AJPIS Iași: Inspectorii sociali au efectuat 337 misiuni de inspecție în 2025. Debite constituite de peste 100 mii lei și amenzi de peste 60 mii lei

În anul 2025, inspectorii sociali din cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Iași au desfășurat 337 misiuni de inspecție socială, astfel:

  • 25 evaluări în vederea acreditării ca furnizor de servicii sociale a unor entități publice și private;
  • 78 evaluări în teren în vederea acordării licenței provizorii/licenței de funcționare;
  • 28 servicii sociale evaluate în vederea relicențierii și obținerii unei noi licențe de funcționare;
  • 101 servicii sociale monitorizate în cadrul procesului de inspecții anuale;
  • 63 de controale tematice;
  • 42 controale inopinate, urmare a unor petiții/sesizări atât în domeniul serviciilor și beneficiilor sociale, cât și în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor cu handicap.

Acțiunile de control au avut ca obiective verificarea respectării standardelor minime de calitate obligatorii pentru funcționarea serviciilor sociale precum și a legislației în domeniul beneficiilor de asistență socială.

Pe parcursul acestora s-au identificat o serie de deficiențe, printre care cele mai des întâlnite au fost:

  • Nerespectarea prevederilor legale în ceea ce privește modul de instrumentare a dosarelor de venit minim de incluziune și ajutor pentru încălzirea locuinței, de identificare a nevoilor  și a situațiilor de risc în care se află persoana singură/familia cu copii și de stabilire a măsurilor de asistență socială necesare prevenirii sau combaterii riscului de excluziune socială;
  • Neîncheierea contractelor de servicii sociale, conform modelului prevăzut în Ordinul  nr.1126/2025 pentru aprobarea modelului-cadru al contractului de servicii sociale, al informărilor transmise de furnizorul de servicii sociale serviciului public de asistenţă socială, a procedurii de fundamentare a bugetului necesar, precum şi a indicatorilor pentru monitorizarea serviciilor sociale acordate ca măsură de asistenţă socială.
  • Neasigurarea pachetului minim de asistență socială în conformitate cu art. 54 din Legea nr. 292/2011 privind legea asistenței sociale;
  • Personal de specialitate sau auxiliar insuficient, raportat la numărul de beneficiari;
  • Nerespectarea prevederilor legale privind adaptarea mediului fizic, informațional și comunicațional la cerințele persoanelor cu dizabilități potrivit Legii nr.448/2006;
  • Funcționarea serviciilor sociale fără a deține avizele/autorizațiile necesare/licență de funcționare.

În urma acestor controale, s-au dispus 2762 de măsuri de remediere, au fost constituite debite în cuantum de 100.956 lei și au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, din care 2 sancțiuni sub formă de amendă, în cuantum de 60.000 lei și un avertisment.

Modul de implementare a măsurilor dispuse în urma misiunilor de inspecție a fost, de asemenea, monitorizat de inspectorii sociali, la termenele stabilite prin procesele-verbale de control~.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here