Raluca Naclad în dialog cu Andreea Rotaru
Deseori definită printr-o dualitate profundă – jumătate funcționar riguros, jumătate strateg artistic – , meseria de secretar literar rămâne una dintre cele mai fascinante și mai puțin înțelese din lumea artelor spectacolului. Raluca Naclad și-a dedicat parcursul profesional teatrului. Este unul dintre acei oameni care veghează îndeaproape întreg mecanismul unei instituții de spectacol. Dialogul nostru a fost prilejuit de ediția cu numărul 37 a Festivalului de Teatru Piatra Neamț, desfășurat în perioada 10-17 mai 2026. Cu această ocazie am vorbit despre începuturi, despre particularitățile unei meserii hibrid, situate la granița dintre dramaturgie, cercetare și management cultural, precum și despre publicul tânăr.
Andreea Rotaru: Aș vrea să discutăm, pentru început, despre parcursul dumneavoastră educațional. Ați absolvit studiile superioare ale Facultății de Litere din Constanța, apoi ați urmat studiile doctorale ale Universității București cu o teză despre poezia lui Eminescu și Blaga. Ce împrejurări v-au determinat să profesați în domeniul teatral și cum ați ajuns tocmai la Piatra-Neamț?
Raluca Naclad: Sosirea mea în teatru a avut loc în două feluri. Mai întâi am intrat în Teatrul Tineretului în calitate de spectator-cronicar, apoi de secretar literar. M-am stabilit în Piatra-Neamț în noiembrie 2007, după căsătoria cu Cătălin Naclad, jurnalist de radio și televiziune, un bărbat minunat pentru care am lăsat Constanța, orașul meu natal. Chiar dacă mă mutasem la Piatra-Neamț, timp de doi ani am făcut naveta, o dată pe lună, la Constanța, lucrând în continuare la revista de cultură Tomis, în calitate de redactor. În acest timp, spectacolele Teatrului Tineretului apăreau reflectate în revista de la mare. Apoi am avut șansa ca primul meu loc de muncă, în orașul în care mă mutasem, să fie chiar la TT, loc care îmi devenise drag; se întâmpla la sfârșitul lui 2011. De altfel, singurele lucruri pe care le știam despre Piatra-Neamț, când m-am mutat în acest oraș, erau că are un teatru excepțional, în care au debutat mulți dintre actorii mari ai țării și care este un brand cultural național, și o bibliotecă excepțională, care conține o parte din cărțile bibliotecii regale, aduse aici cu trenul și protejate de bibliotecarul regal Gheorghe Kirileanu, în anii tulburi ai instaurării comunismului în România.
Când am venit în teatru, în noiembrie 2011, am crezut că va fi o slujbă de scurtă durată, postul fiind vacant prin intrarea în concediu de maternitate a Gențianei Ionescu, secretar literar binecunoscut în breasla teatrală.
Ce ați descoperit despre dumneavoastră în toți acești ani de experiență pe care i-ați acumulat până acum? Care sunt caracteristicile pe care le considerați esențiale pentru meseria de secretar literar?
Înainte de a vorbi despre aceste caracteristici, cred că e bine să facem o scurtă trecere în revistă a principalelor atribuții pe care le au cei care lucrează într-un secretariat literar, cel puțin așa cum sunt cerute la Teatrul Tineretului. Acest departament mediază toate acțiunile și activitățile teatrului și este direct responsabil cu implementarea proiectului de management. Atribuțiile sunt multiple, nu voi enumera decât câteva: conceperea și realizarea textelor pentru materialele de prezentare si promovare ale spectacolelor; gestionarea activităților de promovare; menținerea legăturii și gestionarea relației cu artiștii colaboratori ai teatrului și cu alți parteneri (regizori, scenografi, dramaturgi, critici etc.); scrierea de proiecte pentru concursurile de proiecte cu finanțare nerambursabilă; participarea la acțiuni menite a face publicitate teatrului (interviuri, întâlniri cu presa și cu publicul); propunerea de soluții pentru programarea spectacolelor proprii, la sediu și în deplasare; înscrierea spectacolelor în festivaluri; centralizarea evidențelor volumului de muncă pentru actori (lunar și anual); centralizarea rezultatelor pentru indicatorii de management specifici activității artistice a instituției (nr. spectacole, nr. beneficiari etc.); asigurarea unui portofoliu de texte și a posibilităților de colaborare cu artiști creatori; obținerea drepturilor de autor pentru dramaturgi și traducători; menținerea evidenței cărților, periodicelor, textelor, documentelor arhivei artistice etc. Tot ceea ce ține de organizare în teatru trece prin acest serviciu.
Acestea fiind zise, cred că flexibilitatea de a face lucruri cât mai diverse și disponibilitatea de a învăța permanent, inclusiv de la colegii foarte tineri, în special pe partea de tehnologie digitală, sunt vitale pentru un secretar literar. De asemenea, ești obligat, prin natura meseriei, să încerci să gândești pro-activ și să ai în vedere sarcinile din mai multe departamente, atunci când faci planificări.
Dacă ar fi să spun ce îmi place cel mai mult să fac, în contextul meseriei mele, aș zice că ador să concep și să coordonez ateliere creative pentru publicul tânăr, de la cei foarte mici până la adolescenți. Documentarea pentru un spectacol îmi place, de asemenea, extrem de mult, mai ales atunci când subiectul rezonează cu propriile mele căutări.
În activitatea ce ați desfășurat-o până acum, aveți o experiență puternică ce v-a îmbogățit profesional și emoțional deopotrivă?
Experiența observării lucrului la scenă cu regizori având estetici extrem de diferite, gândurile colegilor mei actori despre munca și arta lor, tot ceea ce m-a învățat colega mea, Gențiana Ionescu, care, la rândul ei, a învățat de la domnul Mircea Zaharia – secretar literar al TT între 1972-1994, m-au format profesional, pe mine, filoloaga. Deși au trecut 15 ani de când lucrez în teatru, încă mai resimt, cumva, sindromul impostorului, adică am conștiința că o educație în teatrologie (facultate, master, doctorat) mi-ar fi dat o traiectorie mai performantă, o înțelegere mai profundă a actului teatral.
Dacă e să vorbesc de o experiență puternică emoțional, atunci voi povesti pe scurt una. Acum câțiva ani, într-o seară, am fost sunată de un număr necunoscut. Un glas de femeie mi-a spus: „Mulțumesc Teatrului Tineretului că mi-a scos fetița din gang”. Fetița respectivă era o adolescentă de 17 ani, care s-a lăsat de etnobotanice după ce a intrat în echipa de voluntari a teatrului. Noi știam ce se întâmplă cu ea și am făcut tot posibilul să o implicăm în cât mai multe activități, ba chiar să o aducem seara la repetiții, astfel încât să-și petreacă timpul departe de gașca cu care fuma iarbă. Între timp a terminat o facultate în S.U.A și ne mai vizitează la teatru. Este confirmarea faptului că TEATRUL SALVEAZĂ!
Încă din primul meu an la TT, m-a frapat un lucru: creatorii pentru care teatrul este principala rațiune de a exista au o neliniște dusă până la suferință atroce în a găsi adevărul creației lor. Creația cere adesea să te hrănești din tine însuți. Am mai scris undeva asta și voi repeta și în interviul dumneavoastră, pentru că este un crez al meu raportat la munca artiștilor pe care îi sprijin așa cum pot. Scena este un loc foarte riscant, în care firea umană își negociază limitele. În mentalul comun, această artă este asociată adesea cu divertismentul și cu viața boemă. Privite din interior, lucrurile stau altfel: în timpul repetițiilor la o premieră, îmi văd colegii muncind cel puțin opt ore la scenă, cu cheltuială de energie imensă, la care se adaugă munca de acasă, pentru că timpul de repetiție la o premieră este de aproximativ o lună. Fără ordine, disciplină și documentare, căutarea creativă prin care ridici de la zero o lume e posibil să nu își atingă finalitatea. Odată, în timp ce asistam la repetițiile conduse de un renumit regizor, în care personajele creșteau hrănindu-se din suferința actorilor, m-am gândit că toată această muncă seamănă cu developarea unei fotografii, proces în care imprimarea imaginii pe hârtie implică o cufundare în soluția de argint. Creatorii de teatru se coboară în adâncurile umane ca într-o baie de argint care arde, dar dacă au curajul să meargă până la capăt, finalitatea creației va developa intimitatea ființei umane în toată splendoarea ei. Adevăratul teatru distrează mai puțin, rolul lui este să scoată la lumină țesutul uman necrozat, să ne amintească adevăruri incomode, să ne ajute să evoluăm ca indivizi responsabili pentru cei de lângă noi. (…)
Discuția noastră este prilejuită de Festivalul de Teatru Piatra-Neamț, ce se desfășoară în această perioadă (10-17 mai 2026) și ajuns la ediția cu numărul 37. Am observat că motto-ul acestei ediții este „Teatrul – un dincolo prezent”. De ce acest dincolo asociat prezentului?
Tema, conceptul și selecția spectacolelor din cadrul Ediției 37 a Festivalului de Teatru Piatra Neamț aparțin conf. univ. dr. Paul Chiribuță, directorul festivalului. În formularea temei, domnia sa a pornit de la afirmația lui Malraux care declara că arta și cultura sunt cuceriri înverșunate ale omului pentru a înălța în fața realității o lume care nu-i aparține decât lui. Acest „dincolo“ semnifică tocmai această lume a creativității prin care omul se opune morții, efemerității. Artiștii de teatru folosesc în principal corpul uman pentru a face prezentă această lume a interiorității reflexive, creative, în realitatea imediată. Am putea spune că teatrul prezentifică bogăția lumii interioare, care ne poate salva în mod autentic din pauperitatea cotidianului banal.
(Dialogul complet va putea fi citit în numărul de vară al revistei „Dacia literară”)
