Cei doi ieșeni, soț și soție la momentul comiterii faptei, au fost condamnați la plata unor amenzi penale de 80.000 lei și 6.000 lei pentru că au amenajat două locuri de parcare cu stații de încărcare electrice lângă locuința de pe strada Macazului, din Copou, un imobil monument istoric.
Pedeapsa este una exemplară, însă rar întâlnită deoarece dosarele penale care privesc executarea de lucrări fără autorizație la monumente istorice sau în zona de protecție a acestora ajung cu greu în instanță. De cele mai multe ori, pe astfel de dosare penale se așterne praful ori sunt finalizate după mulți ani cu soluții de clasare.
În cazul soților Tincu, ieșenii condamnați pentru infracțiuni la Legea 50/1991, judecătorii au ținut cont atât de situația materială a familiei, care administrează firme cu cifre de afaceri și profituri consistente, cât și studiile acestora.
În fața instanței, ieșenii au încercat să se apere învocând faptul că nu cunoșteau legislația și că au fost și alți vecini care au procedat în mod similar.
Magistrații au respins argumentele inculpaților, motivând că necunoașterea legii nu reprezintă o circumstanță atenuantă.
Sentința nu este definitivă, dosarul fiind judecat în apel la Curtea de Apel Iași.
Adrian Tincu și Ionela Prochipiuc, soția sa la vremea respectivă, au fost trimiși în judecată în iunie anul trecut pentru efectuarea de lucrări de construcții fără autorizație. În urmă cu circa două săptămâni, pe 15 mai 20226, cei doi au fost condamnați de către magistrații de la Judecătoria Iași.
Povestea a început în 2022, când cuplul a amenajat două locuri de parcare lângă un imobil de pe strada Macazului, nr.5, stradă aflată în apropierea Parcului Copou. Clădirea este monument istoric, făcând parte din Ansamblul urbanistic de locuințe „Pavilioanele C.F.R.”, compusă din 15 clădiri, aflându-se și în perimetrul ce formează situl „Centrul istoric şi Curtea Domnească”.
Două locuri de parcare betonate pe spațiul verde deținut de Primăria Iași
Judecătorii au ținut cont atât de faptele săvârșite cât și de situația materială a celor doi în stabilirea sentinței penale.
Apartamentul a fost cumpărat în 2021 de cei doi. Aceștia au susținut că nu aveau cunoștință de faptul că imobilul este monument istoric când au făcut lucrarea, deși în contractul de vânzare-cumpărare era stipulat acest lucru.
Soții au amenajat cele două locuri de parcare pe un teren al primăriei, în administrarea Direcției Fond Locativ, cazul fiind preluat de Poliția Locală după sesizarea unei vecine. Lucrările au presupus betonarea unei suprafețe de teren prin desființarea spațiului verde și electrificarea porții de acces.
Pe acele spații erau parcate două autoturisme marca Volvo și Mercedes Benz.
„Din declaraţia martorei rezultă că lucrările au fost efectuate în cursul lunii octombrie 2022, pe terenul folosit de inculpaţi, fiind edificată o platformă betonată care a ocupat inclusiv zona din jurul blocului, până în apropierea ferestrei bucătăriei sale. Martora a arătat că inculpaţii au instalat două staţii de încărcare electrică a autoturismelor, una pe faţada din spatele blocului şi una pe faţada din faţa blocului, ambele cabluri provenind din interiorul apartamentului nr. 6, iar în aceeaşi perioadă a fost instalată o poartă metalică acţionată electric. Martora a mai precizat că pe platforma betonată sunt parcate în mod frecvent două autoturisme de gabarit mare, în locul în care anterior exista spaţiu verde” se arată în motivarea judecătorilor.
„Lucrările nu au avut un caracter minor ori strict gospodăresc, ci au fost destinate amenajării unui spaţiu de parcare şi alimentării cu energie electrică a unor autoturisme, fiind realizate prin betonarea terenului, montarea unei porţi electrice şi amplasarea unor instalaţii pe faţada imobilului. Aceste elemente confirmă atât amploarea intervenţiei, cât şi beneficiul concret urmărit prin realizarea lucrărilor”, au mai consemnat magistrații de la Judecătoria Iași.
Cum au argumentat judecătorii sentința de condamnare
În fața instanței, Ionela Prochipiuc (fostă Tincu) a menționat că la vremea respectivă era internată în spital și că nu a știut de acele lucrări. Însă magistrații au arătat că din documentele depuse la dosar, internările vizau alte perioade și nu în cea în care au fost efectuate lucrările.
Adrian Tincu s-a justificat prin faptul că și alți vecini au făcut lucrări similare și nu a știut că are nevoie de autorizație.
„Cererea de emitere a certificatului de urbanism pentru intrarea în legalitate a fost respinsă, iar lucrările nu au fost desfiinţate, nefiind readusă situaţia la starea anterioară. Împrejurarea că alte persoane din imobil ar fi realizat la rândul lor lucrări neautorizate nu conduce la înlăturarea răspunderii penale a inculpaţilor”, se arată în motivarea instanței.
Amendă penală de 80.000 lei pentru Tincu. Judecătorul a ținut cont de afacerea bărbatului
În cele din urmă, judecătorul a decis ca Adrian Tincu să plătească o amendă penală de 80.000 lei pentru lucrările fără autorizație făcute la monument. În motivare, magistratul a arătat că a ținut cont de faptul că Tincu administrează o firmă de IT, care în ultimii ani a avut o cifră de afaceri ridicată, dar și profit de pe urma acesteia. În plus, acesta deține și un apartament vecin în clădirea în care a cumpărat apartamentul unde au făcut lucrările ce au dus ulterior și la betonarea zonei verzi.
„Existenţa pe platforma betonată a unor autoturisme de valoare ridicată, respectiv Volvo XC60 şi Mercedes-Benz AMG GLE 63 S 4Matic+ Coupé, utilizate ori deţinute prin societatea inculpatului, confirmă ca intervenţiile au fost realizate în interesul confortului propriu şi al utilizării unor bunuri cu valoare economică semnificativă, iar nu pentru satisfacerea unor nevoi elementare. Această împrejurare justifică o sancţiune efectivă, aptă să reflecte atât gravitatea încălcării regimului de protecţie a monumentului istoric, cât şi situaţia materială reală a inculpatului”, susține judecătorul care a instrumentat dosarul.
În ceea ce o provește pe fosta soție, judecătorul i-a aplicat acesteia o amendă penală de 6.000 lei.
„Instanţa are în vedere situaţia sa personală, faptul că este studentă la Facultatea de Drept, potrivit adeverinţei depuse la dosar, că nu are antecedente penale, că a invocat probleme de sănătate şi ca nu rezultă că ar obţine venituri în prezent. În raport cu aceste elemente, instanţa va stabili în sarcina inculpatei pedeapsa amenzii de 6.000 lei, calculată prin înmulţirea unui număr de 120 zile-amendă cu suma de 50 lei corespunzătoare unei zile-amendă”, se arată în motivare.
Deși Iașul este un oraș istoric cu multe zone și clădiri clasificate drept monumente istorice, dosare care privesc fapte similare și de o gravitate mult mai mare ajung foarte rar în instanță.
Sentința dată de Judecătoria Iași este una rarisimă raportat la situația din municipiu. Mai multe monumente istorice au fost afectate de lucrări făcute fără autorizație în oraș, însă în foarte puține cazuri astfel de dosare ajung în instanță.
„Inculpatul continuă să folosească apartamentul, lucrările nu au fost desfiinţate iar situaţia nu a fost readusă la starea anterioară. Inculpatul a susţinut că nu a putut desfiinţa lucrările fără expertiză. Această împrejurare nu justifică menţinerea rezultatului faptei şi nu înlătură necesitatea aplicării unei sancţiuni ferme. Chiar dacă în anul 2024 societatea a înregistrat pierdere, datele financiare privite în ansamblu relevă o activitate economică semnificativă, cu cifre de afaceri ridicate şi capitaluri proprii consistente. În aceste condiţii, instanţa apreciază că o amendă cu un cuantum ridicat este proporţională cu situaţia financiară reală a inculpatului şi necesara pentru atingerea scopului preventiv şi educativ al pedepsei, fără a-l pune în imposibilitate obiectivă de plată”, se mai arată în motivare.
Dacă nu plătesc amenda, soții pot face închisoare. Pot plăti amenda și în rate
După comunicarea sentinței, Adrian Tincu și fosta sa soție au făcut apel. Dosarul a fost înregistrat pe 3 iunie 2026 la Curtea de Apel, primul termen fiind fixat pe 28 septembrie a.c.
Conform hotărârii luate de judecătorie, cei doi foști soți trebuie să plătească amenzile penale în termen de trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.
„Atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 63 Cod penal referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu zile de închisoare efectivă, în caz de neexecutare cu rea-credinţă a amenzii în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii. În caz de imposibilitate de achitare integrală a amenzii în termenul de 3 luni, judecătorul delegat cu executarea poate dispune, la cererea inculpatului/inculpatei, eşalonarea plăţii amenzii pe o perioadă de cel mult 2 ani, în rate lunare, potrivit art. 559 alin. 2 Cod procedură penală”, mai susține judecătorul în motivarea sentinței.
Vlad ROTARU















