Susținut în totalitate de Primăria Iași, bugetul Campionatului Mondial de jocuri pe calculator care va avea loc la Iași în perioada august – septembrie 2023, a fost împărțit între cei care conduc Federația Română de Esports. Banii alocați de Primăria Iași au fost dirijați către firmele celor din ROESF și către apropiații acestora pe servicii de consultanță, organizare sau PR. Firma Bortun Olteanu Consultanță SRL, a primit fără licitație două contracte în valoare totală de 500.000 lei pentru campania de PR a campionatului și pentru organizarea evenimentului Comic Con. În același timp, firma de contabilitate întreținută cu bani publici de primarul liberal al comunei Aroneanu, Benoni Moruzi, va fi plătită cu 120.000 lei din bugetul Clubului Sportiv Municipal Iași 2020 pentru servicii de profil. Organizatorii evenimentului de la Iași susțin că cei de la ROESF cunosc cel mai bine piața de profil și de aceea ei se ocupă de tot evenimentul. „Federația Română de Esports este un ONG și nu are legătură cu Federația Internațională, cea prin care se face acest eveniment”, este explicația pe scurt a reprezentanților Primăriei. Practic, pentru că nu există vreo incompatibilitate, cei din Federație se pot înfrupta liniștiți din acest buget pus la dispoziție de municipalitatea ieșeană.
Campionatul Mondial de Esports de la Iași continuă să fie o vacă de muls pentru apropiații celor din conducerea Federației Române de profil (ROESF). Campionatul care va avea loc la Iași la finalul lunii august va avea un buget de circa 7,3 milioane de euro, o parte din bani fiind împărțiți frățește de cei care teoretic se ocupă de organizarea evenimentului. După ce contractele de consultanță, de strategie și organizare au ajuns la capii ROESF, municipalitatea a oferit alte contracte conexe și apropiaților acestora. Ultimele două contracte privind campania de comunicare PR pentru campionat, dar și derularea festivalului Comic Con, au ajuns la aceeași societate, Borțun Olteanu Consultanță SRL, controlată de Tudor Dăescu și Bogdan Teodor Olteanu, apropiați de cei care conduc ROESF.
Două contracte directe către firma agreată de ROESF! Sute de mii lei prin achiziție directă
În data de 18 aprilie 2023, Clubul Sportiv Municipal Iași 2020, entitatea prin care se atribuie contractele la această competiție, a încheiat un contract cu Bortun Olteanu Consultanță SRL pentru campania de PR necesară organizării Campionatului Mondial de Esports. Valoarea contractului este de 250 mii lei, aproape de limita prin care se pot face achizițiile directe fără a mai fi nevoie de vreo licitație. Practic, firma lui Dăescu și Olteanu trebuie să se ocupe de comunicate de presă, conferințe de presă, interviuri, campanii media, etc.
Aceeași firmă va trebuie să se ocupe și de organizarea festivalului Comic Con, dedicat benzilor desenate, inclus în ”Digital Throne Iași 2023”, eveniment ce cuprinde campionatul de Esports. Pentru organizarea evenimentului dedicat Comic Con, firma Bortun Olteanu Consultanță SRL va beneficia de 260 mii lei, sumă aflată de asemenea la limita pragului pentru achiziții directe. Această procedură a fost realizată la 20 aprilie 2023, la două zile după ce societatea respectivă a prins contractul de PR al evenimentului de la Iași.
Societatea a avut în 2022 o cifră de afaceri de 6,1 milioane lei, profitul a fost pe zero, în vreme ce datoriile au fost de 2,3 milioane lei. În cursul anului trecut firma a înregistrat 12 angajați.
Contractele de la Iași date direct către prietenii din Federație
Borțun Olteanu Consultanță s-a ocupat în cursul anului trecut de organizarea unui summit al Esports derulat la București, colaborând îndeaproape cu Mihai Cotos, cel care deține Târgul de Cariere SRL și Digital Crusade, membru în conducerea ROESF și cel care se ocupă de organizarea campionatului actual de la Iași. În plus, cei de la Borțun Olteanu Consultanță au fost speakeri la evenimente dedicate jocurilor pe calculator alături de Adrian Socaciu, un alt membru al ROESF și apropiat al lui Vlad Marinescu, președintele Federației Internaționale de profil. Socaciu a prins și el contracte cu Clubul Sportiv Municipal Iași 2020 pentru consultanță și reprezentare juridică.
7IAȘI a relatat în edițiile anterioare cum s-a ajuns ca firmele lui Adrian Socaciu sau Mihai Cotos și alți prieteni ai acestora să aibă întâietate la bugetul campionatului de Esports ce va avea loc la Iași.
Explicația primăriei: capii ROESF sunt cei care se ocupă de nișa jocurilor pe calculator
7IAȘI a întrebat reprezentanții primăriei despre această anomalie, despre cum s-a ajuns ca tocmai cei ce coordonează ROESF să fie și cei care prind contractele de organizare.
Cristian Nistor, consilierul primarului Mihai Chirica pe digitalizare și cel care coordonează campionatul de Esports, a menționat că Federația din România este doar un ONG și că Socaciu, Cotos și ceilalți sunt singurii de profil din țară care se ocupă de aceste evenimente.
„Federația Română de Esports este un ONG. Organizarea se derulează prin Federația Internațională și aici se face confuzia. Federațiile nu au legătură între ele. Avem un manual după care ne ghidăm , noi am cerut consultanță de la cei care au organizat anul trecut campionatul european la Oradea. Ei sunt cei care se ocupă de România. Am sondat piața, am trimis cerere de ofertă către mai multe societăți, dar ei sunt cei care se ocupă în principal de această nișă”, a spus Cristian Nistor, consilier pe digitalizare al primarului Mihai Chirica, cel care se ocupă de organizarea evenimentului.
Cum se împarte bugetul Primăriei pentru campionatul de Esports
Bugetul total pentru organizarea campionatului este de 7,3 milioane de euro. Circa jumătate din acești bani se duc pe transportul, cazarea și masa participanților, iar restul pe marketing, concerte și alte evenimente. Concertele incluse în acest eveniment au un buget de 2,2 milioane de euro. Primăria a anunțat că artiștii care vor urca pe scenă vor fi anunțați în jurul datei de 10 mai 2023. Organizarea costă peste 3,6 milioane de euro, iar marketingul va costa peste 800 mii de euro. Toate aceste sume au fost deja aprobate de către primărie, banii fiind împărțiți și între cunoscuți și apropiați ai celor din Federație, după cum am arătat mai sus.
Pârtie pentru apropiații PNL
Pe lângă firmele celor din ROESF, Clubul Sportiv Municipal Iași 2020 oferă întâietate la contracte și societăților agreate de PNL. Este și cazul contabilei Anda Popa, cea care lucrează de ani buni cu Benoni Moruzi, primarul liberal al comunei Aroneanu. Clubul primăriei a încheiat un contract cu Cabinet de Expertiză Contabilă Popa Anda PFA contra a 120 mii lei, contract parafat în martie 2023. Este vorba de alocarea a 20.000 lei lunar pentru șase luni pentru servicii prestate de contabilul apropiat de PNL. An de an, Anda Popa primește sute de mii de lei de la Primăria Aroneanu pentru a face contabilitatea instituției, asta după ce liberalul Moruzi a ales să țină postul de contabil blocat.
Vlad ROTARU
Evident ca pana si pentru o industrie de genul trebuie spalati bani in tara asta. Rusine Romania!!!
Nu se spala nici un ban. Daca banii astia nu ar fi fost alocati de primarie, evenimente de acest tip nu ar fi ajuns in Iasi. Daca erau in Iasi companii interesate sa sustina astfel de evenimente, ele existau de mult. O sa ramanem un oras al „Sf. Parascheva” cu tineri care o sa doreasca sa plece in alte orase mai ofertante.
Intrebarea este care este impactul real al evenimentului?