Cât costă o ciocolată Dubai în… Dubai! Diferență colosală de preț față de România

Ciocolata Dubai, desertul fenomen care a cucerit întreaga lume, a ajuns și în România, dar cu prețuri considerabil mai mari decât în Emiratele Arabe Unite, acolo unde a fost creat. Popularitatea acestui desert cu fistic a explodat în mediul online și, în doar câteva luni, a devenit un must-have pentru iubitorii de dulce din întreaga lume, inclusiv din România.

În țara noastră, prețurile pentru ciocolata Dubai sunt destul de ridicate. Astfel, 120 de grame de ciocolată Dubai pot ajunge la 40 de lei, iar în unele cazuri, comercianții au stabilit prețuri și mai mari, de până la 60 de lei pentru aceeași cantitate. De asemenea, vedete precum Gabriela Cristea cer până la 90 de lei pentru 450 de grame de ciocolată Dubai, ceea ce face ca acest desert să fie considerat un lux.

În contrast, în Dubai, unde a fost inventată această ciocolată, prețurile sunt mult mai accesibile. O tabletă de 200 de grame de ciocolată Dubai costă începând de la 20 de dirhami, echivalentul a aproximativ 26 de lei, ceea ce subliniază diferența colosală de preț dintre cele două țări.

Ciocolata Dubai a fost creată de Sarah Hamouda, o antreprenoare britanică de origine egipteană, care a venit cu ideea de a lansa o rețetă inovatoare de ciocolată în perioada în care era însărcinată. Motivul a fost simplu: avea poftă de ciocolată, dar dorea să creeze ceva diferit față de variantele clasice. Așa a apărut rețeta care a revoluționat industria deserturilor și care, în scurt timp, a devenit un adevărat succes global.

„Am avut o poftă nebună când eram gravidă cu a doua fată, l-am pus pe soțul meu să îmi caute în Dubai mai multe deserturi cu ciocolată. Am vrut să fac ceva diferit, aroma nostalgică a ceea ce făcea mama pentru noi, ca de exemplu cataiful. Ca să fiu sinceră, în niciun moment nu am crezut că rețeta va deveni faimoasă la nivel global. Este o nebunie”, a declarat Sarah Hamouda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here