Președintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, a prezentat stadiul lucrărilor la Axa Rutieră Strategică 1: Iași – Suceava:
„Am promis că voi face o prioritate din modernizarea infrastructurii rutiere și m-am ținut de cuvânt, în prezent lucrările la Axa Rutieră Strategică 1: Iași-Suceava, cel mai mare proiect de modernizare a infrastructurii moderne din Moldova, fiind în plină desfășurare.
Pe Lotul 1 : DJ 282 Limita Iași -Rediu -Movileni – Gropnița – DJ 281D în lungime de 29,584 km, între km 20+340 și km 25+500 au fost demontate bordurile, iar pe o distanță de aproape 22 de km, partea carosabilă a fost frezată.
Același tip de lucrări au fost efectuate și pe Lotul 2 – DJ 281D de la Coarnele Caprei – Focuri – Gropnița, DJ 281B Coarnele Caprei – Belcești- DJ 281 (22,001 km) .
Proiectul legat de reabilitarea Axei Rutiere Strategice Iași- Suceava face parte din Planul de Dezvoltare Regională Nord-Est 2014-2020, axa prioritară 6: Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță rutieră și prevede reabilitarea a aproape 170 km de drum de pe teritoriul județelor Iași și Suceava, dintre care, 92 km sunt în județul nostru.
Beneficiari direcți ai acestei investiții vor fi 137.580 de persoane din 22 de unități administrativ-teritoriale urbane și rurale.