Carrefour a retras de urgență de la raft un produs, după ce s-ar fi găsit viermi în acesta

Carrefour România a anunțat o retragere de urgență a unui produs specific, „Conservă ȘPROT SOS TOMAT 170G HOME GARDEN,” în urma unor acuzații grave de contaminare cu viermi. Reacția a survenit după ce o familie din județul Mehedinți a semnalat că a găsit larve în conservele cu șprot achiziționate de la Carrefour, datate pentru expirare în 2026. Conform unui bon de cumpărături prezentat, aceste produse au fost achiziționate pe 27 octombrie 2023 de la Carrefour Drobeta-Turnu Severin.

Bugetul.ro le-a solicitat duminică, 29 octombrie, un punct de vedere reprezentanților Carrefour România pe acest subiect.

Carrefour România a transmis că luat mai multe măsuri imediate. În primul rând, a retras toate loturile ale produsului „Conservă ȘPROT SOS TOMAT 170G HOME GARDEN” din magazine, continuând ulterior cu o retragere la nivel național a acelorași loturi. În plus, compania a efectuat teste aleatorii pe alte produse similare și a constatat că acestea nu prezentau nicio modificare semnificativă din punct de vedere organoleptic.

Carrefour a informat furnizorul cu privire la conformitatea microbiologică a produsului în cauză și a demarat o anchetă internă pentru a verifica toate aspectele legate de siguranța microbiologică și calitatea produselor. Compania a subliniat că produsele preambalate, precum cel semnalat, prezintă un risc minor de contaminare microbiologică odată ajunse în spațiile de stocare și depozitare ale Carrefour România. Drept urmare, echipa de calitate a Carrefour se concentrează în mod specific pe produsele proaspete și ultra proaspete, în timp ce calitatea produselor preambalate este în responsabilitatea directă a producătorilor.

Carrefour România a asigurat clienții că face tot ce este necesar pentru a furniza produse de calitate și a reafirmat angajamentul său față de siguranța consumatorilor. Compania a subliniat faptul că abordează orice suspiciune legată de siguranța clienților cu seriozitate și aplică principiul precauției pentru a proteja interesele acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here