Cum a primit o firmă cu zero lei cifră de afaceri și fără specialiști angajați contracte publice de 1 milion de lei pentru proiecte în energie

O firmă fantomă, fără personal de specialitate, a primit în decurs de câteva luni mai multe contracte, fără licitație, în valoare de 1.000.000 de lei, de la instituții publice, pentru realizarea de proiecte tehnice și studii în domeniul energiei. Firma nu are angajați proiectanți, verificatori tehnici sau electricieni autorizați și subcontractează serviciile către alte companii la prețuri mult mai mici. Street Lighting Engeneering SRL din Aroneanu a fost înființată în 2021, dar a avut cifră de afaceri zero până în acest an. Cu toate acestea, pe site-ul propriu, compania susține că are peste 200 de clienți pentru care a realizat proiecte în domeniul energiei! Din 2025, firma a început să se comporte ca o adevărată căpușă a banilor publici: a primit fără licitație 12 contracte de la primării din Iași, Neamț, Vaslui și Bacău pentru care subcontractează serviciile. Street Lighting Engeneering SRL este deținută de Ovidiu Chirica, unul dintre acționarii companiei Voltrom Tehnology cu care a realizat o schemă similară de spoliere a banilor publici prin contracte în domeniul sistemelor de securitate și supraveghere video. Primăriile care i-au încredințat direct contracte firmei Street Lighting Engeneering SRL, deși aceasta nu are experiență și nici capacitatea tehnică de a presta serviciile, sunt aceleași care au pompat bani și în cealaltă firmă a lui Chirica, Voltrom Tehnology. Tiparul este același: firme fără experiență și fără personal de specialitate, contracte fără licitație, sume exorbitante din bani publici, circuite frauduloase susceptibile de corupție!

Cum se fac banii în România: un milion în câteva luni

Începând cu luna martie a acestui an, Street Lighting Engeneering a început să primească pe bandă rulantă contracte fără licitație de la mai multe primării. Nouă contracte sunt pentru studii de fezabilitate, proiecte tehnice și asitență tehnică în vederea realizării unor parcuri fotovoltaice. Două dintre contracte vizează eficientizarea iluminatului public, iar un contract are ca obiect realizarea unor capacități de stocare a energiei electrice. Toate proiectele urmează a fi depuse la Administrația Fondului de Mediu pentru obținerea finanțării.

  • 7 martie – 19.000 lei+TVA, comuna Mănăstirea Cașin (județul Bacău) parc fotovoltaic.
  • 4 aprilie 2025 -110.000 lei + TVA, comuna Șipote (primar Constantin Puiu – PSD) parc fotovoltaic.
  • 25 aprilie 2025 – 110.000 lei +TVA, comuna Prisăcani (primar Ghiocel Stanciu, PSD), parc fotovoltaic.
  • 13 mai 2025 – 65.000 lei + TVA, comuna Țigănași (primar Iulian Chirilă-PSD) parc fotovoltaic.
  • 9 septembrie 2025 – 110.000 lei+TVA, comuna Nereju, parc fotovoltaic
  • 16 septembrie 2025, 110.000 lei + TVA, comuna Farcașa- Neamț, parc fotovoltaic
  • 23 septembrie 2025– 110.000 lei + TVA, Sinești- Iași, parc fotovoltaic
  • 1 octombrie 2025 – 110.000 lei + TVA, Zapodeni- Vaslui, parc fotovoltaic.
  • 5 noiembrie 2025 – 70.000lei + TVA, comuna Plugari (primar Paul Mursa, PNL), proiect capacități stocare energie
  • 5 noiembrie 2025 – 45.000 lei + TVA, comuna Plugari (primar Paul Mursa, PNL), proiect eficientizare iluminat
  • 26 noiembrie 2025 – 45.000 lei + TVA, comuna Gorban, județul Iași (primar Aurel Mitrofan- PNL), proiect eficientizare iluminat
  • 4 decembrie 2025 – 130.000 lei + TVA, comuna Aroneanu (primar Benoni Moruzi, PNL), parc fotovoltaic

Primăriile încalcă legea, contracte atribuite ilegal

Așa cum am precizat, toate contractele primite fără licitație de către Street Lighting Engeneering SRL necesită prestarea unor servicii cu personal calificat și autorizați: proiectanți, electricieni, verificatori tehnici, experți tehnici, etc. Societatea nu dispune de acești angajați. Nu-i avea nici la momentul încheierii primelor contracte și nu îi are nici acum când a pus mâna deja pe 1 milion de lei din bani publici. Pentru a putea realiza obiectul contractelor practic firma Street Lighting Engeneering SRL subcontractează serviciile. Ei își pun doar capacele, dreptul de șmecher! De ce nu se atribuie transparent astfel de contracte, prin licitație publică? Pentru că atunci contractele ar merge către firmele care merită nu către cele care trebuie!  De ce ar încredința un primar un contract de o asmenea importnață unei firme fără experiență și fără capacitate tehnică de realizare a serviciilor? Ori din prostie ori din obligație sau dintr-un interes patrimonial ascuns. Oricare ar fi răspunsul în cazul contractelor primite pe tavă de Street Lighting Engeneering SRL, clar este că această schemă de căpușare a banilor publici este departe de legalitate. Chiar și în cazul unor proceduri de atribuire directă, primăriile aveau obligația întocmirii unor caiete de sarcini cu condițiile ce trebuie îndeplinite de ofertanți. Street Lighting Engeneering SRLnu avea cum să-și demonstreze capacitatea tehnică de a realiza contractele și prin urmare primarii nu aveau dreptul legal de a le încredința aceste contracte!

Prezentare fake cu peste 200 de clienți, în realitate cifră de afaceri zero

Ceea ce frapează în cazul Street Lighting Engeneering SRL este ușurința cu care se minte. Pentru acrea o aparență de legalitate în contractarea unor servicii pentru care nu au personal calificat, reprezentanții Street Lighting Engeneering SRL au falsificat realitatea și au creat un istoric fake al companiei. Pe site-ul propriu, societatea susține că are un portofoliu de peste 200 de clienți, că deține personal de specialitate acreditat și autorizat ANRE și că are capacitatea de arealiza orice tip de proiect în domeniul energiei electrice.

„Suntem mândri să fim partenerul tău de încredere în servicii de iluminat public! Cu peste 200 de clienți mulțumiți, demonstrăm zilnic angajamentul nostru pentru soluții durabile și eficiente, care reduc costurile și protejează mediul”, se arată în prezentarea societății.

Realitatea este alta. Potrivit datelor oficiale de pe site-ul Ministerului de Finanțe, de la înființare și până la finele anului 2024, firma a avut cifra de afaceri 0! Niciun client, niciun leu încasat, niciun angajat! O firmă fantomă!

Minciunile lui Chirica: „Am proiectanți și ingineri angajați”

Street Lighting Engeneering SRL a devenit activă începând cu luna martie 2025. Atunci au început să primească pe șmen primele contracte și tot atunci au înregistrat primii doi angajați: administratorul companiei, Ovidiu Chirica, și un director de vânzări. Ulterior apar în peisajul firmei doi angajați cu contract de muncă cu normă parțială (1-2 ore pe zi), în funcția de inginer sisteme electroenergetice și un contabil.

Contactat de 7IAȘI, administratorul firmei, Ovidiu Chirica, minte și se contrazice singur: ba are proiectanți angajați, ba sunt colaboratori, ba subcontractează. El vorbește de mai mulți proiectanți și ingineri angajați în firmă, deși contractele lor de muncă, dacă există, nu au fost înregistrate oficial nicăieri. Chirica spune că are suficienți angajați pentru derularea contractelor deși datele oficiale îl contrazic.

„Am licență ANRE, am proiectanți angajați. Am contracte de colaborare atunci când volumul de muncă este prea mare și externalizăm, dar în puține cazuri. Pentru asta ar trebui minim doi ingineri de categoria 2A și 2B ca angajați permanent și sunt două contracte de colaborare cu doi proiectanți”, a declarat Ovidiu Chirica.

Pentru a fi credibil, Chirica s-a oferit să transmită reporterului 7IAȘI un extras din registrul electronic al angajaților pentru a dovedi că are personal calificat să realizeze contractele. Nu s-a mai ținut de cuvânt pentru că registrul ar fi dovedit minciuna. În schimb, Ovidiu Chirica a ținut să precizeze că banii îi va încasa numai dacă proiectul va obține finanțare.

„Să știți că banii se iau numai la succes. Toate aceste contracte sunt publice. Am un departament de vânzări care aleargă la primării.”, a mai spus administratorul Street Lighting Engeneering SRL.

Voltrom, același acționar, schemă identică de spoliere a banilor publici

Ovidiu Chirica este administrator și asociat în societatea Voltrom Technology SRL, alături de Ionuț Răzvan Lazăr (care a apărut în acționariatul Street Lighting Engeneering în 2023). În ultimii ani, Voltrom a primit prin încredințare directă contracte de sute de mii de euro de la primăriile ieșene conduse de primari PNL pentru a monta sisteme de supraveghere video. În anul 2024, firma Voltrom Technology a avut o cifră de afaceri de peste 4.300.000 lei și un profit de 890.000 lei. 7IAȘI a prezentat în toamna lui 2021 schema prin care Voltrom a beneficiat de contracte publice de la primăriile Aroneanu și Podu Iloaiei pentru montarea unor sisteme de supraveghere, la acel moment societatea neavând atestat din partea Inspectoratului General al Poliției Române.

Rareș NEAMȚU

Vlad ROTARU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here