Centrul Istoric, bazarul lui Chirica: terasa din țeavă și PVC a unei șaormerii, trântită în mijlocul pietonalui. Cum se văd Palatul, Trei Ierarhi și Episcopia Catolică

În urmă cu câteva zile, șaormeria Mado a mutat o terasă construită din elemente metalice și de plastic, chiar în mijlocul pietonalului, obturând vizibilitatea către trei clădiri – monument istoric: dinspre bulevardul Ștefan cel Mare către Palatul Culturii și către Trei Ierarhi și către Episcopia Romano-Catolică.

Poliția Locală recunoaște că nu există autorizație, dar nu aplică nicio sancțiune: „documentația este în curs de avizare”. Primăria refuză să ofere vreun răspuns.

În 2019, primarul Mihai Chirica, tuna și fulgera împotriva unui agent comercial care amenajase de asemenea ilegal o terasă din lemn pe o latură a Hotelului Traian: „ Am verificat, iar aceasta este construită fără aviz. Fără să fiu malițios, dar arată ca o magazie de lemne, ca un coteț de găini sau ca orice altă anexa gospodărească care intrigă toți trecătorii! (…) mâine dimineață, emit dispoziție de demolare”.

„Dincolo de aspectele de ordin estetic, ceea ce se întâmplă pe Bulevardul Ștefan cel Mare cu acele amenajări, terase și chiar „căsuțe” ale primăriei, este ilegal. Legea spune clar că în zonele de protecție a monumentelor istorice este nevoie de avizul Direcției Județene pentru Cultură, indiferent dacă este vorba despre terase ori amenajări temporare cum ar fi spre exemplu un târg de Crăciun”, explică unul dintre membrii Comisiei Zonale pentru Monumente Istorice.

Prin comparație orașe ca Oradea sau Cluj-Napoca, care atrag sute de mii de turiști în centrele istorice, au reglementat strict aspectul teraselor: doar mese și umbrele, „mobilier cu design discret, care să nu obtureze vizibilitatea elementelor decorative ale monumentelor”.

„Bazarul” de pe pietonal funcționează ilegal

Lipsa aplicării coerente a legii și fără dublă măsură din partea Primăriei Iași a transformat zona principală de promenadă a municipiului Iași într-un imens bazar. Toate construcțiile, așa-zise terase sau tonete de tip „căsuță” funcționează în ilegalitate. Nu este respectat Planul Urbanistic General al orașului și nici legea care reglementează amplasarea oricărei construcții, chiar și provizorie, în zonele sit-istoric sau în zonele de protecție a monumentelor istorice.

Legea precizează fără echivoc că intervențiile în zonele protejate necesită avizul obligatoriu al Ministerului Culturii sau al Direcțiilor Județene pentru Cultură.

Avizul DJC/Ministerul Culturii este obligatoriu pentru orice construcție, inclusiv terase, în zona de protecție a monumentelor.

Astfel de avize se eliberează doar pentru construcțiile/instalațiile (terase sezoniere, pergole, podine) care nu alterează valoarea arhitecturală sau stilul zonei. Eliberarea avizului se face în anumite condiții: doar anumite materiale și culori sunt permise, iar de cele mai multe ori structurile închise nu sunt autorizate în centrele istorice.

„Piețele istorice ale marilor orașe atrag mulțimi de turiști din toate colțurile lumii atrași de istoria acelor locuri. Mesele cu umbrele, amplasate doar în anumite locuri ale acestor zone au desigur rolul lor. Călătorului i se dă posibilitatea să-și tragă sufletul la o ceașcă de cafea, un pahar cu bere sau cine știe ce fel de mâncare și să admire clădirile. Dacă fiecare ar construi o terasă după cum i se pare lui că este estetic, turiștii nu are avea ce admira”, explică expertul CZMI consultat de 7IAȘI.

Cazul Mado: terasă, trântită ilegal fix în mijlocul pietonalului.

Terasa Mado a funcționat ani la rând ilegal pe bulevardul Ștefan cel Mare fără a deține aviz de la Direcția Județeană de Cultură. Edificiul a fost amplasat până în urmă cu câteva zile într-o margine a zonei pietonale. Recent șaormeria a fost mutată într-un nou spațiu din aceeași clădire, câțiva metri mai încolo. Administratorii restaurantului au mutat și terasa, o construcție de plastic și metal, acoperită de aproximativ 30 – 40 metri pătrați. Structura zace acum fix în  mijlocul pietonalului, obturând vizibilitatea a trei monumente istorice emblematice pentru oraș: Palatul Culturii, Biserica Trei Ierarhi și Episcopia Romano-Catolică.

Firma a obținut aviz de la Direcția Județeană Pentru Cultură pentru amenajările interioare ale noului spațiu însă nu și pentru amplasarea construcției de pe domeniul public.

Chiar dacă terasa este considerată „sezonieră” (demontabilă), legea 50/1991 impune obținerea autorizației de construire, mai ales dacă implică podine, stâlpi sau structuri acoperite.

7IAȘI a solicitat atât Primăriei municipiului Iași cât și Poliției Locale să comunice dacă terasa șaormeriei Mado a fost amplasată în baza vreunui aviz sau autorizație.

Municipalitatea nu a emis vreun răspuns. Însă Poliția Locală recunoaște într-un răspuns transmis redacției că terasa funcționează ilegal, în lipsa vreunui aviz sau autorizație.

„Din documentele prezentate de către beneficiar, reiese faptul că documentația necesară relocării terasei existente este în curs de avizare de către Primăria Municipiului Iași”, se arată în răspunsul Poliției Locale, care s-a rezumat la obținerea informațiilor de la antreprenor fără a mai face verificări ulterioare la Primărie.

Noul amplasament ales de către șaormerie pentru amplasarea terasei a îngreunat și activitatea BNR Iași, care este alimentată periodic cu banii cu transporturi sub regim special. Mașinile cu bani aflate sub pază intră în curtea BNR dinspre bulevardul Ștefan cel Mare, traficul pietonal fiind oprit vreme de câteva momente. Săptămâna trecută mașinile cu bani au rămas blocate, șoferii fiind nevoiți să facă mai multe manevre din cauza edificiului care a aterizat în mijlocul străzii.

Chirica în 2019: „Mâine dimineață, emit dispoziție de demolare”

Ani de zile, primarul Mihai Chirica i-a protejat pe oamenii de afaceri care au intrat în grațiile sale și care au amenajat ilegal terase în zona centrului istoric.

Nu toți antreprenorii au avut însă parte de același tratament. În vara anului 2019, un bar care funcționa într-un bar aflat la parterul Hotelului Traian a amenajat o terasă din lemn. Mihai Chirica nu doar că a amenințat cu demolarea ci a și înfierat inițiativa afaceristului într-o postare pe facebook:

„În această după-amiaza, trecând prin Piața Unirii mi-a atras atenția această construcție lipsită de gust și așezată total nepotrivit pe fațada Hotelului Traian! Am verificat, iar aceasta este construită fără aviz. Fără să fiu malițios, dar arată ca o magazie de lemne, ca un coteț de găini sau ca orice altă anexa gospodărească care intrigă toți trecătorii! Indiferent cine a construit-o, toți cetățenii de bun simț ai orașului au promisiunea mea că, mâine dimineață, emit dispoziție de demolare! Noi facem un efort continuu să dăm o față frumoasă orașului, iar unii îl batjocoresc!”

Cum procedează primăriile Oradea și Cluj-Napoca

Primăria Cluj-Napoca reglementează amplasarea teraselor sezoniere în zonele cu monumente istorice, în special în Centrul Istoric, printr-un set de reguli stricte menite să protejeze patrimoniul arhitectural și să asigure un aspect estetic unitar. Cererile pentru autorizarea teraselor pe domeniul public se depun de regulă până la data de 15 martie a fiecărui an.

Pietonal Cluj-Napoca

Aviz Obligatoriu: Orice amplasare de terasă în zonele protejate sau pe lângă imobile monument istoric necesită nu doar avizul Direcției Județene pentru Cultură, ci și al Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice.

Condiții de Fațadă: Autorizarea teraselor este adesea condiționată de reabilitarea prealabilă a fațadei imobilului în dreptul căruia se solicită amenajarea.

Restricții de Dotări: Este strict interzisă amplasarea frigiderelor, vitrinelor frigorifice, aparatelor de preparat înghețată sau a tonomatelor în perimetrul terasei.

Integrare Urbanistică: Amenajările trebuie să respecte Regulamentul Local de Urbanism (RLU) aferent Planului Urbanistic General, care interzice derogările în zonele construite protejate (ZCP).

Mobilier și Design: Se impune utilizarea unui mobilier cu design discret, care să nu obtureze vizibilitatea elementelor decorative ale monumentelor.

Primăria Oradea a reînnoit regulamentul în 2025 și a decis să aprobe doar terase cu mese și umbrele, fără construcții ușoare de orice fel.

În plus, conform noului regulament sunt permise doar umbrelele, care trebuie să aibă aceeași formă, culoare și dimensiuni.

Pietonal Calea Republicii Oradea

Principalele reguli pentru zonele cu monumente istorice și Ansamblul Urban Centrul Istoric sunt:

Restricții Estetice Unitare: În Centrul Istoric, umbrelele trebuie să aibă aceeași formă, culoare și dimensiuni, fără a depăși limita autorizată a terasei. Materialele folosite trebuie să fie impermeabile și rezistente.

Publicitate Limitată: Inscripționarea publicitară pe umbrele este interzisă, cu excepția zonei verticale (bordura), unde poate apărea doar numele agentului economic sau un brand de băuturi.

Amplasare și Acces: Terasele pot fi amplasate pe zone pietonale în fața unităților de alimentație publică, dar sunt strict interzise în zonele verzi amenajate peisager. În zonele protejate și Cetatea Oradea, amplasarea se face pe baza unei autorizații de amplasare și funcționare specifice.

Sezonul Oficial: Perioada standard pentru funcționarea acestor terase este între 1 aprilie și 31 octombrie.

Calea Republicii Oradea

Tudor LEAHU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here