AJPIS Iași: zeci de misiuni de inspecții sociale în noiembrie 2025

 

În luna Noiembrie 2025, inspectorii sociali ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Iași au desfășurat 39 misiuni de inspecție socială.

 

Acțiunile de control au avut ca obiective verificarea respectării standardelor minime de calitate obligatorii pentru funcționarea serviciilor sociale precum și a legislației în domeniul beneficiilor de asistență socială.

 

Pe parcursul acestora s-au identificat o serie de deficiențe, printre care cele mai des întâlnite au fost:

 

· Neîncheierea contractelor de servicii sociale, conform modelului prevăzut în Ordinul nr.1126/2025 pentru aprobarea modelului-cadru al contractului de servicii sociale, al informărilor transmise de furnizorul de servicii sociale serviciului public de asistenţă socială, a procedurii de fundamentare a bugetului necesar, precum şi a indicatorilor pentru monitorizarea serviciilor sociale acordate ca măsură de asistenţă socială.

 

· Lipsă documente din dosarele pentru persoane cu dizabilități aflate în evidența primăriei, din care să rezulte monitorizarea periodică a acestora, conform prevederilor legale în vigoare;

 

· Lipsa echipamentelor și tehnologiilor asistive (panouri luminoase, sisteme de avertizare audio-video, după caz);

 

· Lipsa semnalizării accesului în clădire/a căilor de acces din clădire/încăperi (birou, ghișeu/birou de audiențe, după caz) cu simboluri și marcaje internaționale, pictograme;

 

 

 

În urma acestor controale, s-au dispus 30 de măsuri de remediere și nu a fost aplicată nicio sancțiune contravențională.

 

Modul de implementare a măsurilor dispuse în urma misiunilor de inspecție va fi monitorizat de către inspectorii sociali, la termenele stabilite prin procesele-verbale de control.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here