FOTO- VIDEO Premierul Ilie Bolojan, discuții la Iași despre situația din administrația locală. Primarii PSD au boicotat întâlnirea cu primul ministru

Premierul Ilie Bolojan se află la Iași, la o întâlnire cu primarii din județ pe tema proiectelor și problemelor din administrația locală. Întâlnirea cu primarii are loc la Palatul Culturii. Bolojan a arătat că va atinge mai multe subiecte de discuții cu reprezentanții administrațiilor locale.

„Sunt astăzi în Iași și mâine în Botoșani pentru a discuta cu oamenii din administrația locală despre două aspecte. În primul rând, despre cum punem în practică cel mai important proiect de conectivitate în Moldova, cele două capete de autostradă înspre Suceava-Siret și Iași- Ungheni, a căror finanțare a fost aprobată ieri de către Comisia Europeană. Este important ca în afară de ceea ce fac cei de la Ministerul Transporturilor și companiile care pun în practică aceste proiecte, administrația locală să creeze condiții, ca după ce se semnează contractele de proiectare și execuție, și care ar urma să fie semnate în primăvara acestui an, să putem să pregătim lucrările, în așa fel încât din toamna acestui an, sau cel mai tâziu din primăvara anului viitor, să înceapă. Cele două proiecte sunt finanțate prin programul SAFE, care este un program dedicat apărării, dar finanțează și aceste axe conective cu profil dual, civil și militar. El trebuie finalizat până în 2030. Trebuie să clarificăm și din plan local ce putem face pentru a finaliza și aceste două proiecte”, a transmis Ilie Bolojan, premierul României.

Premierul a mai menționat că vor fi atinse și discuții privind situația din administrația publică locală.

„Trebuie să discutăm și despre măsurile care sunt luate astăzi în administrație: bugetul de stat aprobat în februarie, aspecte care țin de taxele și impozitele locale, finanțările din Programul Anghel Saligny și alte aspecte pentru a crea condiții ca primarii să poată lucra și administrația să fie în serviciul cetățenilor”, a mai transmis acesta.

Primarii PSD nu au venit la întâlnirea cu Bolojan

Primarii PSD nu au mai ajuns la discuții, preferând să boicoteze întâlnirea cu premierul.

Premierul „Taie-Tot”, liberalul Ilie Bolojan, acest propovăduitor al austerității, vine la Iași, astăzi, să se întâlnească cu primarii din județ. Întrunirea este, însă, una pur formală: deciziile de reduceri bugetare au fost deja luate. Adoptarea măsurilor de austeritate, fără o consultare reală cu toate părțile implicate, va avea efecte dramatice asupra comunităților locale. Ignorarea partenerilor politici și a opiniei publice este inacceptabilă. După o atentă analiză, primarii PSD din județul Iași au decis să nu participe la convocarea făcută de Ilie Bolojan. Pentru că PSD nu vrea să legitimeze austeritatea, nu vrea să gireze tăierile, nu vrea sărăcie”, a transmis deputatul Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași.

În replică, liberalii au susținut că inițial PSD a confirmat prezența la întâlnirea cu premierul, însă au preferat să o joace politic. „Mai mulți primari PSD au confirmat inițial participarea la întâlnirea cu Ilie Bolojan, într-un act de conștiință personală. Au primit apoi telefoane și ordin de la centru să refuze și li s-a livrat un punctaj populist. Protestul primarilor PSD Iași nu are nicio legătură cu ceea ce gândesc fiecare în mod personal, ci cu amenințări venite pe linie de partid”, au transmis liberalii.

 

În plus, Bolojan a fost așteptat în fața Palatului Culturii de un grup de protestatari, fani ai lui Călin Georgescu, dar și AUR, care au strigat diferite lozinci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here