PSD pune mâna pe banii Clubului Sportiv al Primăriei. Contract scandalos cu firma trezorierului filialei

La sfârșitul lunii februarie, CSM Iași 2020 a atribuit prin încredințare directă un contract de 250.000 lei pentru servicii de contabilitate și resurse umane către firma lui Ioan Grigoriu, trezorierul PSD Iași și fostul șef al Direcției Județene de Finanțe.

Contractul a fost atribuit în condițiile în care, printr-o decizie a Consiliului de Administrație din 2025, activitatea de resurse umane a fost preluată de către unul dintre angajații Clubului.

De la finalul lunii mai a anului trecut, primarul Mihai Chirica l-a numit director interimar la CSM Iași 2020 pe consilierul său, pensionarul Dumitru Tomorug, membru PSD.

Tomorug și Grigoriu sunt colegi și în Consiliul de Administrație al CTP Iași, societate subordonată Primăriei.

În vara anului trecut, Mihai Chirica l-a criticat public pe fostul director al CSM Iași 2020, liberalul Iustin Jalaboi, pentru sumele mari achitate pentru servicii similare de contabilitate către altă firmă.

Când bani sunt împărțiți de Tomorug la oamenii PSD, Chirica tace mâlc

Directorul interimar al Clubului Sportiv Municipal (CSM ) Iași 2020, Dumitru Tomorug, a externalizat serviciile de contabilitate și resurse umane din cadrul clubului, contractele ajungând la firma unui vechi prieten, membru cu state vechi în PSD.

La data de 20 februarie 2025, CSM Iași 2020 a atribuit societății G.E.C.A.F. SRL Iași un contract în valoare de 247.500 lei fără TVA pentru servicii de contabilitate și resurse umane. Contractul încheiat cu firma administrată de Ioan Grigoriu, fost director al Finanțelor ieșene, este de peste 20.000 de lei lunar. Contractul a fost parafat pe o perioadă de 11 luni, conform anunțului din sistemul de achiziții publice.

Descrierea serviciilor – organizarea și conducerea contabilității financiare și de gestiune, conform Legii contabilității nr. 82/1991 și reglementărilor contabile aplicabile;- întocmirea și depunerea declarațiilor fiscale și a raportărilor periodice;- evidența stocurilor, mijloacelor fixe și a operațiunilor curente;- închideri lunare, balanțe de verificare, situații financiare anuale;- salarizare și administrare de personal;- întocmirea documentelor de muncă și operarea în Revisal;- asistență de specialitate în relația cu autoritățile fiscale și de muncă”, se arată în descrierea contractului.

Firma lui Grigoriu are 10 angajați, iar în 2024 a avut o cifră de afaceri de peste 1.800.000 lei și un profit de aproape 870.000 lei.

Ioan Grigoriu

Dinozaurii pesediști

Ioan Grigoriu a ocupat posturile de director adjunct și director general al DGFPJ Iași în perioadele în care PSD a deținut guvernarea. În timpul Guvernului Adrian Năstase, a ocupat postul de director adjunct, fiind numit director general în timpul guvernării USL.

Ioan Grigoriu este în prezent trezorier al organizației județene PSD Iași. El a fost și mandatar financiar al filialei social democrate în campaniile electorale recente.

Același Grigoriu este și reprezentantul PSD în Consiliul de Administrație de la Compania de Transport Public (CTP) Iași, unde Dumitru Tomorug este președinte. Și Tomorug este membru PSD cu state vechi. Ambii ridică peste 10.000 de lei lunar de la CA din cadrul CTP Iași.

Dumitru Tomorug

CSM Iași 2020 avea persoană pe resurse umane. Tomorug a externalizat serviciul către firma lui Grigoriu

Deși în cadrul clubului CSM Iași 2020 există o persoană desemnată de consiliul de administrație să se ocupe de resursele umane, Dumitru Tomorug a considerat de cuviință să externalizeze acest serviciu. Și l-a „băgat la pachet” cu cel de contabilitate.

În primăvara anului trecut, CA-ul de la CSM Iași 2020 a adăugat unei fișe de post deja existente atribuțiile legate de resurse umane. Unul dintre angajați, David Murascu, inspector de specialitate, a preluat astfel activitatea de resurse umane de la club. În CA sunt 3 membri din partea Consiliului Local și 2 reprezentanți ai primarului. Consiliul este compus din aleșii locali Eduard Boz (PNL), Mihai Gavril (PSD), Alexandru Resmiriță (AUR). Din partea primarului sunt Leo Cănănău și Marian Nistor. Activitatea în CA este neremunerată.

În ciuda deciziei CA, deși pe Resurse Umane era deja un angajat, Dumitru Tomorug a decis să externalizeze și acest serviciu.

Iustin Jalaboi

Fosta conducere a arătat că externalizarea nu are temei

Culmea, în urmă cu câteva săptămâni, fostul director Iustin Jalaboi a trimis o informare prin care arăta că achiziția legată de externalizarea Serviciului de Resurse Umane nu își are rostul, tocmai din acest motiv. Surse din cadrul primăriei au arătat și în ce a constat informarea trimisă de acesta către Tomorug.

„Serviciile de contabilitate au putut fi externalizate deoarece postul de contabil este vacant. Însă serviciile de resurse umane nu pot fi externalizate, așa cum prevede achiziția. Ele sunt în subordinea serviciului pe care îl conduc și până la această dată nu am aprobat nicio externalizare a acestora, cu atât mai mult cu cât există o hotărâre a CA de la începutul anului 2025, care prevede preluarea atribuțiilor de către un inspector de resurse umane din cadrul serviciului”, se arată în informarea trimisă de acesta.

Fosta conducere de la CSM Iași 2020 atribuise contabilitatea unei firme din siajul PNL

Până în mai 2025, director la CSM Iași 2020 era Iustin Jalaboi, susținut de PNL. În acea perioadă, contractul de contabilitate era atribuit către expertul contabil Anda Popa. Iar suma de care beneficia lunar Anda Popa era tot de 20.000 lei, sumă care ajunge acum și la Ioan Grigoriu. Expertul contabil Anda Popa provine din siajul liberal, având sediul în comuna Aroneanu, controlată de primarul Benoni Moruzi, șeful Asociației Comunelor- filiala Iași.

Chirica a scăpat de vechea conducere motivând valoarea contractului de contabilitate. Tomorug plătește exact aceeași sumă

În momentul în care primarul Mihai Chirica a căutat să scape de Iustin Jalaboi i-a reproșat într-o ședință de Consiliu Local exact contractul de contabilitate și valoarea acestuia, considerând ca suma nu este justificată și cerând rezilierea contractului.

„Rezilierea contractului cu contabilitatea care s-a ocupat, desfacerea contractelor de muncă la cei care nu aveau ce căuta acolo, blocarea tuturor contractelor abuzive la Federație…”, menționase Chirica în ședința de plen.

Primarul nu a mai văzut nicio problemă când Tomorug a plătit o altă firmă, cu aceeași sumă, și a și introdus în contract serviciul de resurse umane, deși are om în club care se ocupă de acest sector.

Vlad ROTARU

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here