Acoperișul unui bloc recent reabilitat a fost smuls de vânt. Primăria a pompat milioane de lei către firme de casă, consilierii locali sesizează DNA

Vântul puternic de zilele trecute a smuls acoperișul unui bloc care a fost reabilitat și anvelopat cu doar câteva luni înainte. Banii din Planul Național de Redresare și Reziliență s-au topit, Primăria comunei Ciurea, condusă de pesedistul Cătălin Lupu a suplimentat cheltuielile cu câteva milioane lei pentru „lucrări neprevăzute”, iar în cele din urmă locatarii imobilelor au rămas cu paguba. Lucrările făcute de mântuială au cuprins toate blocurile reabilitate, iar locuitorii din sat se tem să nu o pățească la fel la următoarea furtună. Consilierii locali din Ciurea au anunțat că vor sesiza procurorii DNA și Comisia Europeană pentru calitatea lucrării executate de firme apropiate de primărie. „Aceste lucrări de milioane de euro au fost încredințate unor firme de casă a administrației locale, care au executat lucrările de mântuială, cu materiale de proastă calitate, muncitori necalificați și nesupravegheați de nimeni autorizat”, a spus Monica Buiceag, consilier local PNL în Ciurea. Primarul PSD Cătălin Lupu a refuzat dialogul.

Blocurile anvelopate termic din Lunca Cetățuii, comuna Ciurea, din fonduri europene, au rămas fără acoperiș și tencuială după furtuna puternică de miercuri seara, 11 iunie 2025. Locatarii s-au trezit din nou cu apa în case și bucăți din clădire au fost rupte de vânt și aruncate la distanțe de zeci de metri. O bună bucată dintr-un acoperiș de la blocul cu nr 64 s-a desprins și a căzut peste câțiva copaci din apropiere, din fericire nefiind înregistrate victime. Anveloparea acestui bloc a fost realizată de firmele Into SRL și Dev in All SRL, proiect care a costat 9.700.000 lei (aproape 2.000.000 euro). Doar că lucrarea a fost făcută de mântuială.

 

Proiect de peste 64.000.000 lei la Ciurea. Lucrările au fost făcute de mântuială

7IAȘI a prezentat într-o ediție anterioară problemele semnalate de locatarii din blocurile de la Ciurea. (https://www.7iasi.ro/anveloparea-blocurilor-din-lunca-cetatuii-un-dezastru-care-a-costat-60-000-000-de-lei-din-bani-publici/). Lucrările realizate cu fonduri din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au fost făcute prost încă de la bun început. Locatarii blocurilor au reclamat în repetate rânduri probleme la acoperiș, la tâmplărie și la finisajele exterioare. De exemplu, la blocul 64, unde vântul a smuls acoperișul, muncitorii au montat geamurile termopan de pe casa scării, fără a mai pune și sticla, lăsând doar ramele.

Din cauza acestui lucru s-a creat un curent extrem de puternic, care a făcut ca acoperișul să fie luat cu ușurință de vântul puternic. Noroc că acesta a căzut peste câțiva copaci în apropiere și nu a ajuns în stradă ca să rănească pe cineva, a spus unul din locatarii blocului cu pricina.

Proiectul din PNRR a presupus anveloparea termică a mai multor blocuri, costurile totale fiind de circa 64.000.000 lei din PNRR.

Sesizare la DNA și la Comisia Europeană. „Sunt firme de casă ale primăriei”

Consilierii locali din Ciurea au arătat că problema este una mai veche și că anveloparea blocurilor a fost făcută în bătaie de joc. Aleșii PNL au anunțat că vor face o sesizare penală și că vor cere și intervenția structurilor europene care trebuie să monitorizeze investiția. Aleșii reclamă faptul că firmele care au executat lucrările sunt apropiate de primăria condusă de Cătălin Lupu și că au mai primit și alte contracte în trecut.

Deși am făcut sesizări în nenumărate rânduri, legate de calitatea lucrărilor de anvelopaare a blocurilor din Lunca Cetățuii, la nici măcar jumătate de an de la finalizarea acestora, a și zburat primul acoperiș! Aceste lucrări de milioane de euro au fost încredințate unor firme de casă a administrației locale, care au executat lucrările de mântuială, cu materiale de proastă calitate, muncitori necalificați și nesupravegheați de nimeni autorizat. Rezultatele muncii nu au întârziat să apară. Împreuna cu colegii mei consilieri, vom formula plângeri la Inspectoratul de Stat în Construcții, Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Dezvoltării, Comisia Europeană OLAF, Protecția Consumatorului, pentru ca cei responsabili de acest dezastru să răspundă de îndată, a spus Monica Buiceag, consilier local PNL.

Se cere o comisie de anchetă

Și aleșii USR Ciurea au cerut înființarea unei comisii de anchetă din partea Consiliului Local, care va verifica întreg proiectul și procesul de reabilitare a blocurilor din Lunca Cetățuii.

Acest incident ridică semne serioase de întrebare cu privire la calitatea și siguranța lucrărilor aflate în desfășurare. Solicităm verificarea tuturor șantierelor de reabilitare din comună pentru a preveni alte incidente, prezentarea unui raport tehnic oficial din partea constructorului și a diriginților de șantier. Solicităm și stabilirea clară a responsabilităților pentru pagubele produse, inclusiv pe linia asigurărilor și a posibilelor erori de execuție și informarea completă și transparentă a locatarilor afectați. De asemenea, cerem înființarea unei comisii speciale de ancheta din partea Consiliului Local. Comisia trebuie să analizeze în detaliu cum s-a ajuns la această situație și să stabilească măsurile necesare pentru ca asemenea incidente să nu se repete”, au transmis aleșii locali ai USR Ciurea.

Proiect cu 13 blocuri reabilitate. Dezastru lăsat în urmă de echipele de muncitori

Proiectul a avut o valoare inițială de peste 56.000.000 lei și prevedea reabilitarea a 13 scari de bloc din comuna Ciurea: bl. P4, bl. 57, bl. 60, bl. 63, bl. 64, bl. 77B, bl. 78A, bl. 78B, bl. 80A, bl. 87, bl. 88, bl. 89 si bl. 90. Cele trei licitații derulate de Primăria Ciurea au fost adjudecate de către firmele Pavi Lux, Con Ted Company, Into, Tech Confort și Cado Technique.  Locatarii din blocurile supuse reabilitării au semnalat probleme privind execuția lucrărilor de la bun început. În toamna anului trecut, aceștia au reclamat faptul că muncitorii au decopertat imobilele și apoi au abandonat lucrarea. Ulterior, în urma unor precipitații abundente s-a infiltrat apa în apartamente, pe casa scării, iar instalațiile electrice, electrocasnicele și obiectele de mobilier din apartamente au fost distruse. Mai mult, Primăria Ciurea a alocat în plus alte 8.000.000 lei pentru acoperirea unor lucrări neprevăzute, sumă aprobată la finalul lui 2024 printr-o hotărâre de Consiliu Local.

7IAȘI a încercat să obțină un punct de vedere de la Cătălin Lupu, primarul comunei Ciurea, însă acesta a refuzat dialogul.

 

Vlad ROTARU

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here