DPD România lansează noua aplicație mobilă DPD: control complet asupra expedierilor, direct de pe telefon

DPD România anunță lansarea noii aplicații mobile DPD, o soluție digitală modernă care oferă utilizatorilor control total asupra expedierilor, atât pentru expeditori, cât și pentru destinatari.

Aplicația este disponibilă gratuit pe iOS și Android și a fost dezvoltată pentru a răspunde nevoilor actuale de rapiditate, transparență și flexibilitate în procesul de livrare.

Noua aplicație DPD permite urmărirea coletelor în timp real, gestionarea opțiunilor de livrare, crearea rapidă de AWB-uri și accesul instant la cea mai apropiată locație DPD sau locker. Utilizatorii primesc notificări automate la fiecare etapă a livrării, beneficiind de vizibilitate permanentă asupra statusului expedierilor.

„Suntem încrezători că vom avea în 2026 o rată de download a aplicației DPD de peste 30% și o rată de retenție de peste 80% pentru clienții care folosesc frecvent serviciile de curierat”, a declarat Adela Chiru, Marketing Manager DPD.

Procesul de înregistrare este simplu și intuitiv, fiind realizat în doar câțiva pași: crearea contului, completarea datelor necesare, acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal și autentificarea securizată prin cod transmis prin SMS sau e-mail. De asemenea, utilizatorii platformei MyDPD se pot autentifica folosind credențialele existente. Toate informațiile sunt gestionate în deplină conformitate cu reglementările GDPR, siguranța datelor fiind o prioritate pentru DPD România.

Aplicația oferă două tipuri de dashboard-uri, adaptate nevoilor utilizatorilor:

  • Dashboard pentru destinatari, unde pot fi urmărite coletele, selectate opțiunile de livrare și accesate punctele DPD sau lockerele disponibile.
  • Dashboard pentru expeditori, care oferă o imagine de ansamblu asupra tuturor expedierilor, cu posibilitatea de a crea AWB-uri în câteva secunde, de a gestiona livrările și de a accesa istoricul complet al trimiterilor.

În plus, aplicația include un istoric detaliat al expedierilor, permițând utilizatorilor să consulte rapid informații complete despre livrările anterioare.

Prin lansarea noii aplicații mobile, DPD România își reconfirmă angajamentul față de digitalizare și îmbunătățirea continuă a experienței clienților, oferind un instrument care simplifică procesul de livrare și aduce toate informațiile esențiale într-un singur loc.

 

Despre DPD România

DPD România face parte din rețeaua internațională GeoPost și este activă pe piața locală din 2008, în urma preluării companiei Pegasus, fondată în 1997. Cu peste 550 de angajați și aproximativ 28 de milioane de colete livrate în 2025, DPD România este unul dintre principalii jucători ai industriei de curierat din România.

Compania oferă servicii de livrare door-to-door, naționale și internaționale, precum și soluții personalizate B2B și B2C, susținute de tehnologie avansată și o rețea logistică eficientă. Prin HUB-ul internațional de la Sibiu și cele 9 HUB-uri regionale, DPD România conectează România cu peste 25 de țări europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here