Călin Ciobotari
Am ieșit cu sentimente amestecate de la spectacolul Hârjoana (Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, regia Alexandra Bandac). Deloc confortabil, spectacolul construit pe piesa omonimă scrisă de Emil Coșeru (debutul acestuia în dramaturgie) mixează o serie de teme majore, grave, livrându-ni-le în straturi de aparentă bună dispoziție specifică unei …hârjoane. Foarte fertilă din perspectiva acestei diversități tematice, piesa ne vorbește, rând pe rând, despre pregătirea pentru moarte, despre complicata relație cu timpul, despre așteptare, despre dragoste și solidaritate, despre bătrânețe ca stare a ființei, despre memorie ca instrument afectiv-existențial.
Spectacolul, fidel în mare măsură textului, pune o serie de accente transformându-l prioritar, din punctul meu de vedere, într-o atentă observare a comportamentului, a strategiilor, a jocurilor pe care le întreprinde omenescul pentru a face întâlnirea cu Doamna (elegantă metaforă a morții) una suportabilă. E un spectacol de relație, cu reușite evidente în decuparea acelor singurătăți în doi, recuperând cu tandrețe și realism o atmosferă conjugală, casnică, împinsă spre limitele ei temporale. Limite ce întâlnesc deopotrivă tragicul, absurdul, dar și firescul, acceptarea a ceva ce nu poate fi evitat.
În mod inspirat, Alexandra Bandac și scenografa Alexandra Budianu propun un spațiu „dereglat”, oglindă a temporalităților și corporalităților înclinate: mobilierul de culoare deschisă, pe o rână, cotropit de vegetal, lasă urme adânci în privitor și în receptare. E un decor vechi ce evocă într-un mod subtil aerul eternității. Grație acestui inspirat aranjament scenic, nu o dată, personajele (El și Ea, în interpretarea lui Emil Coșeru și a Tatianei Ionesi) par că vorbesc dintr-un dincolo de timp sau, oricum, dintr-un topos de tranzit, efect foarte puternic ce ne plasează în ambiguități ontologice á la Sartre sau Ionesco. Umorul conjugal, pe alocuri de factură maziliană, alteori construit pe acel râsu-plânsu caragialesc (cu unele coloraturi de farsă existențială), ajută spectacolul să nu rămână în siajul unor piese precum Scaunele, ci să-și găsească un foarte original suflu propriu.
Riscante, dar justificate, mi s-au părut unele rezolvări de tip cehovian, cu destul de evidente aluzionări la piesa testamentară a dramaturgului rus, Livada de vișini: fantomaticul, „dulapul centenar”, albul, pânzele, intervențiile copilului (Iris Zaharia), monologul final al unui alt Firs, ba chiar și vegetația pe care o întrezărim în planul al doilea al scenei, plan ascuns, rezervat marilor enigme. Riscant, pentru că aduce cu sine o anume predictibilitate, justificat pentru că se obține în felul acesta adâncime, profunzime și acel faimos efect de generalitate pe care Cehov l-a exersat în atâtea rânduri.
În tot acest context vizual atât de elaborat, susținut, printre altele, de construcțiile video ale lui Andrei Cozlac și amprentele de mișcare ale coregrafei Lorette Enache, Emil Coșeru și Tatiana Ionesi, acești doi importanți actori ai teatrului românesc, ne lasă să ne bucurăm de harul artei lor. Îi vedem în personaje, dar îi vedem și vorbindu-ne despre ei înșiși, îi vedem în „starea” caracterelor pe care ni le înfățișează, dar și civil-îngândurați de povestea pe care ne-o împărtășesc cu atâta sinceritate. Efortul pe care îl fac este impresionant: timp de o oră și jumătate, ne poartă printr-un carusel de emoții, prin secvențe de vervă scenică, de dans, de teatru în teatru, cu ruperi de ritm, schimbări atente de atmosferă, cu joc intenționat gros și, totodată, atât de nuanțat… Diversitatea tematică de care pomeneam la început este dublată de remarcabila știință a diversității în această sofisticată, infinită hârjoană a artei actoricești…
Conștient sau nu, spectacolul poartă în sine și o altă metaforă, mai puțin evidentă, dar care iese din când în când la suprafață: nu e doar despre despărțirea de viață, ci și despre despărțirea de …teatru, nu e doar despre jumătate de secol de căsnicie, ci și despre jumătate de secol de scenă. E o lectură pe care, cu generozitate, spectacolul Alexandrei Bandac ne-o lasă la dispoziție…
Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași – Hârjoana, de Emil Coșeru. Regia: Alexandra Bandac Marian. Scenografia: Alexandra Budianu. Video design: Andrei Cozlac. Mișcare scenică: Lorette Enache. Cu Emil Coșeru, Tatiana Ionesi, Iris Zaharia. Data vizionării: 28 iunie 2026.
