Există momente în istoria unei țări care nu trebuie uitate niciodată. Pentru România, unul dintre aceste momente a fost în urmă cu 110 ani, în iarna anilor 1916–1917, când Bucureștiul a capitulat, statul român era aproape de colaps, iar Iașiul a devenit ultima capitală a speranței românești.
După ocuparea Bucureștiului de către Puterile Centrale, la Iași s-au retras Guvernul, Parlamentul, Familia Regală și instituțiile statului. Orașul a devenit capitala de facto a României și locul din care s-a organizat rezistența națională.
Dar Iașiul nu a primit doar administrația țării. A primit sute de mii de oameni disperați: refugiați, răniți, copii, bătrâni și soldați. Un oraș care avea aproximativ 75.000 – 80.000 de locuitori a fost nevoit să suporte o populație de câteva ori mai mare crescând la peste 300.000, în condiții dramatice, cu foamete, frig, epidemii și lipsuri cumplite.
Regina Maria descria atunci situația într-un mod cutremurător:
„Orașul e plin până la refuz, cu o populație de zece ori mai numeroasă decât cea obișnuită, epidemiile se dezlănțuie din toate părțile, hrana se împuținează, aprovizionarea e aproape imposibilă…”
Școlile au devenit spitale. Casele oamenilor au devenit adăposturi. Clădirile publice au fost transformate în sedii administrative și centre medicale. Și astfel România nu a căzut.
De la Iași s-a reorganizat armata română. De aici s-au pregătit marile bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Tot aici s-au pus bazele reformelor și ale proiectului politic care avea să ducă la Marea Unire.
Adevărul istoric este simplu și clar: fără Iași, România modernă poate că nu ar mai fi existat.
De aceea, când vorbim astăzi despre investiții în Moldova, nu vorbim despre privilegii sau tratament special. Vorbim despre respect, despre echitate, vorbim despre o datorie morală pe care statul român o are față de o regiune care, într-unul dintre cele mai grele momente ale istoriei noastre, a ținut România în viață.
Iar respectul se vede investiții, în autostrăzi, în spitale, în universități moderne, în infrastructură și în locuri de muncă bine plătite, în oportunități pentru tineri.
După zeci de ani de amânări, câteva dintre proiectele mari ale Moldovei au început, în sfârșit, să avanseze.
Autostrada A8, Autostrada Unirii, proiectul strategic care trebuie să lege Moldova de Transilvania și de Europa, a intrat într-o etapă importantă. În 2026 au fost desemnați constructori pentru mai multe tronsoane ale segmentului Târgu Neamț–Iași–Ungheni, inclusiv pentru loturile Lețcani–Iași și Iași–Ungheni.
Există încă proceduri și contestații care pot întârzia proiectul, iar tocmai de aceea este nevoie de presiune publică și de voință politică reală pentru ca această autostradă să nu rămână doar o promisiune.
Tot în această perioadă au început lucrările la Spitalul Regional de Urgență Iași, unul dintre cele mai importante proiecte medicale din România și din întreaga regiune de nord-est. Este o investiție strategică de sute de milioane de euro, care poate schimba radical accesul la servicii medicale pentru milioane de oameni.
În același timp, Aeroportul Iași continuă proiectele de extindere și modernizare, iar Iașiul începe, în sfârșit, să fie tratat ca un adevărat motor de dezvoltare pentru întreaga regiune.
Dar adevărul trebuie spus până la capăt: Moldova încă încearcă să recupereze decalaje istorice uriașe.
Avem nevoie de finalizarea completă a A8, de conexiuni rapide cu A7 și cu vestul țării, de infrastructură feroviară modernă, de investiții în sănătate, educație și economie. Avem nevoie de investiții care să îi facă pe tineri să rămână acasă și pe cei plecați să creadă din nou în viitorul acestei regiuni.
Este, desigur bine să comemorăm trecutul, dar nu este nici pe departe suficient. Trebuie să construim viitorul. Și, cum Iașiul nu a abandonat România în cel mai greu moment al istoriei sale moderne, România nu are voie să abandoneze Iașiul și Moldova astăzi.
Iașiul nu cere favoruri, cere respect. Iar respectul adevărat se vede într-un singur mod, prin investiții.
Vă mulțumesc.
Deputat PSD
Maricel Popa
Există momente în istoria unei țări care nu trebuie uitate niciodată. Pentru România, unul dintre aceste momente a fost în urmă cu 110 ani, în iarna anilor 1916–1917, când Bucureștiul a capitulat, statul român era aproape de colaps, iar Iașiul a devenit ultima capitală a speranței românești.
După ocuparea Bucureștiului de către Puterile Centrale, la Iași s-au retras Guvernul, Parlamentul, Familia Regală și instituțiile statului. Orașul a devenit capitala de facto a României și locul din care s-a organizat rezistența națională.
Dar Iașiul nu a primit doar administrația țării. A primit sute de mii de oameni disperați: refugiați, răniți, copii, bătrâni și soldați. Un oraș care avea aproximativ 75.000 – 80.000 de locuitori a fost nevoit să suporte o populație de câteva ori mai mare crescând la peste 300.000, în condiții dramatice, cu foamete, frig, epidemii și lipsuri cumplite.
Regina Maria descria atunci situația într-un mod cutremurător:
„Orașul e plin până la refuz, cu o populație de zece ori mai numeroasă decât cea obișnuită, epidemiile se dezlănțuie din toate părțile, hrana se împuținează, aprovizionarea e aproape imposibilă…”
Școlile au devenit spitale. Casele oamenilor au devenit adăposturi. Clădirile publice au fost transformate în sedii administrative și centre medicale. Și astfel România nu a căzut.
De la Iași s-a reorganizat armata română. De aici s-au pregătit marile bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Tot aici s-au pus bazele reformelor și ale proiectului politic care avea să ducă la Marea Unire.
Adevărul istoric este simplu și clar: fără Iași, România modernă poate că nu ar mai fi existat.
De aceea, când vorbim astăzi despre investiții în Moldova, nu vorbim despre privilegii sau tratament special. Vorbim despre respect, despre echitate, vorbim despre o datorie morală pe care statul român o are față de o regiune care, într-unul dintre cele mai grele momente ale istoriei noastre, a ținut România în viață.
Iar respectul se vede investiții, în autostrăzi, în spitale, în universități moderne, în infrastructură și în locuri de muncă bine plătite, în oportunități pentru tineri.
După zeci de ani de amânări, câteva dintre proiectele mari ale Moldovei au început, în sfârșit, să avanseze.
Autostrada A8, Autostrada Unirii, proiectul strategic care trebuie să lege Moldova de Transilvania și de Europa, a intrat într-o etapă importantă. În 2026 au fost desemnați constructori pentru mai multe tronsoane ale segmentului Târgu Neamț–Iași–Ungheni, inclusiv pentru loturile Lețcani–Iași și Iași–Ungheni.
Există încă proceduri și contestații care pot întârzia proiectul, iar tocmai de aceea este nevoie de presiune publică și de voință politică reală pentru ca această autostradă să nu rămână doar o promisiune.
Tot în această perioadă au început lucrările la Spitalul Regional de Urgență Iași, unul dintre cele mai importante proiecte medicale din România și din întreaga regiune de nord-est. Este o investiție strategică de sute de milioane de euro, care poate schimba radical accesul la servicii medicale pentru milioane de oameni.
În același timp, Aeroportul Iași continuă proiectele de extindere și modernizare, iar Iașiul începe, în sfârșit, să fie tratat ca un adevărat motor de dezvoltare pentru întreaga regiune.
Dar adevărul trebuie spus până la capăt: Moldova încă încearcă să recupereze decalaje istorice uriașe.
Avem nevoie de finalizarea completă a A8, de conexiuni rapide cu A7 și cu vestul țării, de infrastructură feroviară modernă, de investiții în sănătate, educație și economie. Avem nevoie de investiții care să îi facă pe tineri să rămână acasă și pe cei plecați să creadă din nou în viitorul acestei regiuni.
Este, desigur bine să comemorăm trecutul, dar nu este nici pe departe suficient. Trebuie să construim viitorul. Și, cum Iașiul nu a abandonat România în cel mai greu moment al istoriei sale moderne, România nu are voie să abandoneze Iașiul și Moldova astăzi.
Iașiul nu cere favoruri, cere respect. Iar respectul adevărat se vede într-un singur mod, prin investiții.
Deputat PSD
Maricel Popa
