Articolul intitulat „Firmele și ONG-urile unei familii, alimentate cu 1,5 milioane de lei de Muzeul Municipal „Regina Maria”. Contractele au fost încredințate direct, fără licitație”, publicat la data de 21 octombrie 2026, conține o serie de informații care ar putea naște suspiciuni cu privire la corectitudinea sau necesitatea unor cheltuieli care privesc componenta editorială a activității Muzeului Municipal „Regina Maria”, prin atribuirea în mod preferențial a unor contracte pentru editarea unor volume, broșuri sau pentru organizarea unor evenimente către două entități juridice din județul Dâmbovița, motiv pentru care înțelegem că lămurim, în mod deschis și transparent, subiectul adus în discuție..
Colaborarea muzeului cu cele două organizații, Asociația Patrimoniu, Artă și Cultură pentru Tineret (PACT) și DAR Development Association, a fost rezultatul unei selecții operate în urma aplicării unor criterii de ordin profesional, tehnic și editorial de evaluare a calității produselor și gradului de complexitate al serviciilor oferite.
Un criteriu esențial a fost raportul preț-calitate, determinat prin raportare la calitatea materialelor utilizate, tehnica de redactare și aranjare în pagină, prelucrarea imaginilor, machetarea publicațiilor, precum și servicii care exced domeniului obișnuit de activitate al unei edituri, precum cercetări în fondurile arhivistice și în colecțiile de documente, în scopul completării și îmbogățirii conținutului informațional.
Tehnologiile și finisajele speciale, oferite de acești editori, precum lăcuirea selectivă, folio 3D, finisajele tactile, reproducerea unor culori de o intensitate deosebită, prelucrarea digitală și optimizarea imaginilor, inclusiv a fotografiilor cu rezoluție redusă sau a celor realizate cu telefonul mobil, executate la standarde ridicate de calitate, nu au fost identificate în ofertele unor tipografii locale.
La fel, serviciile specializate care includ machetarea, editarea și pregătirea documentelor pentru tipar, soluțiile de legătorie de înaltă calitate, cu coperți rigide și rezistente în timp, concepute pentru a-și păstra forma și aspectul în timp, hârtia de calitate superioară, potrivită publicațiilor de artă, istorie și patrimoniu, unde fidelitatea reproducerilor și durabilitatea volumelor sunt deosebit de importante, reprezintă condiții pe care le-am cerut și care au fost îndeplinite.
Un serviciu inclus în costul de achiziție, pe care puține edituri îl oferă, l-a reprezentat verificarea conținutului editorial, inclusiv a textelor în limbile română, engleză, franceză și bulgară, precum și realizarea sau verificarea traducerilor.
Aceste atribute ale lucrărilor apărute sub egida muzeului sunt foarte importante, investiția în cărți și în materiale tipărite de calitate fiind, în fond, o investiție pe termen lung în cultură și în patrimoniul pe care îl lăsăm generațiilor viitoare.
Calitatea grafică a publicațiilor muzeului poate fi verificată oricând, prin simpla consultare a volumelor, atenția deosebită acordată calității nefiind un lux, ci o formă de respect față de patrimoniu, față de munca autorilor și a specialiștilor și nu în ultimul rând, față de cititori.
În altă ordine de idei, potrivit legislației în vigoare, autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse sau servicii în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 270.120 lei.
Acest prag se referă la totalitatea bunurilor si serviciilor similare pe care o instituție publică le poate achiziționa direct într-un an de zile. Instituțiile publice pot face angajamente bugetare doar în limita sumelor aprobate prin bugetul anului respectiv, neputând depăși cu un singur leu această valoare.
Prin urmare, chiar dacă Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași ar fi intenționat să apeleze la o procedură competitivă, aceasta ar fi trebuit să se limiteze la valoarea bugetului anual, valoare care a fost, în fiecare an, sub pragul aferent achiziției directe.
Suplimentar, am observat că articolul face referire la valoarea achizițiilor efectuate de la un anumit partener, fără a ține cont de natura bunurilor achiziționate.
Pragurile valorice pentru achiziția directă se referă la produse similare, astfel încât să se poată întocmi o documentația de atribuire coerentă.
Cărțile și publicațiile tipărite pe parcursul unui an de zile, serviciile de expoziții în muzee, executarea de afișe și autocolante, executarea de materiale de promovare (cărți poștale, hărți personalizate, bilete personalizate etc.) nu pot fi asociate unor produse similare, care să necesite un caiet de licitații comun, cumularea acestor categoric distincte de produse fiind permisă de lege.
În tabelul de mai jos prezentăm valoarea bunurilor de natura cărților și publicațiilor achiziționate și decontate în perioada 2020 – 2026:
|
Anul bugetar |
Achiziții/plăți efectuate Cărți publicații |
|
2020 |
67.831 |
|
2021 |
151.795 |
|
2022 |
261.746 |
|
2023 |
133.304 |
|
2024 |
201.518 |
|
2025 |
220.318 |
|
2026 |
151.478 |
După cum se poate observa, Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași nu a depășit pragul valoric aferent achizițiilor directe în niciun an bugetar, iar modul de atribuire utilizat, respectiv prin procedura „încredințării directe”, s-a datorat limitelor aprobate prin bugetul anual, conform legislației în vigoare.
În ceea ce privește volumele editate în cursul unui an calendaristic, apariția acestora este determinată de natura evenimentelor și de oportunitatea marcării lor în anul respectiv, astfel că la începutul anului nu se cunosc cu certitudine aparițiile de peste an, motiv pentru care nu pot fi adunate toate titlurile într-un pachet unitar și organizată o licitație pentru o achiziție în bloc.
Investiția în cărți și în materiale tipărite de calitate este o investiție pe termen lung prin care este pus în valoare patrimoniul cultural al unui popor, calitatea grafică a publicațiilor apărute sub egida Muzeului Municipal „Regina Maria” fiind una excepțională, expresie a modului în care am înțeles să elogiem faptele trecutului și să cinstim memoria înaintașilor, drept dovadă că multe dintre volumele scoase de noi, în ediție bilingvă, se află pe rafturile unor biblioteci din Europa și Asia, cititorii putându-se convinge singuri de calitatea acestor lucrări vizitând muzeul nostru.
Aurica Ichim, director al Muzeului Municipal „Regina Maria















