Familie aruncată în stradă de primărie, apartamentul vândut cumnatei primarului: „Predă cheile sau te scot cu Poliția din casă”

Beatris Brînză s-a născut în apartamentul cu nr 6. din Blocul 16, din centrul orașului Podu Iloaiei și a locuit acolo până în primăvara lui 2024, când a fost forțată de șefii primăriei să părăsească imobilul. Ulterior, apartamentul a fost vândut cumnatei primarului Ioan Alexa cu doar 7.500 de euro, deși valoarea de piață a acestuia era de 50.000 de euro.

Cazul a fost prezentat de 7IAȘI în ediția din 15 iunie 2026. La două săptămâni de la publicarea articolului, Beatris Brînză a povestit redacției despre presiunile și abuzurile care au fost comise pentru a o determina să părăsească apartamentul pentru care depuse anterior mai multe cereri de cumpărare.

Deși familia achitase în avans chiria pentru încă jumătate de an, nu avea datorii la întreținere și primăria nu notificase sau intentase vreun proces de evacuare, conducerea primăriei i-a amenințat cu Poliția Locală și i-a forțat să plece. Nu au apucat să își ia niciun lucru din apartament.

O lună mai târziu, în apartament s-a instalat familia primarului Alexa cu un contract de închiriere de 109 lei/lună.

După doi ani, Primăria a aprobat și vânzarea locuinței la un preț de șapte ori mai mic decât cel al pieței.

O familie din Podu Iloaiei a fost evacuată  din apartamentul în care au locuit o viață pentru a i se face loc cumnatei primarului Ioan Alexa. Familia Blănaru-Brînză s-a mutat în apartamentul din Șoseaua Națională, nr.16, în anul 1989 și a locuit acolo până în primăvara anului 2024 când a fost scoasă forțat.

7IAȘI a prezentat în urmă cu două săptămâni modul cum Roxana Andreea Dascălu, cumnata edilului Ioan Alexa, a cumpărat de la primărie, cu un preț subevaluat, apartamentul de două camere, de 53 mp pe care l-a închiriat la câteva zile după ce familia Brînză a fost scoasă în stradă.

Bunica a fost prima locatară a apartamentului

Elena Blănaru (foto alături de nepoata Beatris Brînză în anii 80) și soțul său s-au mutat în apartamentul din centrul orașului în anul 1989, alături de fiica lor și nepoată. Au locuit în imobil până în primăvara lui 2024, când primarul Ioan Alexa nu a mai dorit să prelungească contractul de închiriere și a decis să-i evacueze. Beatris Brînză, nepoata celei care închiriase apartamentul a povestit cum s-a ajuns ca primăria să refuze ani la rând să vândă apartamentul familiei, pentru ca la final, după ce bunica sa a murit, șefii instituției să forțeze evacuarea locuinței și să o ofere cumnatei sale.

Apartament evaluat la 25.000 de euro. Primăria a refuzat să-l vândă familiei

Femeia a povestit că, încă din anul 2019, familia a depus cereri atât scris, cât și solicitări verbale, de cumpărare a apartamentului, însă de fiecare dată au fost ignorați de angajații primăriei.

În luna august a anului 2023 au tocmit un expert acreditar ANEVAR, Cristian Gramaschi, care a evaluat apartamentul la aproximativ 25.000 de euro. Cu toate acestea, din nou cererea de cumpărare a fost ignorată de șefii primăriei.  

„Noi am tot încercat de ani buni să cumpărăm apartamentul, ultima dată în august 2023. Am făcut o evaluare, prețul fiind stabilit la circa 25.000 de euro la vremea respectivă. Și tot am fost refuzați de primărie. Iulian Maierean, secretarul primăriei, ne spunea că nu se vinde, că nu se știe dacă Consiliul Local o să fie de acord. Și ne-au tot amânat. Am fost de mai multe ori într-un an și mereu eram amânați”, a povestit Beatris Brînză.

„I-au spus ca în două zile să predea cheile că dacă nu vin cu Poliția la ușă”

Bătrâna a decedat în februarie 2024, iar membrii familiei au încercat să preia contractul de închiriere în calitate de moștenitori ai defunctei.

„Între timp, bunica a făcut un al doilea AVC și noi ne-am concentrat pe sănătatea ei. Chiria era plătită în continuare, nu erau alte probleme. Bunica a decedat însă în februarie 2024, iar ulterior mama s-a dus la primărie ca să preia chiria pe numele său. Primarul Ioan Alexa a motivat însă că nu se poate, că mai avem o locuință și că trebuie să-l eliberăm”, a mai povestit Beatris Brînză.

Nepoata femeii arată că chiria era plătită pentru încă jumătate de an, până în septembrie 2024, dar șefii din primărie au ignorat acest lucru și au trecut la amenințări pentru eliberarea apartamentului.

„În două zile au sunat-o pe mama și i-au cerut să predea cheile. Nu mai știu dacă era viceprimarul Ioan Surugiu sau secretarul Iulian Maierean, dar i-au spus să predea cheile de la apartament că dacă nu vin cu Poliția și scot tot. Nu am putut lua niciun lucru, totul a fost foarte rapid. Toate lucrurile noastre au rămas acolo și cine știe ce s-a întâmplat cu ele”, a precizat femeia.

Evacuați după ce au locuit 35 de ani în apartamentul primăriei

Familia bătrânei susține și că a căutat să preia contractul de închiriere, însă nu au mai avut cum să treacă de decizia edilului care îi pregătise locuința cumnatei.

„Cel mai straniu e că nu am putut să-l cumpărăm. Mama are două surori, iar una nu are locuință, putea să fie considerată drept caz social. Dar apartamentul a ajuns la cumnata domnului primar până la urmă. Noi am încercat de cel puțin cinci ani să-l cumpărăm și tot degeaba. Pentru alții am văzut că s-a putut”, a mai spus Beatris Brînză.

Cumnata primarului a cumpărat apartamentul la doar 7.500 euro.

Primăria i-a închiriat apartamentul Roxanei Dascălu (foto stânga), cumnata primarului, în aprilie 2024, pentru doar 109 lei pe lună. La începutul lunii trecute, Consiliul Local a aprobat vânzarea apartamentului pentru 7.500 de euro, un preț de șapte ori mai mic decât cel al pieței. În aceeași zonă, apartamente de dimensiuni similare se vând cu 50.000 de euro.

Evaluarea și vânzarea apartamentului a fost făcută în baza unor legi din anii ‘90, deși trebuiau aplicate prevederile Codului Administrativ, fiind necesară o procedură de licitație publică.

La patru zile după ce cumnata primarului a depus cererea de vânzare, Consiliul Local i-a aprobat solicitarea.

Roxana Andreea Dascalu a depus o cerere de evaluare a apartamentului în 14 noiembrie 2025. În 24 noiembrie 2025, primăria înaintează documentele la Oficiul de Cadastru pentru intabularea imobilului. În 12 decembrie 2025, primăria îi aprobă solicitarea cumnatei. Ulterior, femeia îl tocmește pe expertul evaluator Sorin Boazu. În ianuarie 2026 acesta predă documentul privind evaluarea la un pret de 39.409 lei (7.500 euro), raportat la decretul 61/1990 si 85/1992. Deși legile din 1990 nu se mai raportează la cazul de față, raportul de evaluare a stat la baza documentelor ulterioare.

Vlad ROTARU

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here