNA Iași și candidată la funcția de Procuror General, a trecut într-un con de umbră faptele fostului șef al Serviciului Județean Anticorupție, Gabriel Coman. Din actele depuse la dosarul care se judecă la Tribunalul Iași reiese că comisarul-șef Coman sprijinea activitatea polițistului Cătălin Țibulcă, acuzat de DNA că fabrica dosare penale la comanda a doi oameni de afaceri, Vasile Giurgiuveanu și Liviu Dobre. Deși la DGA Iași activau opt polițiști, șeful structurii, Gabriel Coman, a dirijat ani la rând petițiile și plângerile lui Giurgiuveanu și Dobre doar către polițistul Țibulcă. Legătura dintre Coman și Țibulcă era una strânsă. În 2019, polițistul Cătălin Țibulcă și-a serbat ziua de naștere la fostul restaurant Casa Conașului, unde l-a invitat pe șeful său, comisarul-șef Gabriel Coman, dar și pe afaceristul Vasile Giurgiuveanu, zis „Hoțu’”.

Dosarul în care a fost trimis în judecată polițistul Cătălin Țibulcă de la DGA Iași nu lămurește în totalitate circumstanțele în care au fost comise faptele de care acesta și doi oameni de afaceri sunt acuzați. Pe scurt, în dosarul întocmit de către procurorul Cristina Chiriac, șefa DNA Iași, Țibulcă este acuzat că fabrica dosare penale la comanda a doi oameni de afaceri, de la unul dintre aceștia primind chiar și șpagă, miei și vin. Faptele din dosar au fost descrise pe larg în mai multe articole publicate în ediții anterioare ale 7IAȘI.

Șeful de la acea vreme al DGA Iași, comisarul-șef Gabriel Coman, a fost ocolit de către procurorul Cristina Chiriac, deși fără ajutorul acestuia polițistul Țibulcă nu ar fi putut duce la îndeplinire activitatea infracțională de care a fost acuzat. Mai precis, Țibulcă nu putea da curs plângerilor pe care Vasile Giurgiuveanu și Liviu Dobre le depuneau dacă acestea nu îi erau repartizate de către șeful structurii DGA Iași, adică de către comisarul-șef Gabriel Coman. În perioada respectivă, la DGA Iași activau 8 polițiști. Cum se face că, de fiecare dată, petițiile și plângerile depuse de Giurgiuveanu și Dobre erau repartizate de către șeful DGA Gabriel Coman aceluiași Țibulcă?

Șeful DGA Iași îl delega doar pe Țibulcă în dosarele în care acesta avea interese
În dosarul în care polițistul Țibulcă și oamenii de afaceri Giurgiuveanu și Dobre au fost trimiși în judecată sunt enumerate documentele pe care DNA le-a ridicat de la sediul DGA Iași: registrele în care au fost notate plângerile și petițiile, cum au fost acestea soluționate și numele polițiștilor cărora le-au fost repartizate. În toate cazurile, petițiile depuse de Giurgiuveanu, Dobre sau de către apropiați ai acestora, au fost repartizate de către șeful DGA Iași, Gabriel Coman, doar polițistului Cătălin Țibulcă.
Au existat și două excepții, când comisarul-șef Gabriel Coman se afla în concediu și când funcția de șef al DGA Iași a fost delegată altor ofițeri de poliție. Într-una din aceste zile, la data de 21 februarie 2021, „la comanda serviciului s-a aflat comisarul șef de poliție Cojocaru Corneliu”, se arată în dosarul DNA Iași. Pentru că risca ca petițiile în care avea interese să nu-i mai fie repartizate, polițistul Cătălin Țibulcă a scris chiar el rezoluția de repartizare în locul șefului delegat, repartizându-și singur petiția depusă de către un apropiat al lui Vasile Giurgiuveanu. Petiția îl viza pe primarul comunei Tătăruși, Costel Iosub, cu care Giurgiuveanu intrase în conflict în timpul alegerilor din 2020, când cei doi au fost contracandidați.
Rezoluția prin care Țibulcă și-a repartizat singur petiția: „rog luarea în evidență ca petiție după care îmi va fi predată pentru a efectua verificări – Țibulcă Gheorghe Cătălin”.
În plus, sub comanda lui Gabriel Coman, polițistul Țibulcă ținea audiențe, denumite „activitate de consiliere”, deși polițiștii de la Anchete și Investigații nu aveau aceste atribuții.
„Se constată aşadar că ofiţerii care acţionau pe linia de muncă Anchete (cazul inculpatului Țibulcă Gheorghe Cătălin) şi cei care acţionau pe linia de muncă Investigaţii nu erau programaţi în serviciul de audienţe”, se consemnează în rechizitoriu.
Semnătura șefului DGA de pe un document, omisă din rechizitoriu
O altă faptă care i se impută polițistului Țibulcă în rechizitoriu este aceea că a întocmit un răspuns către Giurgiuveanu în care îl anunța că faptele sesizate se confirmă. Răspunsul, descris drept o formă de „comunicare atipică în aceste situaţii”, a fost folosit de către Giurgiuveanu în diverse postări publice împotriva directorului APIA Iași, Sergiu Jităreanu, cu care acesta se afla în conflict.
Procurorul Cristina Chiriac face însă o omisiune atunci când pomenește acest document. Aceasta nu precizează că a fost semnat de către Gabriel Coman, șeful DGA de la acea vreme, ci doar că a fost întocmit de către ofițerul Țibulcă.

„Totodată, comisarul şef de poliţie Țibulcă Cătălin a întocmit răspunsul la petiţia 2790040/04.12.2019, transmis inculpatului Giurgiuveanu Vasile prin adresa S.J.A. Iaşi înregistrată cu numărul 2790040/14.01.2020, căruia i s-a comunicat că aspectele sesizate se confirmă, precum şi demersurile întreprinse la nivelul structurii anticorupţie, comunicare atipică în aceste situaţii”, consemnează procurorul Cristina Chiriac în rechizitoriul înaintat Tribunalului Iași.
Deși Gabriel Coman a aprobat și semnat documentul, șefa DNA Iași nici măcar nu pomenește numele acestuia în legătură cu această situație.
Coman a scăpat și de alte dosare ale DNA Iași
În prezent, Gabriel Coman conduce Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț, unde a fost numit cu sprijinul chestorului de poliție Bogdan Despescu, secretar de stat în cadrul MAI. Surse din cadrul IGPR susțin că tot cu ajutorul lui Despescu, fostul șef al DGA urmărește să fie numit pe funcția de șef al IPJ Iași, funcție ocupată în prezent de către chestorul Costel Gîtlan. Nu în mod întâmplător, acesta a fost vizat în ultima perioadă de mai multe controale coordonate de către IGPR.
Ascensiunea lui Coman nu a fost lipsită de controverse legate modul în care acesta a fost protejat de a lungul timpului.
În urmă cu mai mulți ani, procurorii DNA au deschis un dosar care viza scurgeri de informații de la vârful DGA Iași către polițiștii care erau vizați de anchete de corupție. Mai precis, în vara lui 2017 polițistul Ciprian Popa, de la Serviciul Arme și Explozibil, s-ar fi destăinuit unui martor că Gabriel Coman i-a transmis printr-un intermediar că este vizat de o anchetă. Deși procurorii au folosit un martor cu identitate reală, au realizat filaje și interceptări, dosarul s-a finalizat cu o clasare.
Fostul șef al DGA Iași a fost acuzat și în mod direct că este sursa unor scurgeri de informații chiar de către fostul prefect Dragomir Tomașeschi. În acest caz un om de afaceri s-a plâns lui Tomașeschi, prefect la acea vreme, că directorul OCPI i-ar fi solicitat 30.000 euro pentru eliberarea unui titlu de proprietate. Drept urmare, prefectul a anunțat structurile de informații și DGA Iași, iar denunțătorului i s-a cerut să participe la organizarea unui flagrant. Flagrantul a eșuat. La momentul în care omul de afaceri a intrat în biroul directorului de la Cadastru a dat peste Gabriel Coman.
Alt caz: Gabriel Coman a fost prins că a fabricat informații și mărturii pentru a deschide un dosar penal împotriva fostului adjunct al IPJ Iași, Mihai Pintilei. Șeful DGA Iași a fost supus testării la poligraf, moment în care a fost nevoit să recunoască că a mințit și că probele și mărturiile erau pure invenții. „(…) am fost supus testului poligraf, la Serviciul Criminalistic din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. În prima parte a activității am avut o discuție cu expertul criminalist cu scopul de a fi lămurite unele neconcordanțe dintre conținutul notei mele și a raportului domnului comisar șef Costel Gîtlan”, se arată în nota justificativă întocmită de către Gabriel Coman.
Tudor LEAHU















