Ne aflăm într-un moment de gravitate fără precedent pentru oamenii din România. În ultimele luni ale anului 2025, peste 52.000 de români și-au pierdut locurile de muncă. Și fiecare cifră reprezintă o poveste, un drum întrerupt, un viitor amânat. Fiecare pierdere de loc de muncă este o familie afectată, un vis spulberat, o viață care se confruntă cu nesiguranță și frică.
Această criză nu face discriminări. Oamenii afectați provin din diverse sectoare: muncitori din fabrici, angajați în comerț, profesioniști în administrație, specialiști IT sau în sectorul financiar-bancar.
Gândiți-vă la oameni care ani la rând au muncit cinstit, au construit cariere, au susținut familii, doar pentru a fi brusc aruncați în incertitudine. La tinerii care, după ani de studii și efort, se văd fără perspectivă, la părinții care nu mai știu cum să își asigure traiul copiilor. Această criză nu este doar economică, ea este umană, socială, morală.
Fiecare concediere lasă în urmă nu doar oameni fără loc de muncă, ci și comunități afectate, orașe în care speranța se diminuează, piețe locale care se contractă. Industria, comerțul, administrația și serviciile nu mai sunt doar sectoare economice – ele sunt viețile oamenilor. Și atunci când aceste vieți sunt zdruncinate, întreaga țară resimte consecințele.
Aceasta nu este doar o criză a pieței muncii, este o criză a încrederii și a siguranței pe care oamenii o au în propriul viitor. Fiecare familie afectată, fiecare comunitate zdruncinată, ne amintește că România trebuie să fie mai atentă la oamenii săi. Pentru că, până când aceste realități nu vor fi recunoscute în totalitate, până când frica și incertitudinea nu vor fi tratate cu seriozitate, coșmarul restructurărilor va continua să lase în urmă oameni și comunități în derivă.
Fiecare loc de muncă pierdut este o povară socială, un semnal de alarmă care nu poate fi ignorat!
Este momentul să privim realitatea în față! Este momentul să adesăm întrebări!
Câte alte locuri de muncă vor mai dispărea până când această realitate va fi recunoscută la adevărata ei dimensiune?
Câte familii trebuie să treacă prin umilința incertitudinii înainte ca drama lor să devină o prioritate națională?
Ce se întâmplă cu generația tânără care vede cum stabilitatea devine o raritate?
Să nu uităm și să nu ne amăgim, pierderea a zeci de mii de locuri de muncă înseamnă reducerea consumului intern, scăderea puterii de cumpărare și încetinirea economiei locale! Fiecare salariu dispărut înseamnă mai puțini bani în comerț, în servicii, în investiții. Înseamnă taxe mai puține colectate la buget și o presiune mai mare pe sistemele de protecție socială.
Și în plan social consecințele sunt la fel de grave: creșterea migrației externe, destrămarea familiilor, accentuarea sărăciei și a inegalităților. Comunități întregi pot intra într-un declin accelerat, cu școli mai goale, afaceri locale închise și un climat general de nesiguranță.
Dacă această tendință continuă, România riscă nu doar o încetinire economică, ci o vulnerabilizare structurală: depopulare, pierdere de forță de muncă calificată și slăbirea clasei de mijloc – pilon esențial al stabilității unei societăți moderne.
Maricel Popa
Deputat PSD Iași
