Un subcomisar de poliție din cadrul IPJ Iași este cercetat de procurori într-un dosar care privește săvârșirea infracțiunii de „divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice”. Beneficiar al acestor scurgeri de informații ar fi fost chiar cumnatul subcomisarului Mihai Gabriel Năcuță, dezvoltatorul imobiliar Marius Ciprian Crîșmaru, zis „Boris”. Acesta a fost condamnat recent pentru infracțiuni de lipsire de libertate, lovire și influențarea declarațiilor, după ce l-a bătut și sechestrat pe angajatul unei firme care monta uși. În telefonul dezvoltatorului „Boris” au fost descoperite mai multe imagini transmise de către polițist chiar în timp ce se afla în biroul său din sediul IPJ. Imaginile transmise prin WhatsApp au fost descărcate de către polițiștii care au efectuat percheziția informatică, dar aceștia s-au făcut că nu observă că provin de la un coleg de al lor și că au fost realizate în sediul IPJ. Procurorul care îl ancheta pe Boris s-a autosesizat și a deschis un nou dosar penal. Abia în 2025, la aproape doi ani de la comiterea faptelor, subcomisarul Năcuță a fost pus la dispoziție și i s-a retras autorizația de acces la informații clasificate. Dosarul care privește divulgarea informațiilor secrete este în lucru la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. Năcuță, care lucra la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, pozează în victimă a sistemului și spune despre sine că este „un polițist care nu este pe placul Structurii de Securitate”.
Subcomisarul Mihai Gabriel Năcuță de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase este cercetat într-un dosar ce privește posibile scurgeri de informații (divulgarea informațiilor clasificate), după ce în telefonul unui om de afaceri care era cercetat pentru că a sechestrat și bătut un agent comercial au fost descoperite mai multe imagini transmise chiar dintr-un birou al Inspectoratului de Poliție al Județului Iași. În 2023, Marius Ciprian Crîșmaru, zis „Boris”, a fost arestat pentru că l-a bătut și sechestrat într-un apartament dintr-un bloc aflat în construcție pe angajatul unei firme care monta uși. Blocul din complexul Nairobi Residence din Vișani îi aparținea lui Boris, iar acesta s-a arătat nemulțumit de întârzierile înregistrate de furnizorul de uși. Ulterior arestării lui Boris, procurorul care ancheta cazul a dispus efectuare unor percheziții informatice asupra telefonului folosit de către omul de afaceri. Pe lângă probele compromițătoare, înregistrări ale agresiunii, din telefon au fost prelevate și alte imagini, care ulterior s-au dovedit a fi expediate acestuia de către cumnatul său, Mihai Gabriel Năcuță, subcomisar de poliție la Serviciul de Arme și Explozibili. Pozele fuseseră realizate de Năcuță chiar în interiorul biroului său din sediul IPJ și conțineau elemente și informații cu regim special.

Polițiștii delegați de procurori să efectueze percheziția informatică au pus batista pe țambal și și-au acoperit colegul de la Arme și Explozibili. Ulterior însă, procurorul de caz a analizat imaginile și s-a autosesizat cu privire la divulgarea informațiilor clasificate. Dosarul a fost ulterior preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, care l-a și audiat pe subcomisarul Năcuță.
Autorizația de acces la informații secrete, retrasă la aproape doi ani distanță
Structurile specializate în protecție internă și a informațiilor clasificate din cadrul Poliției Române au aflat cu întârziere despre cazul de scurgeri de informații în care era implicat subcomisarul Năcuță. Cercetările Structurii de Securitate s-au desfășurat în toamna anului 2024 și abia la data de 1 ianuarie 2025 au fost emise dispozițiile de retragerea a autorizației de acces la informații secrete și de punere la dispoziție a subcomisarului Năcuță. Această ultimă măsură înseamnă că polițistul primește doar sarcini care nu implică responsabilitate și grad de risc, fiind plătit conform gradației, dar fără a beneficia de sporul de confidențialitate.

Fragment din notă-raport din data de 24 decembrie 2024, întocmit de Structura de Securitate din cadrul IGPR:
„În considerarea adreselor IPJ respectiv Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași din data de 12.09.2024, au rezultat aspecte privind existența unor potențiale riscuri și vulnerabilități, constând în posibile încălcări ale reglementărilor legale pe linia protecției informațiilor clasificate la nivelul IPJ Iași – Serviciul Arme, Explosivi și Substanțe Periculoase.
(…) Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a informat Serviciul Structura de Securitate cu privire la faptul că, în contextul instrumentării dosarului nr. 5670/P/2023, au fost identificate aspecte/documente/informații care indică potențiale încălcări ale normelor de protecție a informațiilor clasificate, transmițând în acest sens și fotografii realizate în spații aparținând IPJ Iași.
Concret se face referire la efectuarea de către subcomisarul de poliție Mihai-Gabriel NĂCUȚĂ a unor fotografii în spații aparținând IPJ Iași, fotografii transmise ulterior prin intermediul aplicației WhatsApp către o altă persoană (numitul Marius Ciprian CRÎȘMARU). Fotografiile au fost identificate cu ocazia percheziției electronice realizate asupra telefonului mobil aparținând celui din urmă.
Una dintre fotografii este realizată într-un birou care aparține probabil unei unități de poliție fiind surprinse, în plan îndepărtat, o uniformă de poliție pe un suport de perete și o persoană de sex feminin, așezată pe un scaun, care are în piept un ecuson galben. În plan apropiat, este surprins un birou de lucru pe care sunt așezate mai multe documente (inclusiv două fișe emise de aplicația DEPAB, utilizată la nivelul Poliției Române), precum și alte documente de lucru, specifice Poliției Române. De asemenea, sunt surprinse și două monitoare (aferente unui laptop respective unei stații de lucru), ambele nefuncționale”.
Subcomisarul Năcuță, acoperit de colegii polițiști
În dosarul 5670/P/2023 în care dezvoltatorul imobiliar Marius Ciprian Crîșmaru era cercetat pentru lovirea și sechestrarea unui agent comercial, a fost delegat să efectueze percheziția informatică subcomisarul Ioan Leonte de la Serviciul de Investigații Criminale. Deși acesta a avut acces la imaginile prelevate din telefonul lui „Boris” și care fuseseră transmise de către subcomisarul Năcuță, polițistul care a efectuat percheziția nu și-a anunțat superiorii, structurile de protecție internă și nici procurorul de caz. Ulterior, când cazul a fost cercetat de către Structura de Securitate, polițistul Ioan Leonte a declarat că „nu a vizualizat fotografiile identificate cu ocazia percheziției electronice, acestea fiind identificate și exploatate ulterior de procurorul de caz”, după cum se arată în raportul Serviciului Structurii de Securitate.
De asemenea, un alt polițist care a lucrat în dosarul în care era cercetat Crîșmaru, subcomisarul Dragoș Nechita, a susținut în timpul cercetărilor că nu a vizualizat fotografiile preluate în timpul percheziției deoarece „raportul în format electronic generat de softul informatic este generat în mod automat fără a fi necesară o sortare manuală ori o vizualizare din partea specialistului”, iar acest raport a fost predat ulterior procurorului.
Și procurorul Daniel Istrate de la parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, care instrumentează cazul scurgerilor de informații, a susținut în timpul cercetărilor efectuate de către Structura de Securitate că dosarul penal a fost deschis ca urmare a sesizării din oficiu a procurilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.
Polițistul i-a dat în judecată pe toți: IPJ, IGPR, MAI, DGPI, ORNISS
Subcomisarul Mihai Gabriel Năcuță a contestat măsurile de protecție internă luate prin punerea sa la dispoziție și retragerea autorizației de acces la informații secrete. Într-un proces deschis la Tribunalul Iași pentru anularea dispozițiilor luate în cazul său, acesta a chemat la bară IPJ Iași, IGPR, Ministerul Afacerilor Interne, direcția de informații a MAI, dar și Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat. Pe lângă anularea actelor administrative, subcomisarul Năcuță solicită instanței obligarea instituțiilor la plata unor daune morale în valoare de 25.000 lei.
„Evidențiem faptul că în prezenta cauză, nu a fost transmisă și nici dezvăluită nicio informație care să poată fi calificată drept informație clasificată secret de serviciu, în sensul definit de lege. Documentul intern care a fost fotografiat și care i-a fost prezentat reclamantului la momentul audierii sale în fața organelor de urmărire penală, nu era lizibil – conținutul acestuia nu putea fi identificat, înțeles ori valorificat. Mai mult decât atât, chiar și ipoteza în care imaginea ar fi fost clară, documentul NU conținea informații secrete de serviciu și NU se referea la aspecte care să afecteze siguranța națională, apărarea țării sau alte interese esențiale ale unității de poliție
(…) Nu este vorba despre documente marcate cu un nivel de clasificare, ci despre elemente cu caracter general, fotografii cu telefoane de serviciu aflate în repaus, precum și o schiță personală (ciornă) fără elemente identificabile sau date sensibile. Imaginile nu au fost postate public, ci transmise punctual, în scop personal, cumnatului meu în vederea obținerii unui sprijin tehnic. (…) Scopul exclusiv al transmiterii a fost obținerea unei opinii sau a unui ajutor în legătură cu identificarea unor soluții tehnice referitoare la dispozitivele fotografiate”, se arată în acțiunea înregistrată prin avocat de către subcomisarul Năcuță.
Cu privire la decizia de retragerea a autorizației de acces la informații clasificate, Năcuță susține că aceasta „vizează înlăturarea din funcție și afectarea unui polițist care nu este pe placul Structurii de Securitate”
„Măsura punerii la dispoziția unității, în lipsa unor acuzații concrete și în afara cadrului unei proceduri echitabile și transparente, a condus la un prejudiciu substanțial asupra reputației mele profesionale”, motivează subcomisarul de poliție solicitarea daunelor morale.
„Informații concrete, complete și care confirmă că există un risc”
Chemată la bară de către subcomisarul Mihai Gabriel Năcuță, Direcția Generală de Protecție Internă, serviciul de informații al MAI, a arătat că instituția a fost doar informată cu privire la măsurile luate în acest caz și că nu a intervenit în relațiile de muncă ale acestuia cu IPJ Iași. Însă direcția de informații a subliniat că retragerea autorizației de acces la informații clasificate nu reprezintă o sancțiune, ci „o măsură de protecție a informațiilor clasificate ce poate fi adoptată atunci când persoana încalcă reglementările informațiilor clasificate”
În același timp, Inspectoratul de Poliție al Județului Iași susține decizia luată și în fața judecătorilor arătând că faptele care-l privesc pe subcomisarul Năcuță sunt grave și în măsură să afecteze activitatea instituției.
„Fapta face obiectul dosarului penal 605/260/P/2023, înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, cu privire la săvârșirea infracțiunii de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.
Din documentele atașate la prezenta, reies informații concrete, complete și care confirmă că există un risc în a-i mai fi acordat reclamantului accesul la înscrisuri secret de serviciu, risc care de fapt face obiectul dosarului penal, care îi afectează în mod negativ credibilitatea și capacitatea de a păstra secrete, pentru care apreciem oportună decizia de a retrage autorizația de acces la informații secret de serviciu și a nu dispune îndeplinirea unor sarcini și atribuții care presupun accesul la informații de serviciu”, se arată în documentele depuse de IPJ Iași la dosarul deschis de către subcomisarul Năcuță.
Beneficiarul scurgerilor de informații: doi ani și trei luni pentru lipsire de libertate
Marius Ciprian Crîșmaru, zis Boris, cel căruia subcomisarul Năcuță îi trimitea pe whatsapp imagini și informații chiar din sediul Poliției, a fost condamnat recent la o pedeapsă de doi ani și trei luni cu suspendare pentru infracțiuni deosebit de grave: lipsire de libertate în mod ilegal, lovire şi influenţarea declaraţiilor. În același dosar, a fost condamnat și un apropiat al omului de afaceri, Igor Sârghii.

În rechizitoriul trimis instanței, procurorii redau convorbirea purtată de către victima lui Boris, agentul comercial Emil Bejan cu un operator 112, imediat după ce acesta a scăpat de agresori.
112: – 112, ce urgență aveți? Alo..
Bejan – Buna ziua. Am fost sechestrat și bătut
112: – Unde?
Bejan: – Trimiteți vă rog frumos de urgență un echipaj în VIȘANI… Nu mai! Nu mai pot! Vă rog frumos, de urgență!
112: – Cum vă cheamă? Liniștiți-vă puțin.
Bejan: – Bejan Emil mă numesc.
112: – Cine v-a sechestrat?
Bejan: – Boris… îl cheamă
112: – Boris și mai cum?
Bejan: – Vă spun, nu știu cum îl cheamă.
112: – Rămâneți să vă răspundă cei de la poliție, să nu închideți, aveți nevoie și de îngrijiri medicale?
Bejan: – Da, da, vreau să meargă, să vină și ambulanță!
112: – Vorbiți la poliție
Bejan: -Buna ziua! Vă rog frumos, ajutați-mă un pic, m-a sechestrat Boris
112: – Așa, ce s-a întâmplat?
Bejan: – Domnule, i-am montat niște uși și nu a vrut să mai dea banii, și ca să nu mai dea banii, m-a bătut, m-a sechestrat în apartament
112: – Și acuma unde sunteți?
Bejan: – În apartament!
112: – Și ce adresă e acolo? Unde trimitem poliția?
Bejan: – În Visani numărul 22, ceva de genul acesta, este o farmacie.
112 – Și nu puteți să ieșiți de acolo?
Bejan: – Păi m-a închis în apartament cu cheia.
112: – Aha, și el a plecat, sau cum?
Bejan: – Da, a plecat, da….. Să știți că pot ieși pe geam dar îmi e frică să nu vină că a zis că mai aduce niște băieți
112: – Aha. O să vă trimit pe cineva acolo. Să răspundeți la telefon da?
Bejan: – Trimiteți vă rog frumos, de urgență
112: – Să răspundeți la telefon!
Bejan: – Da, da
Tudor LEAHU