Social-democrații ieșeni condamnă cu fermitate orice act de violenţă, în special atunci când sunt implicaţi minori. Nu există justificare pentru agresiunea fizică a unor copii, iar dacă faptele reţinute de organele de anchetă sunt confirmate, vinovatul trebuie să răspundă aşa cum prevede legea.
Organizaţia PSD Iaşi susţine principiile integrităţii, responsabilităţii publice şi respectului pentru cetăţean. În acest spirit, solicităm ca autorităţile abilitate să deruleze cu maximă transparenţă şi celeritate toate verificările necesare, pentru a se stabili exact ce s-a întâmplat. În acelaşi timp, respingem insinuările peneliștilor ieșeni conform cărora organizaţia noastră ar fi „propagator de violenţă publică” sau ar tolera în mod sistematic comportamente inacceptabile.
PSD Iaşi este o organizaţie care funcţionează pe principii democratice, iar dacă există membri care au încălcat standarde, aceştia trebuie sancţionaţi – dar nu acceptăm generalizări care afectează întreaga noastră echipă.
Vom urmări cu maximă atenție rezultatele anchetei care se va desfăşura, şi vom susţine aplicarea tuturor sancţiunilor ce se impun, dacă faptele se confirmă.
„PSD Iași își face treaba cu gândul la oameni și la respectul datorat fiecărui cetățean. Alesul local trebuie să fie un model, nu o povară pentru comunitate.
Nu am de gând să cobor la nivelul domnului Alexandru Muraru – președinte decorativ, fără curaj și personalitate al unei filiale conduse din umbră de Costel Alexe, un personaj cu multiple dosare penale – care catadicsește să privească peste gard la alții, în loc să aibă curajul minim de a-și face ordine în propria ogradă.
Domnul Muraru e foarte vocal când vorbește despre alții. Când vine vorba de curtea proprie, brusc devine tăcut. Poate pentru că acolo nu doar frunzele se adună sub preș.” a declarat liderul PSD Iași, deputatul Bogdan Cojocaru.















