Cum a învins un ieșean de rând o armată de politicieni. Autorizația pentru vila cu 12 camere a organizației lui Vosganian a fost anulată

Un ieșean a reușit să învingă în instanță primarul, prefectul și un fost parlamentar PNL. Printr-o hotărâre pronunțată la sfârșitul săptămânii trecute, Tribunalul Iași a anulat autorizația emisă de Primăria Iași pentru construirea unui așa-zis nou sediu al Uniunii Armenilor din România pe strada Kogălniceanu din Copou. Doar denumirea autorizației sugerează că ar fi vorba despre un sediu, proiectul fiind al unei vile imense cu 12 camere. Aceeași hotărâre obligă organizația condusă de fostul parlamentar PNL să sisteze lucrările la imobil. La mijloc sunt și bani publici, Uniunea Armenilor din România beneficiind anual de alocări de milioane de euro de la bugetul de stat. Procesul a fost deschis de către unul dintre vecinii afectați direct de lucrările la construcția ilegală. Și Prefecturii Iași i s-a cerut de către Inspectoratul de Stat în Construcții să atace în instanță autorizația de construire emisă de Primăria Iași în octombrie 2024, după ce în urma unui control s-a constatat caracterul ilegal al documentului. Prefectul Costel Dolachi, coleg de partid cu Varujan Vosganian, a refuzat să inițieze acțiunea în instanță motivând că „nu a identificat motive de nelegalitate”. Cu toate acestea, judecătorii de la Tribunal au identificat suficiente motive de nelegalitate și au anulat autorizația în procesul deschis de vecin. Decizia instanței nu este definitivă însă este executorie.

Hotărârea Tribunalului a fost pronunțată pe 2 aprilie 2024 și dispune anularea autorizației de construire eliberată de Primăria Iași în octombrie 2024, dar și sistarea oricăror lucrări până la o sentință definitivă. A doua zi, șantierul de pe strada Kogălniceanu era gol, nici măcar un muncitor.

„Au plecat de câteva zile. Probabil știau că vor pierde procesul pentru că era prea groasă”, a spus un vecin de pe strada Kogălniceanu.

Încă de la debutul lucrărilor, locuitorii din zonă s-au arătat revoltați de mastodontul de beton, care se înălța peste casele lor. Însă, doar unul dintre vecini a și acționat în instanță pentru anularea autorizației. Casa lui Vivi Vasilache se află la doar câțiva centimetri de imobilul care se construia sub titulatura de „sediu al Uniunii Armenilor din România – filiala Iași”, de fapt o vilă imensă cu 12 camere.

În casa lui Vasilache au apărut crăpături profunde din cauza săpăturilor efectuate pe limita dintre cele două proprietăți. Fundația, zidurile și stâlpii casei au fost turnați în cofraje care au fost sprijinite de casa vecinului.

Dosarul vecinului Vasilache a fost înregistrat la Tribunalul Iași în august 2025, iar în aprilie anula acesta a fost pronunțată o primă sentință.

„Admite cererea de chemare in judecată având ca obiect anulare act administrativ şi suspendare executare act administrativ formulată de către reclamantul Vasilache Vivi Vasile în contradictoriu cu pârâţii Primarul Mun. Iaşi şi Uniunea Armenilor din România. Dispune anularea Autorizaţiei de construire nr. 622/24.10.2024 emisă de prim-pârât. Dispune suspendarea A.C. nr. 622/24.10.2024 şi oprirea lucrărilor la imobilul situat în mun./jud. Iaşi, str. Mihail Kogălniceanu 36A, până la soluţionarea definitivă a prezentului dosar. Executorie.”, este minuta hotărârii publicată pe portalul electronic al instanțelor de judecată.

Primarul a emis autorizația ilegală, prefectul a refuzat să o atace. Chirica, Dolachi și Vosganian, colegi la PNL

În vara anului trecut, după o acțiune de control, Inspectoratul de Stat în Construcții a înaintat prefectului PNL Constantin Dolachi un raport prin care i se cerea să atace în instanța de contencios-administrativ autorizația emisă de Primăria Iași pentru construirea sediului Uniunii Armenilor din România – filiala Iași. Acest demers dacă ar fi fost inițiat de prefect, prin efectul legii, ar fi condus la suspendarea automată a autorizației și la oprirea lucrărilor. Prefectul Costel Dolachi a refuzat însă să deschidă procesul.

„Prefectul Județului Iași nu a promovat acțiune în contencios administrativ privind anularea autorizației menționate.

Decizia are la bază analiza efectuată asupra documentației transmise de Inspectoratul Județean în Construcții Iași, din care a rezultat că aspectele constate de inspectorii de specialitate privesc exclusive modul de executare a lucrărilor de către investitor, respectiv nerespectarea în teren a prevederilor autorizației de construire.

(…)

Din procesul-verbal de control întocmit de către Inspectoratul Județean în Construcții Iași nu rezultă că primarul a emis autorizația cu încălcarea legislației – de exemplu, făra certificat de urbanism valabil, în lipsa unor avize obligatorii sau fără hotărâre de aprobare PUD.

Așadar, Instituția Prefectului nu a identificat motive de nelegalitate care să justifice promovarea unei acțiuni pentru anularea autorizației de construire nr. 622/24.10.2024.

În lipsa unor indicii concrete că autoritatea emitentă a încălcat prevederile legale la emiterea autorizației, inițierea unei acțiuni în contencios ar fi nefondată”, a fost răspunsul transmis de prefectul Costel Dolachi, în octombrie anul trecut, la o solicitare a 7IAȘI.

Care au fost ilegalitățile constate de ISC

Povestea imobilului achiziționat de Uniunea Armenilor din România începe în urmă cu mai bine de 20 de ani în urmă, când fostul proprietar, Ioan Țăranu, a obținut de la Primăria Iași autorizație pentru construirea unei locuințe. În 2004, lucrările au fost sistate de către ISC, pe terenul de 350 metri pătrați rămânând doar structura de beton a clădirii.

Achiziția terenului și a „scheletului” clădirii a fost făcută de Uniunea Armenilor din România – Sucursala Iași în iulie 2023 pentru suma de 200.000 de euro.

În luna octombrie a anului 2024, Uniunea Armenilor din România a solicitat și a obținut de la Primăria Iași o nouă autorizație pentru „continuare lucrări”. Aceasta a fost eliberată fără ca inspectorii Primăriei Iași să țină cont de faptul că autorizațiile obținute anterior de către foștii proprietari, în 1999 și 2004, au fost emise ilegal, deoarece nu respectau indicatorii urbanistici.

În vara anului 2025, ISC a efectuat din nou un control. Inspectorii au identificat probleme de legalitate: indicatorii din autorizația de construire nu respectau regulamentul de urbanism, fiind depășit atât regimul de înălțime cât și procentul de ocupare a terenului. Nereguli au fost identificate și în privința modului în care erau realizate lucrările. Distanțele față de limitele de proprietate cât și față de clădirile învecinate nu au fost respectate.

„Se constată că Autorizația de Construire nr. 622 din 24.10.2024 nu a fost emisă cu respectarea condițiilor inițiale prevăzute. Construcția existentă nu corespunde cu documentațiile urbanistice anterioare, astfel încât procesul de autorizare de continuare a lucrărilor nu s-a realizat cu respectarea Legii 50/1991, întrucât a fost solicitată continuarea lucrărilor în loc de a solicita emiterea unei noi autorizații de construire corespunzător modificărilor aduse proiectului, materializate prin documentații – piese scrise și desenate.

Diferențele constatate sunt menționate atât în expertiza tehnică (…) cât și în documentația scrisă”, au constatat inspectorii ISC.

În plus, clădirea construită ocupă aproape 70% din suprafața totală a terenului, în vreme ce Procentul de Ocupare a Terenului aprobat pentru acea zonă este de maxim 30%. Nu se respectă nici Coeficientul de Utilizare a Terenului. Acesta este stabilit la maxim 0,9%, dar prin autorizația de construire a fost dublat la 2%. O altă încălcare a legii: autorizația a fost emisă fără avizul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice deși terenul se află într-o zonă construit-protejată, în sit istoric.

7IAȘI a intrat în posesia raportului de control realizat de ISC în urmă cu mai bine de 20 de ani. A fost verificată atunci autorizația eliberată în 2004 pe numele fostului proprietar, în baza căruia în 2024 Primăria Iași a emis o nouă autorizație pentru „continuare lucrări”.

Și controlul efectuat în 2004 a fost finalizat cu aceeași concluzie: autorizația a fost emisă ilegal.

Controlul din 2004 a fost realizat în prezența reprezentanților Primăriei Iași, care au semnat procesul-verbal, document care a fost comunicat ulterior municipalității de către ISC. În 2024, Primăria Iași nu a ținut însă cont de aceste documente și a eliberat autorizația pentru „continuare lucrări”, în baza unui document ilegal.

Vosganian conduce Uniunea Armenilor de 35 de ani. Două milioane de euro pe an de la Guvern

Achiziția imobiliară a fost făcută de Uniunea Armenilor din România – Sucursala Iași în iulie 2023 pentru suma de 200.000 de euro. UAR este condusă de 35 de ani, din anul 1990, de către Varujan Vosganian, deputat și senator PNL în mai multe legislaturi. Printr-o Hotărâre de Guvern din anul 2008, UAR a fost declarată organizație de interes public și anual primește fonduri publice alocate direct de Guvernul României. Fondurile primite anual de la stat de Uniunea Armenilor depășesc 2 milioane de euro (10 – 11 milioane de lei/an).

Scopul pentru care a fost cumpărat imobilul din Copou, declarat inclusiv în contractul de vânzare-cumpărare, este construirea unui sediu al Uniunii Armenilor din România. Însă autorizația de construire solicitată și obținută de UAR este pentru „construire locuință”. Documentul publicat și pe site-ul Primăriei Iași se referă la o vilă imensă cu 12 camere și nu la sediul unei organizații.

„Uniunea Armenilor din România declară că scopul achiziționării imobilului este acela de a fi folosit ca sediu pentru Sucursala Iași a Uniunii Armenilor din Iași”, se arată în contractul de vânzare-cumpărare semnat de șeful Sucursale Iași a UAR, Maricel Agop.

Tudor LEAHU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here