Al. Călinescu, balerin cu fese-n două luntri

La fel ca amicul său Andrei Pleșu, care cu o mînă îi scria jelanii slugarnice lui Ceaușescu, iar cu cealaltă își compunea biografia de dizident, Al. Călinescu are experiență în plasarea propriului dos în felurite luntri, chit că vîslașii care lopătează în ele se uită chiorîș unii la alții. Pentru marele reper moral și intelectual bahluiez, totul e ca plasarea  rafinatului său dos într-o anume luntre  să-i asigure un oarece avantagiu de moment, fie el cît de mic. Sau de penibil.

Paregzamplu, musiu Călinescu se dă mare amic al celor care contestă felul sovieto-brejnevist în care fosila morală Nicolae Manolescu conduce Uniunea Scriitorilor din Romînia, avîndu-l vătaf de Iași pe Casian Maria Spiridon. Cu toate astea, cine ședea în primul rînd al unei sindrofii cleioase, organizate la Iași de duetul brejnevist Manolescu-Spiridon, cu susținerea primarului ex-pesedist & penal Chirica ? Taman marele reper moral, reformator, progresist & ’cioclopedic Al. Călinescu.

Desigur, ’mnealui a făcut asta pentru progresul cultural al tîrgului nostru, pentru propășirea literară a giudețului nostru, ba chiar, pot pentru ca să zic, a întregii noastre Moldove, de la Nistru pîn’ la Nisa. Sau MISA, că la ce contorsionări yoghinistice și micționistice face ’mnealui, musiu reperu’ moral, mai să zici că-i un gur mai ceva ca guru Grig Bivolaru, profetul spiralelor de integrare în Absolut. Sau în Finlandia, că nu ne mai certăm pentru detalii.

Pe scurt, respectați-l intens pe dom’ reper moral și nu uitați sloganul corespunzător : Degeaba-i mort Ceaușescu, / Dacă faci ca-Călinescu .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here